PENTRU ALȚII #1: Cumpărături la ușa ta

Fotografii de Bogdan Dincă / Text: Vlad Odobescu / Editor foto: Andrei Pungovschi

SHARE

Vezi AICI fotoreportajul publicat în DoR.

 

Înainte ca autoritățile să anunțe măsuri menite să-i țină în case pe cei cu vârste peste 65 de ani, membrii asociației Geeks for Democracy – formată după tragedia de la Colectiv pentru a schimba raportarea românilor la viața civică – s-au gândit să vină în ajutorul persoanelor celor mai vulnerabile în fața COVID-19. În jur de 200 de oameni s-au oferit până acum să-i ajute pe cei vârstnici sau cu dizabilități și îi aprovizionează cu produse de bază, prin inițiativa Cumpărături la ușa ta: persoanele din categoriile vizate pot suna la numărul unic 0727.03.03.03, unul dintre voluntari preia comanda, iar zece echipe de livrare ajung la ușile beneficiarilor în aceeași zi. Sunt două tipuri de pachete de strictă necesitate, ce sunt achitate la livrare, în condiții cât mai bune de igienă.

ABONARE NEWSLETTER