După ce-au ascultat cântări la chitară și voce, după ce-au citit pe rând de pe-o foaie, după ce-au primit aplauze și după ce i-a lăudat și doamna directoare, câțiva elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 92 din București ies pe hol și se duc spre sala în care e amenajată biblioteca. De-a lungul ultimelor luni, cu ajutorul celor de la Asociația De-a Arhitectura, echipa lor a transformat biblioteca școlii într-un spațiu prietenos. Va fi acum inaugurată acum ca la carte, cu tăiere de panglică, însă deocamdată lipsește Matei, unul dintre băieții care-au cântat mai devreme. Când se alătură și el, sunt opt perechi de mâini ce țin foarfeca lângă panglica roz pe care scrie „Biblioteca: drumul spre cunoaștere”. Trei, doi, unu, taie și intră în sala proaspăt zugrăvită, cu rafturi noi, abajururi hand-made, tablă magnetică, covor și bean bag-uri colorate.

Biblioteca lor e parte din proiectul „De-a arhitectura în școala mea”, ce-și propune să-i familiarizeze pe copii cu un mod de gândire orientat spre rezolvarea unor probleme concrete: vin cu propriile propuneri de proiecte, își pun la bătaie creativitatea și învață să îmbunătățească sau să reimagineze școala.

Arhitecții au întâlnit și în mai multe școli nevoia de a crea locuri în care să se întâlnească, dincolo de clasă și hol. La Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, una dintre cele cinci instituții bucureștene înscrise, copiii au creat două locuri de întâlnire, unul în interior, iar celălalt în curtea școlii. La Școala nr. 92, elevii au vrut inițial să regândească o parte din curtea ca spațiu semi-deschis, pe care să-l folosească pentru socializare înaintea orelor. Reamenajarea curții era însă un proiect prea amplu și prea scump, explică Cătălin Șandru, unul dintre coordonatorii de-aici, alături de Ioana Rizea. E OK să ai idei mari, să lași mintea să exploreze posibilități, spune Șandru, dar apoi trebuie să revii pe Pământ, să găsești un echilibru. Ideea renovării bibliotecii ține tot de crearea unui loc în care copiii să se întâlnească și putea fi pusă în practică cu un buget mai mic decât curtea: „Ei nu aveau în școală un loc în care să se adune, să facă un proiect comun, de exemplu. Problemele care se pot rezolva printr-o idee foarte mare și scumpă putem să le rezolvăm printr-o intervenție mai mică.” 

La început au fost 30 de copii, două jumătăți din clasa VI-a A și a VI-a C. După prezentări și analize a venit partea practică și a fost nevoie de mai multe întâlniri, așa că au rămas mai puțini. Matei mare, Matei mic, Alexuța, Cătălina, Sonia, Ana, Maria și Adrian au venit și-n vacanța de vară, au făcut drumuri la magazin după materiale, au făcut machete și au asamblat. „I-am văzut vopsind rafturile și ramele metalice, i-am văzut făcând curățenie, i-am văzut cărând cărți de colo până colo. I-am văzut făcând abajururi, montând instalația, i-am văzut lipindu-și palmele pe pereți”, spune directoarea Violeta Hera, în cuvântarea sa. „Sunt profesor de 20 de ani, am văzut o mulțime de copii participând la tot felul de proiecte educaționale, dar până acum n-am văzut copii atât de implicați într-un proiect pe o durată atât de lungă.”

De-a Arhitectura s-a conturat ca grup de lucru în 2011, „când cele şase membre fondatoare s-au reunit pentru a scrie cursul «De-a arhitectura în oraşul meu»”, se arată într-o prezentare a organizației. Până în ianuarie 2012 a funcționat în cadrul unui proiect cultural al Filialei Teritoriale Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR). Cu ajutorul unor arhitecți voluntari, cursul a ajuns în șapte clase din București. „După aia ne-am dat seama că, dacă vrem să continue, trebuie să-i dăm o formă juridică și am făcut asociația (…), pentru a oferi un vehicul activităţilor care se multiplicau, parteneriatelor care se creionau, voluntarilor care erau atraşi de a preda arhitectură copiilor”, povestește Mina Sava, președintele De-a Arhitectura.

Colaborarea cu școlile a mers destul de lin. Materialul didactic a fost lucrat împreună cu un profesor în Științele Educației de la facultate, care a recomandat și profesorii care să colaboreze pe proiectul pilot. Vestea că există un asemenea curs a circulat din om în om printre arhitecții și profesorii din București, apoi și din țară. „Sunt șapte centre în România, iar localități sunt mai multe. În cam doi ani am început să facem un sistem de înscrieri, o promovare prin inspectorate”, adaugă Mina Sava. Fundația Comunitară București i-a sprijinit cu bugete de câte 2.000-2.500 de euro pentru fiecare școală din Capitală, în cadrul programului Mobilizăm Excelența.

De ce trebuia însă un curs special de arhitectură în școli? Venea din nevoia arhitecților de a avea clienți informați, cu simț estetic și de a forma publicul încă de tânăr, spune președintele asociației. Totodată, au simțit că meseria lor poate să-i ajute pe copii și pe alte planuri. „Vrei oameni cu un simț estetic, practic, un bun simț al mediului construit care s-a atrofiat în timp. Era în rural acum 200 de ani, pentru că venea dintr-o tradiție. E vorba de un bun simț estetic, practic și constructiv care s-a dus în timp, dar nu numai la noi. Și pe care copiii încă îl au. (…) Apoi, fiind părinți, ne-am dat seama că ce învață copiii în școală n-are uneori legătură cu ce se întâmplă în viața reală. Meseria noastră are un alt mod de abordare a problemelor, e o meserie trans-curriculară, ce se adresează tuturor.”  

Pe un panou din noua bibliotecă a Școlii nr. 92 sunt înșirate fotografii realizate în timpul amenajării. Sus sunt poze cu spațiul înainte și după, cu copiii în timp ce construiau macheta școlii, călătoria cu metroul după materiale. Pe măsură ce proiectul prindea contur, Cătălin Șandru a sesizat niște transformări la elevii cu care lucra: deveneau mai pragmatici, iar când aveau conflicte au învățat să aducă argumente pentru a-i convinge pe ceilalți.

Mina Sava ar dori ca elevii să rămână mai degrabă cu un fel de a gândi un proiect și de a acționa decât cu noțiunile legate de arhitectură. Poate fi vorba de orice fel de proiect: de la o rețetă de bucătărie la o afacere. Ideea e să știi cum ajungi de la o idee la un produs, că între cele două puncte sunt niște pași destul de lungi și necesari și frustranți, dar care te duc unde trebuie.

ABONARE NEWSLETTER 

RECOMANDĂRI