SHARE
Deși pare că fricile mari ale românilor – frica de a spune ce gândim sau de a ne cere drepturile – s-au mai potolit în ultimele decenii, periodic se infiltrează câte-un bau-bau creat prin birourile politicienilor, pe holurile vreunei instituții, prin studiouri TV, prin mulțimile de pe străzi, în propriile noastre case.
Singurul fel de a lupta împotriva acestor temeri rămâne să le scoatem la lumina zilei, să le disecăm și să vedem ce-ar fi de făcut. În cadrul unei serii de cinci materiale, documentăm câteva dintre întrupările diverse ale Fricii: frica de a protesta, frica de și din sistemul medical, frica de primar, frica de Soros și frica de cutremure. E un inventar incomplet, desigur, dar e o plimbare utilă.
episodul 2 – Experimentul Teleorman
În Teleorman e bine, ne tot spune un domn. “E bine, nu?”, ne caută el apoi confirmarea. Am ajuns în Alexandria la sfârșitul verii trecute, în ceas de sărbătoare: lumea se strânsese în centru la mici, tiribombe, vată pe băț și concerte de muzică populară, pentru Zilele Orașului. O veselie regulamentară pusese stăpânire pe locuitori.
De câțiva ani, județul tot dă României conducători: de la mai-marele PSD și președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea la ministrul de Interne, Carmen Dan, și – mai nou – premierul desemnat Viorica Dăncilă. Dincolo de asta, Teleormanul rămâne unul dintre cele mai sărace județe ale țării: are cel mai mare procent de beneficiari ai venitului minim garantat și una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului.
Pare un contrast în toată regula, dar nu e neapărat așa: o bună parte dintre locuitorii unui județ dominat de sărăcie ajung să depindă – într-o formă sau alta – de conducătorii locali și le îngroașă puterea până-i propulsează spre București. Am stat de vorbă cu organizatorii protestelor de anul trecut și cu reprezentanții singurei publicații de opoziție din Teleorman despre un sistem hrănit cu sărăcie și frică.
După ani în care liniștea autorităților a fost întreruptă doar de câte-o mineriadă mai mică sau de câte-un protest sindical, iar țara a șchiopătat înspre NATO și UE, românii aveau să afle că mai sunt și alte cauze care pot să-i miște și totodată să le cauzeze leziuni.
În timp ce summit-ul NATO din aprilie 2008 aduna la București cei mai importanți lideri politici ai lumii, un grup de manifestanți europeni anti-globalizare au închiriat o hală din zona Timpuri Noi, pentru a organiza un marș și a ține workshop-uri. „Mascații” i-au evacuat cu forța pe cei 46 de protestatari, iar o parte dintre aceștia au fost bătuți.
„Ne așteptam să fim arestați, dar pe stradă, când ieșim cu bannerele, nu înăuntru, bătuți fără niciun motiv”, spune Gabi „Molotov”, unul dintre protestatarii de-atunci.
Material realizat cu suportul Fondul pentru Democrație.
Video: George Popescu
Documentare și text: Vlad Odobescu
Montaj: Bogdan Dincă
Cu sprijinul: Cosmin Pojoranu / Funky Citizens
DESPRE AUTORI
George Popescu este fotojurnalist independent, membru al agențiilor de presă N-OST si est&ost, organizații media focusate pe Europa de Est și spațiul ex sovietic.
A fost publicat în reviste din România ca Esquire, DOR, Vice, în cadrul proiectului de jurnalism independent “Casa Jurnalistului” și în publicații străine ca Der Spiegel, L’Express, CNN online, Frankfurter Allgemeine Zeitung, NZZ. A colaborat ca videographer/cameraman cu Televiziunea Publică Germană (ARD), ARTE TV, Vice UK, World Animal Protection, Crucea Albastră.
În 2015 a câștigat Lensculture Storytelling Award la categoria Single.
Vlad Odobescu este reporter al platformei culturale Scena9.ro, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI), al Associated Reporters Abroad (Berlin) și colaborator al Casei Jurnalistului. Articolele sale au fost publicate în USA Today, Washington Times, Global Post, Decât o Revistă sau Dilema Veche. În iulie 2016 a absolvit Masterul de Antropologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
A câștigat mai multe burse și premii, între care Hubert H. Humphrey Fellowship în Phoenix, Statele Unite (2014-2015), Milena Jesenska Fellowship în Viena, Austria (2015), premiul pentru Reportaj al Clubului Român de Presă în 2011 și una dintre categoriile concursului “Reporter European” (2012).