În clasa cu învățământ simultan este haos. Este a patra zi a învățătoarei Gabriela Matei cu copiii din Șemlacu Mare, județul Timiș, după transferul dintr-o altă localitate din apropiere. Cei nouă copii, cu vârste între șase și zece ani, o strigă o dată la câteva secunde. “Mi se pare că trebuie lucrat mult cu comportamentul lor, după cele șase luni în care au stat acasă. La școală stau patru ore, celelalte douăzeci le petrec acasă, acolo trebuie lucrat”, îmi spune învățătoarea, cu experiență de 30 de ani în sistem.
În clasa a treia, la nouă ani, Teodora este privită de învățătoare ca fiind cea mai responsabilă din clasă: “toți ăștia mici se iau după tine, tu trebuie să fii un model”, îi spune. Alături de ea, mai învață trei copii în clasa pregătitoare, trei elevi de clasa întâi și doi de a doua. Unul dintre copiii din clasa întâi este mai mare ca vârstă decât Teodora, însă a început școala mult mai târziu și doar după intervenția Fundației United Way pentru a-i obține certificat de naștere.
De altfel, majoritatea copiilor care învață aici vin din familii cu diferite probleme sociale: venituri reduse, condiții precare de locuit, abandon, familii monoparentale. Situația este întâlnită des în mediul rural: o treime dintre copiii României se află sub pragul de sărăcie, conform Institutului Național de Statistică. Iar în cazul gospodăriilor cu doi adulți și trei sau mai mulți copii, rata riscului de sărăcie este uriașă (61,9%), conform Eurostat.
Copiii sunt peste tot în clasă, țipă și se târăsc pe sub bănci. “Menirea școlii este să devenim niște cetățeni model pentru societatea noastră” le spune învățătoarea copiilor, înainte să le dea pauză. Fug cu toții în curte, unde se dau în leagăne și tobogane.
După orele de școală, copiii mănâncă pachetele aduse de fundație și apoi merg într-o sală alăturată, la “proiect”, unde Vierka Tușinovschi, învățătoarea care lucrează în comunitate de mulți ani, le-a pregătit pensule, culori și foi de hârtie. Copiilor li se ia temperatura, li se reamintesc regulile de distanțare sociale și se așază în ordine la masă, atmosfera este mai relaxată, haosul se domolește. Sala arată diferit față de cea din care tocmai au venit: parchetul este colorat, rafturile dulapurilor sunt pline de cărți și jocuri.
După ce colorează, ies afară cu hârtiile și sparg baloane umplute cu apă peste picturi, pentru a observa cum se amestecă culorile. Unul dintre copii este fascinat: “Doamna, dacă amesteci roz cu gri iese un fel de…”. Caută un nume pentru noua culoare, dar nu îl găsește: “un fel de roz-gri”. Râde toată lumea.
La început timidă, Teodora începe să îmi povestească: “vreau să mă fac sportivă, îmi place gimnastica. Eu mai demult am inventat-o și apoi am văzut la televizor și mi-am dat seama că se numește gimnastică. Știu să fac sfoara și roata și podul. A zis mama când fac 11 clase, o să mă dea ea, că acuma nu pot, că nu mi-am făcut școala.” Înainte să îi răspund, sare de la locul ei și începe o demonstrație.
Teodora locuiește cu mama, tatăl, bunica, două surori mai mari și doi frați mai mici (David, care îi este și coleg de clasă și Andrei, un copil de doi ani, cu sindrom Down). Un alt frate mai mare este plecat în Spania la muncă, iar o soră e deja la casa ei, măritată și cu doi copii.
La plecarea de la școală, Teodora împachetează cu grijă ce a rămas de mâncare în două caserole pe care le pune într-o pungă de plastic. După ce ajunge acasă, îi dă punga mamei, își spală masca și mâinile și apoi se apucă de teme, împreună cu David. Are de scris două strofe din “Deșteaptă-te, române”.
Teodora a fost înscrisă la grădiniță în 2015 cu ajutorul asociației. La vremea respectivă, nu exista transport până la școală și grădiniță pentru copiii din Șemlacu Mic, astfel că mulți stăteau acasă. Elena, mama copiilor, îmi povestește: “atunci ne-am împrietenit (cu oamenii de la fundație). A început să deseneze, să vorbească, să cunoască copiii, s-a schimbat. Înainte nu vorbea cu nimeni și plângea. Apoi ei ne-au ajutat cu lemne, după aia le-au cumpărat genți copiilor, caiete, mâncarea caldă de la prânz.”
Cele două surori mai mari ajung și ele acasă. Teodora cere un ruj uneia dintre ele și dispare într-o cameră alăturată. Reapare îmbrăcată într-o rochie albastră și își caută sandalele. Se admiră în oglindă și apoi îmi cere să o fotografiez împreună cu surorile ei. După o ședință foto improvizată în fața casei, ne luăm la revedere și îi promit că îi trimit pozele.
Andreea Iștoc, coordonatorul unuia din centrele comunitare din zonă, este și președintele Asociației Serviciilor Sociale C.O.P.I.I., cu care a început să intervină în comunitate din 2015. Lucrează cu United Way din 2017, dar anul acesta a fost cel mai provocator: “Când a venit pandemia, am zis ok, ce facem? Am pregătit niște kituri educaționale pe hârtie pentru copiii care nu au acces la internet, pentru că erau foarte puțini care aveau, iar dintre aceștia, majoritatea foloseau telefonul mamei, care însă era plecată la muncă mare parte din zi. Am gândit kiturile pentru o lună de zile, cu o activitate pe săptămână. Doamna Vierka a venit în fiecare joi în comunitate, se întâlnea cu copiii, discuta cu ei, afla ce probleme au, de exemplu dacă nu mai aveau bănuți pe telefon, le dădea materiale. Apoi am mai ajutat comunitatea și cu tichete sociale, cu diverse lucruri: măști, dezinfectanți.”
În comunitatea din Șemlacu Mare și Șemlacu Mic sunt 20 de copii beneficiari ai proiectului, însă la activitățile informale desfășurate în centru participă de multe ori și frații sau surorile acestora. O întreb pe Andreea care sunt planurile pentru următoarele săptămâni. “Noi vrem să continuăm, însă nu știm ce se va întâmpla. Dacă se închid școlile că apar cazuri, nu o să avem ce să facem, că nu o să putem să mergem în comunitate. Oricum, o să continuăm și noi în online, acum vom fi mult mai pregătiți, avem echipamente IT pentru copii.”
Documentarea materialului a fost posibilă cu ajutorul Fundației United Way și cu sprijinul financiar al Fundației Globalworth.
,,Educația, centrul schimbării în comunitate” este unul dintre principalele programe de educație ale United Way România. Obiectivul său central este sprijinirea unui număr de 12 centre de zi înființate de United Way România, care funcționează ca hub-uri comunitare.
Beneficiind de finanțări oferite de Fundația Globalworth, programul previne abandonul școlar în comunitățile sărace urbane și rurale, unde nu educația copiilor este prioritatea, ci lupta zilnică pentru a găsi resurse necesare supraviețuirii. Are o abordare integrată, în cadrul căreia acțiunile sunt concentrate asupra nevoilor copilului. Părinți, profesori, voluntari și asociații nonguvernamentale locale lucrează împreună pentru rezolvarea problemei abandonului școlar, care nu este una a copilului, ci a întregii comunități.
În cele 12 centre comunitare din Urlați, Fundulea, Băicoi, Jilava, Pădureni, Cluj-Napoca (Pata-Rât), Timișoara (Școala nr. 20) și 5 comune din jud. Timiș (Sânandrei, Mașloc, Carani, Șemlacu Mare și Bucovăț), 2.700 de copii, 2.160 de părinți și 540 de profesori sunt implicați, în cei 5 ani ai programului, în peste 1.700 de activități educaționale.
RECOMANDĂRI
