ERAU ȘI EI TINERI

fotografii și interviu de Andrei Pungovschi

Dacă ai sta de vorbă cu părinții tăi tineri, ce ai schimba la cum te-au crescut?

Andrei, 32 de ani, analist financiar. București, noiembrie 2017

I-aș ruga să nu se mai certe. Se certau super mult când eram mic sau am rămas eu cu niște traume de acolo. Să se descarce de energii cât au poftă, dar undeva unde eu să nu-i pot auzi, pentru că-ți dă o stare de instabilitate când îți auzi părinții certându-se. Simți că-ți fuge puțin pământul de sub picioare. Punctual, la mine, simțeam că trebuie să am grijă să am întruna note mari sau să nu-i supăr în vreun fel ca să nu accentuez și eu problemele pe care le vedeam între ei. Absorbeam foarte mult din energia aia negativă și mă și simțeam vinovat. Lucrurile astea trebuie luate separat, discutate separat și nicidecum de față cu copiii. Aveam nevoie de un cadru armonios, de încredere, de stabilitate, nu să trebuiască să simt că eu trebuie să contribui la cadrul ăsta. 

Fiecare părinte e un exemplu pentru sexul respectiv. Am ajuns să percep femeile ca fiind hipersensibile și foarte fragile și bărbații, în contrast, foarte agresivi și ușor înspăimântători. Ajunsesem să-mi fie puțin frică de partea mea masculină, mai agresivă, mai directă în acțiune. Nu stăm să ne gândim la emoții, sensibilități. De asta îmi pare crucial punctul de ceartă. Când un părinte spune despre celălalt că e ceva în neregulă în a se comporta într-un fel sau a fi într-un fel, influențează și cum percepe copilul trăsăturile generale ale sexului respectiv. 

Le-aș mai spune să se relaxeze pentru că invariabil vor face tot soiul de greșeli, că-s oameni și sunt amândoi mișto ca structură și șansele sunt să ies și eu la fel. Mamei cu precădere i-ar fi prins bine să fie mai relaxată și tata, nu știu, să fi avut mai multe activități împreună. Mama era foarte anxioasă. Viața e grea, să am grijă în cine am încredere, să muncești mult ca să iasă lucrurile versus să-ți placă ce faci. Aș fi vrut să mă încurajeze să visez mai mult, decât să mă încadrez într-un tipar, într-un șablon. Ca generație, erau foarte conformiști. E bine să ai note mari, ca să poți să te descurci, să poți să te întorci liniștit în Focșani, fără să ne fie rușine să-ți căutăm de lucru te miri pe unde. Să mă fi încurajat să am mai multă încredere în forțele proprii. Asta mi-ar fi prins bine. Să mă învețe că e ok să greșești.