Pe 12 noiembrie 2017, la ora 21:20, mixul energetic raportat în timp real de Transelectrica era dominat de cărbune, cu 29,59% din producția de electricitate a României provenind din această sursă. Hidrocarburile, energia hidro, energia nucleară și cea eoliană ocupau abia locurile următoare, cu 21,30%, 21,10%, 20,02%, și respectiv 7,46%.

Cea mai mare parte din acest cărbune provine din producția autohtonă. De exemplu, în 2014, Romania a produs 1.583.350 tone de huilă. Și cam toată această cantitate provine din Valea Jiului.

Pentru a extrage acest cărbune, minerii coboară sub pământ la adâncimi de 400-1000 metri într-o “colivie” care plonjează în abis printr-un puț îngust de câțiva metri. De la baza puțului, au de mers câte o oră doar pentru a ajunge la postul de lucru, prin spații înguste, printre cabluri, conducte, benzi transportoare, prin noroi clisos și ceață fină de cărbune. “Celebra” murdărie a feței este de fapt praf de cărbune aflat în suspensie în aer – același aer pe care minerii îl respiră. Uneori, galeria este atât de scundă încât trebuie să meargă aplecați. Uneori lucrează în curent și frig, alteori în chiloți, la patruzeci de grade, cu rosături de la cizme. Bolovani cad fără avertisment din tavan, mecanismele în mișcare pot agăța și strivi în câteva secunde, stâlpii de susținere pot plesni fără avertisment, pulberea de cărbune se poate autoaprinde, gazele pot provoca explozii care răsucesc șinele de cale ferată ca pe spaghete.

În abataj, locul în care se exploatează efectiv cărbunele, se folosește cel mai des o metodă ieftină și ceva mai riscantă, care presupune un fel de prăbușire controlată a stratului de cărbune, urmată de transportul lui pe benzi transportoare. Mult din această muncă se desfășoară manual, ceea ce contribuie la costurile mai mari pe piață, față de alte state producătoare.

Presiunile pentru creșterea producției, lipsa de investiții și corelarea, într-o vreme, a salariilor cu producția, au dus uneori la compromisuri cu efecte tragice, cum ar fi cele care au condus la explozia din 2008 de la mina Petrila, soldată cu 14 victime. “Curgea jar din tavan”, mi-a spus un fost miner de la Petrila. “Prima oară am chemat salvatorii, a doua oară la fel… A treia oară, am zis, hai să nu oprim iar producția, hai că putem stinge și noi focul”. Alt fost miner de la Petrila a povestit cum se mutau detectoarele de metan pe podea sau chiar le înveleau în celofan, pentru a nu opri producția în ciuda concentrației de metan peste normele de siguranță. “Cam toți știam că o să fie explozie”, a concluzionat el.

Un alt fost miner de la Paroșeni a povestit despre situația pieselor de schimb. “Noi în abataj trebuie să avem în permanență patru sute de stâlpi. Dacă nu avem numărul, ne sancționează. Dar noi știm că la fiecare moment, 70-80 din stâlpii aștia nu țin, sunt puși doar de formă. Când cer zece șuruburi, primesc două. Nu au nici ei, că nu s-a mai investit”. Alți mineri acuză corupția, susținând că unele din piesele de schimb pe care le primesc sunt abia revopsite, dar nu și reparate.