UNITED WAY ROMÂNIA 

Documentarea materialelor a fost posibilă cu ajutorul Fundației United Way și cu sprijinul financiar al Fundației Globalworth

,,Educația, centrul schimbării în comunitate este unul dintre principalele programe de educație ale United Way România. Obiectivul său central este sprijinirea unui număr de 12 centre de zi înființate de United Way România, care funcționează ca hub-uri comunitare.

Beneficiind de finanțări oferite de Fundația Globalworth, programul previne abandonul școlar în comunitățile sărace urbane și rurale, unde nu educația copiilor este prioritatea, ci lupta zilnică pentru a găsi resurse necesare supraviețuirii. Are o abordare integrată, în cadrul căreia acțiunile sunt concentrate asupra nevoilor copilului. Părinți, profesori, voluntari și asociații nonguvernamentale locale lucrează împreună pentru rezolvarea problemei abandonului școlar, care nu este una a copilului, ci a întregii comunități.

În cele 12 centre comunitare din Urlați, Fundulea, Băicoi, Jilava, Pădureni, Cluj-Napoca (Pata-Rât), Timișoara (Școala  nr. 20) și 5 comune din jud. Timiș (Sânandrei, Mașloc, Carani, Șemlacu Mare și Bucovăț), 2.700 de copii, 2.160 de părinți și 540 de profesori sunt implicați, în cei 5 ani ai programului, în peste 1.700 de activități educaționale.


MIRUNA / ADRIAN CÂTU

Miruna este în clasa a patra și este unul dintre cei 80 de copii din comuna Mașloc, jud. Timiș, care beneficiază de programul Educația – Centrul schimbării în comunitate, implementat de Fundația United Way și finanțat de Fundația Globalworth.

VEZI MATERIALUL

GABRIELA / ADRIAN CÂTU

Gabriela a economisit 3 lei pentru o păpușă. În două luni își propune să mai strângă 97 lei și să adune astfel suma necesară pentru jucăria pe care și-o dorește.

Și-a făcut acest plan la atelierul de educație financiară din cadrul Centrului Comunitar din Carani,  județul Timiș.

VEZI MATERIALUL

ȘTEFANIA / ANDREI PUNGOVSCHI

Mâinile mici pun ibricul pe aragaz și, cu o mișcare sigură, aprind un chibrit. Peste câteva minute, când apa s-a încălzit, Ștefania o toarnă într-un lighean mic de plastic. Ia un biberon, îl deschide, înmoaie în apa caldă sticla și capacul și începe să le frece cu o cârpă. Deși încă nu a împlinit 11 ani, Ștefania e obișnuită cu munca. Spală, taie lemne, face curat.

VEZI MATERIALUL

DENIS / IOANA MOLDOVAN

Împarte cei optsprezece metri pătrați, împrejmuiți de plăci de rumeguș presat portocalii cu mama, două surori și unul dintre frați. Celălalt frate locuiește la un unchi. Denis își lasă ghiozdanul și îi face cadou surorii mai mici ce a rămas din punga de chipsuri începută la școală. Acasă pentru Denis este cartierul Dallas din Pata Rât, Cluj-Napoca.

VEZI MATERIALUL

MARIA / MIRCEA REȘTEA

Veniturile reduse ale familiei au făcut ca fetele și băiatul mai mare să fie admiși în programul educațional United Way. Pe lângă situația economică mai sunt și alte criterii de acces în program: copii care au părinți plecați la muncă în străinătate, copii aflați în grija bunicilor, copii aflați în plasament sau proveniți din familii monoparentale, copii cu părinți care ispășesc pedepse privative de libertate, copii cu cerințe educative speciale.

VEZI MATERIALUL

EMA / ANDREI PUNGOVSCHI

Ema are 8 ani, e în clasa a II-a și de câteva luni participă la programele Centrului Comunitar din Pădureni. After-ul, cum îi spun elevii, a fost înființat în anul 2017 și a ajutat până acum 225 de elevi ai școlii gimnaziale din Pădureni. Toți beneficiarii acestui proiect provin din medii defavorizate, din familii cu posibilități financiare reduse.

VEZI MATERIALUL

IOANA / MIRCEA REȘTEA

Este prima zi când Ioana vine la școală, deși școlile primare din Timișoara s-au redeschis de cinci zile. Mama ei a ales să o țină acasă de teamă să nu se îmbolnăvească și să-i contamineze pe cei doi frați mai mici, cu vârste de 2, respectiv 5 ani, care au probleme de sănătate și urmează să suporte niște intervenții chirurgicale.

VEZI MATERIALUL

CRISTI / ANDREI PUNGOVSCHI

Cristi ține desenul în mâini și îl prezintă mândru publicului său, nouă copii și o femeie, așezați pe scaune de plastic în mijlocul unei curți largi, la umbra unui copac. Pe foaie, câțiva omuleți merg în șir indian spre o clădire mare, neagră, cu geamuri albastre și acoperiș roșu. E 14 septembrie, iar acum câteva ore tocmai s-a încheiat prima zi de școală, pe care Cristi și colegii lui de la Centrul Comunitar “Ana și Copiii” din Urlați a trebuit să o deseneze. 

VEZI MATERIALUL

CĂTĂLIN / BOGDAN DINCĂ

În octombrie 2019, la un meci de fotbal în curtea școlii din Bucovăț, județul Timiș, Cătălin, pe atunci elev în clasa a V-a, și-a rupt piciorul. După două operații făcute la Timișoara și nouă luni de stat aproape tot timpul în pat, anul acesta Cătălin a revenit la școală, pentru că, așa cum spune chiar el, nu mai suporta să stea degeaba și îi era dor de colegi, în special de Fernando și Mihaela, cei mai buni prieteni pe care îi are.

VEZI MATERIALUL

SABINA / IOANA MOLDOVAN

Sabina a împlinit nouă ani și este în clasa a treia la Școala nr. 2 din Jilava. Lumea Sabinei se împarte între școală și o cămăruță mică, cu pereți galbeni, unde locuiește cu părinții ei, în chirie.

VEZI MATERIALUL

TEODORA / BODGAN DINCĂ

În clasa a treia, la nouă ani, Teodora este privită de învățătoare ca fiind cea mai responsabilă din clasă: “toți ăștia mici se iau după tine, tu trebuie să fii un model”, îi spune. 

CITEȘTE MATERIALUL

DUMI, AURORA ȘI RUGBYUL / IOANA MOLDOVAN

Acum doi ani, prietenii cei mai buni ai lui Marian erau Harry Potter și Alberto Neagu. Cumva și singurii. Harry îl lua din cămăruța înghesuită unde citea cu orele și îl purta cu el prin aventurile lumii magice de la Hogwarts. 

VEZI MATERIALUL

Abonează-te la newsletterul DOCUMENTARIA

Share