Cum arată viața de apoi a hainelor tale?

Cumpărăm haine pe care le abandonăm prin șifoniere după o purtare sau două. Fiecare dintre noi, cetățenii statistici, achiziționăm cu 60% mai multe articole de îmbrăcăminte și le păstrăm de două ori mai puțin decât acum 15 ani. Hrănim astfel, fără să ne dăm seama, o industrie care produce fără noimă. Statisticile arată că producția globală de textile s-a dublat din 2000 până în 2014. Iar după ce dispar din garderoba noastră hainele nu se evaporă în mod miraculos: coloranții din ele intră în pânza freatică, iar descompunerea materialelor naturale produce gaze poluante. Restul cârpelor zac pe fundul gropilor de gunoi, în straturi groase.

În Statele Unite, din cele peste 15 milioane de deșeuri textile produse anual, 2,6 milioane de tone se reciclează. La noi, statisticile oficiale lipsesc: gradul de reciclare al acestor materiale este atât de scăzut, încât ar intra în marja de eroare. Abia ne dumirim ce putem face cu plasticul, aluminiul sau PET-urile, materiale ce intră în conștiința publică în categoria reciclabilelor.

Peisajul nu-i însă atât de întunecat pe cât se conturează din paragrafele dinainte. Am aflat asta într-un magazin cochet de pe strada Biserica Amzei din București, cu rânduri aerisite de umerașe și flori în geam, pe când se pregătea de inaugurare. Bine Boutique e primul magazin social al Crucii Roșii Române, ce-și propune să-i îndemne pe oameni să recicleze și să reutilizeze materialele textile. Deschiderea acestuia e parte din proiectul „Comunitate implicată, resurse protejate”, propus de Filiala Sector 6 a Crucii Roșii și susținut prin Fondul IKEA pentru Mediul Urban, finanțat de IKEA România.

Pe umerașe așteaptă zeci de bluze, rochii, sacouri și perechi de jeanși. Unele sunt noi, donate de companii care-au vrut să susțină proiectul, altele sunt haine la mâna a doua, alese de către voluntarii organizației dintre donațiile venite de la cetățeni. Interiorul e aranjat asemenea unui magazin de înaltă clasă: designul interior a fost realizat de doi arhitecți, iar logo-ul e desenat de Graffiti PR. Fondurile obținute din vânzarea hainelor vor fi folosite pentru susținerea proiectelor sociale ale Crucii Roșii – Filiala Sector 6.

Proiectul a început în 2015, cu o finanțare pe care cei de la Crucea Roșie au folosit-o pentru a crea un depozit și pentru a pune pe picioare un sistem de colectă, sortare, igienizare și distribuție a hainelor. De-atunci, volumul a tot crescut și a ajuns la cinci tone și jumătate în 2017. N-a fost greu să ajungă aici, spune Ana Derumeaux, de la Crucea Roșie – Sector 6: „Noi am oferit un sistem transparent și clar, iar oamenii au știut că ce donează sigur ajunge la beneficiari. Așa că am fost invadați de donații. Acum avem colectare asistată, pentru că din ianuarie până în mai anul ăsta am strâns trei tone și jumătate de haine, iar capacitatea noastră fizică e limitată. Lumea are cantități de haine pe care dorește să le doneze mult mai mari decât putem noi primi. (…) Dacă noi, la nivelul unei singure filiale ale Crucii Roșii, strângem atât, îți poți da seama ce înseamnă asta la nivelul întregii Românii?”.

Magazinul e deschis de marți până sâmbătă, între orele 10.00 și 18.30. Lunea e ziua în care colecțiile sunt înnoite. Modelul după care funcționează Bine Boutique e împrumutat din Marea Britanie, unde sunt sute de „charity shops”. Bunătatea ce-l va ține în mișcare va fi însă una locală.

Ana Derumeaux: „Durata de viață a unei haine e mult mai mare decât durata ei de folosire”

Documentaria: Cum a început proiectul ăsta?

Ana Derumeaux: Istoric vorbind, a început în 2015, cu o finanțare care ne-a permis să facem depozitul și să punem pe picioare sistemul de colectă, sortare, igienizare și distribuție. E nevoie de acest întreg proces ca să faci lucrurile legal și cu respect față de demnitatea beneficiarului. De-atunci am tot mărit volumul, am ajuns la cinci tone și jumătate în 2017. Dacă noi, la nivelul unei singure filiale ale Crucii Roșii, strângem atât, îți poți da seama ce înseamnă asta la nivelul întregii Românii?

Cum ați ajuns la volumul ăsta? Pare greu să pui o comunitate în mișcare. 

Surprinzător, dar nu este greu. În ce sens? Noi am oferit un sistem transparent și clar, iar oamenii au știut că ce donează sigur ajunge la beneficiari. Așa că am fost invadați de donații. Acum avem colectare asistată, pentru că din ianuarie până în mai anul ăsta am strâns trei tone și jumătate de haine, iar capacitatea noastră fizică e limitată. Lumea are cantități de haine pe care dorește să le doneze mult mai mari decât putem noi primi. 

Bănuiesc că foarte importantă e partea de educație. Aveți programe în zona asta?

În școli nu avem, dar avem un program de educație în online. Facem în fiecare an un sondaj, îi întrebăm pe bucureșteni de ce donează haine. Punem aceleași întrebări în fiecare an și creăm astfel premisa pentru a transmite mesajul nostru pentru reutilizare, reciclare, consum responsabil, de ajutor umanitar. Lumea se gândește și problematizează: de ce să nu donez? Statistic vorbind, dacă doi ani n-ai purtat o pereche de jeanși, șansele să-i mai porți vreodată sunt nule. De ce să-l „tezaurizezi”?

Care sunt motivațiile pe care le-ați găsit în urma studiilor?

Sunt legate de altruism, de dorința de a-și ajuta semenii, de faptul că vor să-și facă loc în garderobă pentru articole noi. Unii vor să-și învețe copiii ce înseamnă să fii generos. În foarte mică măsură, fac asta pentru că se simt responsabili față de resursele de mediu folosite în industria textilă, care – apropo – e a doua cea mai mare poluatoare după industria petrolieră. Pentru un tricou nou din bumbac se consumă 2.700 de litri de apă. Și câte tricouri de bumbac se aruncă? Durata de viață a unei haine e mult mai mare decât durata ei de folosire. Vrem să-i dăm o utilizare eficientă, vrem să se bucure și altcineva de ea. 

Cum arată tot procesul, după ce un obiect e donat?

Sunt mai multe canale prin care fie omul vine la sediul Crucii Roșii în Sectorul 6, pe Calea Plevnei, fie mergem noi la companii cu mulți angajați, după ce aceștia sunt anunțați că vor veni voluntarii și că pot aduce câte-o plasă cu haine. Punem un stand în lobby-ul clădirii respective și toată lumea poate aduce haine. Se cântărește fiecare pungă și se înregistrează pe loc. Astea-s cele mai folosite canale. În afara acestor două canale, avem evenimente publice în parcuri sau în alte locuri. 

Mai departe, hainele sunt triate: ce-i bun și poate fi reutilizat merge la igienizare, ce nu mai poate fi purtat merge la reciclare de deșeuri textile. Capacitatea noastră de reciclare ne permite doar să transformăm tricouri în sacoșele în care punem hainele vândute în magazine, în pernuțe sau alte obiecte decorative. Însă, noi, personalul Crucii Roșii, n-avem capacitatea de a prelucra industrial, așa că le predăm unor reciclatori autorizați. Nimic nu se pierde, nimic n-ajunge în același loc cu gunoiul menajer, nimic nu înfundă ghena.

Hainele bune se întorc de la igienizare, iar voluntarii le sortează pe mărimi, grupe de vârstă și categorii de haine. O treime dintre ele sunt stocate pentru situații de urgență, sunt puse în pungi vidate pe care e scris exact ce conțin, în așa fel încât, în 24 de ore să poată ajunge acolo unde e nevoie de ele. Oamenii care au trecut printr-o calamitate primesc astfel lucruri de care au nevoie – hanorace, jeanși, tricouri -, nu rochii de mireasă. O fi drăguță o rochiță de mătase de la Zara, dar un om aflat într-o situație-limită n-are nevoie de ea. 

O a doua parte merge către beneficiari care sunt cazuri sociale. Și acestea sunt sortate pe grupe de vârstă și mărimi și ajung în centre de plasament, cămine de bătrâni, la familii cu mulți copii. O ultimă categorie ajunge de-acum în acest magazin, pentru sustenabilitatea parcursului acesta de colectă, igienizare, distribuție, care costă. Unii oameni nu înțeleg, se revoltă că hainele au fost date gratuit, iar acum sunt scoase la vânzare. Haina o fi fost gratis, dar procesul costă, mai ales având în vedere cantitatea de care ne ocupăm.

Din hainele topite ce obiecte se mai pot face?

Se fac lavete, se face umplutură pentru jucării, pentru scaune auto, în industria de construcții foarte mult se folosește ca material izolant. Dar pentru asta e nevoie de prelucrare industrială. Iar în România nu există. Singurele fabrici de la noi deservesc producătorii lohn și procesează resturi de materiale. Dar ei nu primesc haine gata făcute, care au și fermoare, și capse, și nasturi, și paiete. Nu le putem cere voluntarilor să scoată toate astea. Am vrea să găsim un loc în care să predăm deșeurile chiar și pe bani, dar el să fie prelucrat, să n-ajungă deversat alături de tot felul de lucruri. La groapa de gunoi, textilele putrezesc, plouă, tot ce-i în fibră – coloranți și altele – intră în apa freatică. În cazul fibrelor naturale, putrefacția produce un gaz foarte poluant. Și sunt tone de haine care putrezesc. 

Există informații cu privire la câte materiale textile se aruncă în România?

Nu există un sistem de reciclare: hainele se aruncă împreună cu gunoiul menajer, nu se reciclează nimic. Sunt doar inițiative cum e a noastră, care colectează și refolosesc ceea ce este încă în stare bună. Noi facem cu voluntarii niște mici ateliere de reciclare: din tricouri care nu mai pot fi folosite facem sacoșe de plajă. Dar facilități industriale pentru tonele de deșeuri textile care se produc încă nu există în România. 

Nu există nici prevederi europene care să forțeze puțin mâna autorităților?

În privința deșeurilor textile suntem oricum departe. Abia vorbim despre deșeuri care au intrat deja în conștiința publicului, cum ar fi sticlă, aluminiu, PET-uri. Până ajungem la textile e cale lungă. La noi, e un singur lanț de magazine care are pe rol o asemenea inițiativă: primește materialele textile pentru reciclare, însă le transportă în Germania, acolo unde are punctul de reciclare. Însă, pentru ca șosetele rupte din România să ajungă în Germania se consumă resurse și e ușor penibil. Aici e încă pământ virgin și suntem primii care încercăm să educăm, să tragem un semnal de alarmă și să spunem că e o irosire de resurse teribilă: lucrurile care pot fi refolosite nu ajung acolo unde e nevoie de ele, la beneficiarul social sau la persoanele sinistrate, iar cele care nu pot fi refolosite pentru că-s prea uzate sau au defecte nu ajung la reciclare de deșeuri textile în adevăratul sens al cuvântului. Umplutura scaunelor de la mașină e făcută din fibră tocată. De ce să fie folosită fibră nouă dacă sunt atâtea sute de tone aruncate pe an?

DESPRE AUTORI

ABONARE NEWSLETTER