SHARE
Învățătoarea ridică de pe masă un obiect alb, de plastic, de forma unui ou de gâscă, care emite un fascicul de lumină albă, ca o lanternă. Se uită spre cei treisprezece copii din clasă, iar privirea îi cade pe o fetiță blondă din prima bancă. „Domnișoară, tu ai plantat cimbru, nu? Vrei să vezi semințe de cimbru sub microscop? Ia, hai!” Ema, fetița blondă, ia microscopul cu grijă, de parcă i-ar fi teamă să nu-l spargă, dirijează lumina spre o foaie albă pe care sunt câteva semințe de cimbru și urmărește pe ecranul unui iPad imaginea mărită. În spatele ei, ceilalți copii văd aceeași imagine proiectată pe unul dintre pereții albi ai clasei.
Ema are 8 ani, e în clasa a II-a și de câteva luni participă la programele Centrului Comunitar din Pădureni. After-ul, cum îi spun elevii, a fost înființat în anul 2017 și a ajutat până acum 225 de elevi ai școlii gimnaziale din Pădureni. Toți beneficiarii acestui proiect provin din medii defavorizate, din familii cu posibilități financiare reduse. După ce termină orele de curs, copiii de la centru se mută într-o clădire mică din curtea școlii, în sala pentru after-school, unde sunt ajutați să-și facă temele și să participe la activități non-formale. Prin programele centrului, elevii au participat la excursii, activități culturale sau concursuri sportive organizate de voluntari.
Acasă, în camera pe care o împarte cu frații ei, Mihai, de 11 ani, și David, care face un an peste o lună, Ema se așază pe covor și se apucă de activitatea ei preferată, cititul. „Când sunt acasă îmi place să desenez și să citesc mai mult, ca să știu pe de rost. De când eram mică, îmi plăcea să citesc și încă mai îmi place. Mai citesc și-n clasă până vine doamna, mai am timp.” Pune cartea pe jos, lângă David, care se joacă cu un caiet. Se întinde pe burtă și începe să urmărească literele cu degetul și să citească cu voce tare. Recunoaște unele cuvinte mai repede decât altele și adaptează ritmul. Unde e mai greu, trece prin litere în șoaptă, una câte una, și când înșiruirea prinde sens spre final, pronunță cu bucurie tot cuvântul. „Simte cum se a, p, l, e, a, c, cum se apleacă p, e, s, peste” Cititul merge lent, cam o propoziție pe minut, dar pare să-i facă plăcere. La un moment dat, în cameră intră Mihai, fratele mai mare.
– La ce-ai avut de scris?
– Astăzi n-am avut de scris nimic.
– Și de citit?
– Asta.
– Și, o știi?
Îi ia caietul de teme și se uită împreună prin el. ”Aici, ia uite, ai avut greșeli. Aici trebuia cu ”i” mare și aici cu ”g” mare.” Mai răsfoiește prin el. „Ai un foarte bine, doi foarte bine.” Ema reia lectura, de data asta ceva mai repede, cu ajutor de la Mihai, care intervine când vede că silabisește. „Lasă-mă, nu-mi zi tu!” se revoltă Ema.
Mihai e motivul pentru care Ema merge la after-school. A fost primul din familie în programul de la centru, a mers un an de zile. Mama lor, Luminița, spune că a fost util. „Mie mi-a plăcut mult la Mihai, la băiatul meu, la after, pentru că el când ieșea de la școală își făcea temele acolo. Îi ajutau la teme, când nu știa ceva. Nu mai stătea acasă să-și facă teme.”
Luminița pregătește prânzul pentru copii. Într-una dintre cele două camere ale casei în care locuiesc, Mihai și Ema se joacă cu David, îl țin ocupat până e gata masa. Luminița pune pe masă două farfurii mici, le umple cu ketchup și fuge la bucătărie. Se întoarce repede cu două farfurii mari, pline cu cartofi prăjiți. Le așază pe masă, pune lângă ele o franzelă. În timp ce Mihai și Ema încep să mănânce, îl pune pe David într-un scaun cu masă, pentru bebeluși, pune câțiva cartofi în fața lui, suflă în ei și îi rupe în bucăți mici peste care suflă ca să le răcească. Luminița e casnică, are grijă de copii și de gospodărie. Tatăl lor lucrează ca instalator la București. Pleacă de acasă la 7 dimineața și se întoarce la 6 seara.
După masă, Ema iese în curte, pe care o împarte cu verișorul ei, și încep să se joace. Luminița nu o lasă pe Ema să se joace cu alți copii de când cu pandemia. Deși județul Giurgiu nu avea foarte multe cazuri în octombrie, când i-am vizitat, preferă să o țină aproape, în curte, să nu riște. Îi mai permite câte-o tură scurtă până la magazinul din capătul străzii, să-și ia dulciuri.
Mihai, mai mare, are mai multă libertate. Pleacă la antrenament la fotbal. Ema se retrage în camera lor și începe să se joace cu fratele mai mic, până apare Luminița și o provoacă la o nouă rundă de lectură. „Citește și mie lecția asta, să văd și eu cum o știi.” Ema citește câteva minute. Luminița o oprește, nemulțumită, și îi recomandă să mai exerseze. Cu un zâmbet pe față, Ema ia cartea de pe jos, sare în pat și o ia de la capăt.
*prenumele persoanelor fotografiate au fost schimbate, la cererea acestora, pentru a le proteja identitatea
Documentarea materialului a fost posibilă cu ajutorul Fundației United Way și cu sprijinul financiar al Fundației Globalworth.
,,Educația, centrul schimbării în comunitate” este unul dintre principalele programe de educație ale United Way România. Obiectivul său central este sprijinirea unui număr de 12 centre de zi înființate de United Way România, care funcționează ca hub-uri comunitare.
Beneficiind de finanțări oferite de Fundația Globalworth, programul previne abandonul școlar în comunitățile sărace urbane și rurale, unde nu educația copiilor este prioritatea, ci lupta zilnică pentru a găsi resurse necesare supraviețuirii. Are o abordare integrată, în cadrul căreia acțiunile sunt concentrate asupra nevoilor copilului. Părinți, profesori, voluntari și asociații nonguvernamentale locale lucrează împreună pentru rezolvarea problemei abandonului școlar, care nu este una a copilului, ci a întregii comunități.
În cele 12 centre comunitare din Urlați, Fundulea, Băicoi, Jilava, Pădureni, Cluj-Napoca (Pata-Rât), Timișoara (Școala nr. 20) și 5 comune din jud. Timiș (Sânandrei, Mașloc, Carani, Șemlacu Mare și Bucovăț), 2.700 de copii, 2.160 de părinți și 540 de profesori sunt implicați, în cei 5 ani ai programului, în peste 1.700 de activități educaționale.
RECOMANDĂRI
