ERAU ȘI EI TINERI

fotografii și interviu de Andrei Pungovschi

Dacă ai sta de vorbă cu părinții tăi tineri, ce ai schimba la cum te-au crescut?

Elena, 30 de ani, economist. București, noiembrie 2017.

Tatăl meu nu știe că m-a abandonat, el nu realizează asta. În capul lui, el mi-a fost tată, eu am fost copilul lui, el are momente când îmi zice “vai, sărmana de tine, ce soartă ai avut și tu”. Și eu asta credeam, până am avut epifania asta, că el m-a abandonat și momentul în care prima dată în viață am avut furie pe el și mi-am dat seama. Boul dracului, n-am avut așa soartă, tu, tu m-ai lăsat. N-aveam soarta aia dacă tu aveai să te iei în mâini și să mă crești. El a avut alte priorități. Încă dinainte să moară mama, el se căsătorise cu altă femeie, o rusoaică din orășelul Volsk, în fundul Rusiei.

Îndată ce a murit mama, când aveam patru ani, el m-a luat și m-a dus la ea. El nu trăia cu ea, venea o dată la jumătate de an și eu am trăit cu ea și cu fiica ei. Doi ani, de la patru până la șase ani. Unde eu eram puiul unei alte femele pe care tatăl meu a iubit-o. Pe ea, la rândul său, el nu neapărat o iubea, pentru că de fiecare dată când venea, stătea o seară, o mai bătea și pleca. Și doi ani ea se răzbuna pe mine pentru cine e el. Nu știu ce i-aș spune. I-aș zice să se ia dracului în mâini și să-și rezolve problemele ei cu bărbatul ăla și nu să se răzbune pe copilul lui, copilul nu are nicio treabă și, la fel ca ea, suferă din cauza acțiunilor tatălui. Mai bine s-ar uni împotriva lui decât să se răzbune pe copil.

Tatălui meu i-aș zice că, de fapt, copiii nu au nevoie de mult. Principalul e să-i iubești. Nu știu ce era în capul lui, când a hotărât să mă lase pe mine și să-și vadă de viața lui, dar dacă era acolo, nu neapărat fizic, dar emoțional, să știu eu că există o persoană care mă iubește necondiționat, nu mai căutam dragoste în altă parte.

Copiii care sunt lăsați așa, în voia sorții, sunt foarte ușor de abuzat. Respectiv, eu am fost foarte mult abuzată, inclusiv abuzată sexual, și abuzurile au continuat până la vârsta de 18 ani când am început să-mi iau apărarea. Erau unicele momente în care eu eram apropiată cu cineva și atunci am ajuns să am impresia asta greșită că asta e dragostea.

Toate lucrurile astea m-au făcut să am niște preconcepții despre mine, despre cum funcționează lumea, pe care, prin faptul că am mers la psiholog, am reușit să le schimb. Caut, sau mai bine zis căutam relații abuzive emoțional. Persoane care să nu mă iubească, care să nu fie în stare să mă iubească, pentru că asta meritam, pentru că eu nu merit să fiu iubită.

Întrucât mama divorțase de taică-meu, normal că a vrut să-și refacă viața. Și a început să iasă cu bărbați. Ce a făcut greșit ea este că nu m-a lăsat pe mine cu bunica și să se ducă ea să se vadă cu bărbații, ci m-a luat la bărbați acasă. Nu știu exact ce-am văzut, dar mi-aduc aminte clar un moment în care eu cu ea eram la un bărbat străin acasă, care nu era taică-meu. Mai ales când suntem mici, părinții noștri au chestia asta că oricum e mic și nu înțelege nimic. Nu înțelegem și tocmai asta e problema. Dar ținem minte și rămâne acolo. Și dup-aia, dacă nu mergi la terapie, nu ai cum să-ți dai seama de lucrurile alea. Și rămâne acolo în subconștient și ți se pare că asta e soarta. Mamei i-aș zice că trebuie să ai grijă la ce-i expui pe copii și ce le zici, tocmai pentru că ei nu au capacitatea de a înțelege.

Oamenii ar trebui să facă copii din motivele corecte, nu din cauză că așa trebuie, că așa vor părinții, pentru că nu sunt ei în stare să-și găsească un scop în viață și trebuie să înlocuiască menirea lor în acest univers prin a face un copil.