Orașul cu cele mai scumpe chirii

Fotografii  și text de Irisz Kovacs

SHARE

La 19 ani, m-am mutat în Cluj-Napoca pentru facultate. Pe lângă faptul că am avut propriile aventuri cu chiriile în care am stat, am început să observ că tinerii din jurul meu erau constant în mutare, constant căutând ceva mai ieftin, mai bun, mai central. Am văzut, deodată, parcă peste tot, case construite ilegal, cu băi înguste și igrasie pe pereți, unde locuiau mulți oameni, majoritatea necunoscuți care s-au găsit pe grupurile de facebook de chirii.

M-am întrebat: cum fac față studenții pieței imobiliare din Cluj? Cum reușesc să se simtă acasă în aceste locuințe temporare, unde mereu vine sau pleacă cineva? Dar mai ales, am vrut să aflu unde locuiesc tinerii pe care îi văd în baruri, pe terase, la expoziții, și de ce. Nu mi-am propus să arăt ceva anume, a fost un gest chiar foarte egoist de curiozitate față de acei studenți care în lunile active sunt aproape un sfert din populația Clujului.

Pe unii din cei fotografiați îi cunoșteam, unii îmi sunt prieteni apropiați, alții complet necunoscuți. Am vorbit cu peste 20 de persoane, majoritatea tineri și studenți, dar și arhitecți, sociologi și proprietari. Nu toți au ajuns în proiect ca atare, dar fiecare conversație a adăugat ceva imaginii de ansamblu, mai ales că petreceam ore bune împreună, la interviuri și fotografiat. Au fost mulți care s-au deschis din prima, m-au primit în casele lor de parcă acolo îmi era locul, dar am avut și oameni timizi, care mă rugau să îi anunț că vin cu destul timp înainte încât să facă curat. Am lucrat câteva luni, la majoritatea m-am întors măcar o dată, pentru niște poze în plus sau întrebări pe care nu le pusesem.

Când simțeam că am reprezentat segmentul tinerilor chiriași, am vorbit cu Andrei că ar trebui să dezvoltăm partea mai complexă din toată lumea chiriilor, pe care o descoperisem pe drum: agențiile, activiștii pentru drepturile locative, oamenii care se ocupă de AirBnb, muncitorii de pe șantierele clujene unde se construiește fără oprire. Am vorbit cu oameni, ne-am programat întâlniri, și… a venit pandemia. Proiectul a rămas puțin știrb. 

Cumva, îmi imaginam că după munca pe teren, o să ajung la o concluzie tristă. Dar mi-am dat seama pe parcurs că majoritatea oamenilor se mândresc cu locuințele lor, sunt fericiți că pot sta acolo, înjură problemele, dar sunt mereu încântați de câte un aspect al casei, și se entuziasmau când îi rugam să îmi arate locul lor preferat din casă. Chiar și locuințele cele mai ciudate găzduiesc chiriași mulțumiți de alegerea făcută.

Petrican Alexandru-Vasile, 21, graphic designer, locuiește cu sora lui într-un apartament din Mănăștur. Bugetul lui e de 300 euro, și îi place că are tot de ce ar avea nevoie în apropiere: farmacie, piață, supermarket, sală de sport, bancă, Panemar, stație de autobuz - toate pe o rază de 100 de metri. Nu îi place că are linoleum pe jos și geamurile sunt foarte vechi. Stă aici de 2 ani, și s-a mai mutat o dată de când stă în Cluj.

Cabiria Morgenstern, 21, studentă, locuiește la cămin, în cameră de 3 persoane. Plătește 170 de lei pe lună. S-a mutat de 4 ori, dar deja locuiește de un an la cămin: este ieftin, îi place unde e localizat, e bine utilat, e confortabil, echipa (administrație, paza, curățenie) e capabilă și amabilă și fiecare cameră are baie proprie. Nu îi place că nu are cuptor, și poate spațiul de depozitare, dar spune că de fapt astea ar fi exagerări, condițiile sunt chiar extraordinare pentru un cămin. ”Decizia să renunț la a mai căuta un loc decent care să vina la pachet și cu un proprietar decent a fost cu siguranță cea înțeleaptă.”

Doru Vatavului, 25, inginer, locuiește singur într-un apartament pe Turzii, unde plătește 360 de euro. De când stă în Cluj, s-a mutat de 4 ori. Stă aici de un an și deși i se pare scump, îi place fiindcă are spațiu, liniște și un cireș în spatele blocului.

Dragoș Bucătaru, 23, student, locuiește singur într-o garsonieră în Cipariu, unde plătește 280 de euro. S-a mutat de 5 ori de când stă în Cluj. La locuința asta îi place balconul, baia și faptul ca are un dressing pe care l-a transformat în cameră. Nu îi place că nu e foarte luminoasă și are centrala pe bloc, dar se bucură că are niște vecini ”foarte faini”.

Galbează Rareș, 22, student, locuiește singur într-o garsonieră din Mărăști de 9 luni. Bugetul lui e de 200 de euro și s-a mutat de 2 ori de când stă în Cluj. Îi place mult balconul pe care îl are și felul în care sunt sunt dispuse camerele, dar nu îi place că locuința e puțin cam mică și friguroasă. Rareș menționează și că e greu să stai singur.

Ioana Toloargă, 20, studentă, stă în Hașdeu, cămin 14. Locuiește împreună cu o prietenă de la facultate, și plătește 60 de lei. S-a mutat o singură dată, din alt cămin. Stă aici de aproape un an, și deși i-a fost greu să se adapteze, îi place că mulți prieteni stau chiar la același etaj cu ea. A transformat locul până a simțit că e al ei, dar încă se întreabă dacă pereții spun ceva despre cine e, sau despre cine ar vrea să fie. Nu îi place că e foarte strâmt și sufocant, nu este baie în cameră, nu mai e apă caldă de la 00:00 încolo și toaleta de pe culoarul ei poartă un semn mare cu "băieți", deși e folosită mixt. Legat de cameră, crede că nu prea îi permite intimitate- e atât de mică încât toate momentele ei sunt în doi.

Ovidiu Han, 30, reprezentant medical, este colegul de apartament al lui Tudor. Cei doi plătesc, în total, 200 de euro. Ovidiu locuia inițial cu un prieten, iar când el a plecat, a venit Tudor. Ovidiu apreciază prețul și locația, și locuiește aici de 3 ani. În maxim 2-3 ani vrea să își ia un loc al lui, fiindcă nu-și pune problema să plece din Cluj.

Patricia Zavacky, 21, studentă, locuiește singură într-un apartament cu o cameră din Mănăștur, iar bugetul pentru chirie este 1200 de lei. S-a mutat o singură dată. Stă aici de aproape trei ani, și îi place lumina pe care o are mai mereu în cameră și bucătărie, dar nu îi place faptul ca nu își poate pune amprenta în felul în care este amenajat apartamentul.

La momentul la care au fost făcute fotografiile, Antonia Moldovan (20), și surorile Cecilia (25), Antonela (23) și Alexandra Bob (20) locuiau temporar împreună, într-un apartament cu două camere. Acum au rămas doar Antonia și Alexandra, care sunt atât colege de facultate, cât și de apartament. Locuiesc de o săptămână în Piața Mihai Viteazu, unde plătesc împreună 400 euro. Antonia, de când e în Cluj, s-a mutat de 4 ori, iar Alexandra de 5 ori. Le place faptul că locuința este spațioasă, are multă lumină în orice parte a zilei, fiecare cameră are propriul balcon, iar mobila este nouă. Dezavantajele sunt că nu are parcare, iar atmosfera e puțin rece. Alexandra spune că e greu să stai in chirie, având de a face cu diverși proprietari și vecini. “Mereu apar probleme, se strică lucruri, proprietarii sunt deseori nepăsători, iar chiriile sunt exagerate.”

Tudor Nicorici, 21, student, locuiește în Mănăștur într-un apartament cu 3 camere împreună cu un coleg cu care nu e apropiat. Tudor s-a mutat de 2 ori în 2 ani și speră să rămână aici o vreme. Singurul spațiu în care se simte comod este camera lui, pentru că doar acolo a putut lăsa parchetul descoperit, în celelalte camere podeaua fiind acoperită de ”covoare peste covoare”, cum e mocheta albastru-office din camera de zi. Nu poate spune că îi place, dar simte uneori nevoia să poposească în bucătărie, care este, spune Tudor, cel mai studențesc spațiu vizitat în ultimii ani - extrem de mică, mobilată bătrânicios, dar cu o personalitate puternică.

Filip Vlad-Ilie, 20, și Ionesi Ștefan, 21, ambii studenți, locuiesc împreună cu încă un prieten într-un apartament în Plopilor. Plătesc 450 de euro pentru tot apartamentul. Vlad s-a mutat o singură dată, iar Ștefan de două ori de când stau în Cluj. Le place place poziția locuinței, cât e de spațios, și răcoarea din timpul verii, dar le displace vechimea blocului și canalizarea foarte proastă. Când am fost la băieți acasă, tocmai li se spărsese o țeavă, și aveau peretele ud.

În ultimii ani, Cluj-Napoca a apărut tot mai des în presă drept orașul cu cele mai scumpe chirii. Prețurile au crescut foarte mult, dar cererea este tot extrem de mare, iar soluțiile sunt gândite strict pe termen scurt. De exemplu, se construiește enorm, dar numai garsoniere sau apartamente de două camere (ce caută acum studenții și tinerii angajați, faimoșii IT-iști acuzați că destabilizează piața), ceea ce înseamnă că în 5 ani, toți acei studenți care se stabilesc în Cluj definitiv și își întemeiază familii, se vor confrunta cu o altă problemă: nu există apartamente cu destule camere în care să se mute. Deci și dacă prețurile se vor stabiliza acum, ele vor crește din nou pentru apartamentele mai mari.

Online, am observat un val imens de ură îndreptat spre studenții străini, care sunt considerați sursa tuturor problemelor, dar vorbind cu arhitectul Benjamin Kohl am aflat că prima generație de studenți francezi, mulți dintre ei de culoare, au fost extrem de discriminați, considerați chiriași problematici și murdari și au fost puși în situația de a da mult peste prețul obișnuit pentru a-și găsi locuințe. Problema s-a născut din nevoie, și nu din faptul că străinii aruncă bani pentru că au. Proprietarii știu că apartamentul se va da, deci nu sunt nevoiți să asigure condiții sau prețuri decente – de multe ori preferă să stea cu apartamentele goale decât să scadă din preț.

AirBnB e un jucător important: a devenit mult mai popular decât hotelurile mulțumită sistemului de rating; AirBnb a generat și o rețetă decorativă, sunt câteva studiouri de interior design specializate pe asta. Profitul este mult, mult mai mare decât la chiriile obișnuite, deci aproape toate apartamentele din centru se reprofilează. Oamenii obișnuiți nu își mai pot permite să locuiască central/semicentral.

Oamenii care investesc în mai multe apartamente sunt preponderenți, foarte puțini cumpără pentru ei, pentru copiii lor sau alt membru al familiei.

Un alt motiv pentru situația chiriilor este lipsa de controale și de protecție a chiriașilor, pe care ei nu o pot cere în climatul de permanentă nesiguranță, când poți oricând să fii dat afară – ea trebuie să fie asigurată de stat. În lipsa lor, orice încropeală, uneori doar incomodă, alteori de-a dreptul periculoasă, este generatoare de profit pentru proprietar.

Dezvoltarea se face haotic, necontrolat, se construiește foarte mult și foarte ieftin; se consideră că fiecare face ce vrea cu propria casă, deci oamenii se extind, spațiile verzi dispar: Făgetul a fost distrus, iar zonele verzi din Europa, Bună Ziua sau Gheorgheni au suferit și ele. Nimeni nu se ocupă de nevoile primare, ca și canalizarea, iar din anii ’90 până în 2014 nu s-a dezvoltat organizat în nicio zonă din Cluj.

Este nevoie de infrastructură de șosea, socială, și verde în aceste zone extinse, dar și de transport public, fără de care infrastructura devine complet ineficientă. În ultimii ani, se încearcă totuși o dezvoltare controlată, pe câte o direcție timp de 10-15 ani, ceea ce acum se întâmplă la sud de Gheorgheni, unde se construiesc străzi, grădinițe, gară, etc. Asta e frustrant pentru cei cu terenuri pe alte direcții, care obțin foarte greu permisiune să construiască- astfel ei ajung să o facă tot ilegal și haotic.

Locuințele sociale lipsesc cu desăvârșire; oamenii care cunosc istoria și felul în care a funcționat orașul în trecut  sunt dați afară din acesta de prețurile mereu crescânde, iar poveștile se pierd; singurii care rămân sunt câștigătorii economici. Dacă nu protejezi  rădăcinile, cunoașterea culturală oricum știrbită în comunism, se pierde pentru a doua oară. Imposibilitatea lor de a rămâne înseamnă pierderea identității orașului.

Cât despre soluții, ele trebuie să vină din partea chiriașilor. Benjamin consideră că cea mai importantă este organizarea acestora, crearea unui sistem de rating- iar grupurile de chirii s-au născut din aceste nevoi. Cât despre proprietari, aceștia vor răspunde cererii, iar dacă ar exista și controale ale normelor, mult mai puține chirii ar fi în spații nelocuibile sau prost amenajate.

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului Bursa Superscrieri/Poqe, oferită în memoria fotojurnalistului George Poqe Popescu.

Proiectul de bursă a fost organizat de Fundația Friends For Friends cu susținerea familiei și a prietenilor lui George Popescu și a avut ca scop susținerea financiară, logistică și editorială a unui fotograf din noile generații de talente, în vederea realizării și publicării primului său story documentar.

Irisz Kovacs, câștigătoarea bursei în valoare de 1.500 de euro, a fost mentorată de fotojurnalistul Andrei Pungovschi (fotojurnalist) și reporterul Ștefan Mako (Inclusiv).

ABONARE NEWSLETTER