SHARE
Mâinile mici pun ibricul pe aragaz și, cu o mișcare sigură, aprind un chibrit. Peste câteva minute, când apa s-a încălzit, Ștefania o toarnă într-un lighean mic de plastic. Ia un biberon, îl deschide, înmoaie în apa caldă sticla și capacul și începe să le frece cu o cârpă. Deși încă nu a împlinit 11 ani, Ștefania e obișnuită cu munca. Spală, taie lemne, face curat. Acum pregătește biberonul pentru sora cea mai mică, Diana, care moțăie pe pat legănată încet în brațele Mariei, sora cea mare.
”Sunt patru surori și s-au crescut una pe cealaltă”, povestește învățătoarea Ioana Țonea, pedagog social la Centrul Comunitar din Fundulea. Ștefania și surorile ei mai mari merg la centru în fiecare zi, după școală. Este singurul centru de acest fel din comunitate, susținut de Fundația United Way România. Scopul proiectului este creșterea accesului la educație pentru copii și tineri proveniți din familii dezavantajate.
Centrul funcționează ca o micro-comunitate, în care persoane din generații diferite învață împreună lucruri noi, socializează, se sprijină reciproc. Un grup de copii intră în sală, doi câte doi, de mână. Doamna Ioana, cum îi zic copiii și rudele lor, îi supraveghează și are grijă să nu rămână niciunul pe afară. Pe lângă postul de pedagog social la centru, doamna e învățătoare la școala locală. Fac în fiecare zi drumul de la școală la centru împreună.
Ștefania și cealaltă soră mai mare, Denisa, se așează pe o canapea lungă împreună cu ceilalți copii. Se face liniște. De deasupra măștilor de protecție, ochi atenți fixează un ecran luminat de un proiector. În spatele lor, la butoane, Ioana Țonea pregătește la laptop următoarea lecție. Pe ecran apare o fereastră de YouTube în care se văd niște păsări. Din boxe, o voce de femeie începe să povestească despre berze. Urmează o lecție despre păsările călătoare. Vocea din boxe spune o ghicitoare, iar înregistrarea are o pauză scurtă, care să lase loc unui răspuns.
„Baaaaarza!”, se aude vocea Ștefaniei de sub mască, în cor cu ceilalți copii.
Prezentarea teoretică ține doar câteva minute, după care doamna Ioana schimbă registrul, ca să își țină spectatorii atenți. Pe ecran apare o fereastră nouă și o altă voce începe să nareze „Povestea Ciocârliei” lui Ion Agârbiceanu. Copiii se entuziasmează și ascultă mai departe.
Lecția despre păsările migratoare se termină cu desen. Fiecare copil creionează pasărea preferată, o decupează și o atârnă într-un pomișor care se înalță dintr-un ghiveci mare în mijlocul sălii.
„Mie îmi place să citesc despre maimuțică și ursul panda”, spune Ștefania. După masa de prânz, Ștefania ia o carte mare, plină de ilustrații, și se apucă de citit. E una dintre activitățile ei preferate. „Îmi place să citesc pentru că m-ajută în viață. Dacă mă pune cineva să citesc sau să fac un contract nu știu să-l fac. Trebuie să învățăm să scriem, să citim, să semnăm.”
Gabriela, mama Ștefaniei, are 39 de ani. E casnică. Și-a pierdut primul soț când fetele erau mici. Al doilea, tatăl celei mici, Diana, lucrează cu ziua ce se gasește.
„Pentru noi este o mână foarte mare de ajutor centrul. Merg copiii acolo, primesc o masă caldă, învață. Acolo știm că sunt în siguranță. Au fost pentru mine mamă și tată.” spune Gabriela.
Le-a obișnuit de mici pe fete să muncească și să aibă grijă una de cealaltă. În spatele curții, Ștefania și Denisa taie lemne pentru foc cu un topor care pare prea mare pentru ele. Lemnele sunt niște bucăți de scânduri pe care le așează direct pe pământ și le lovesc până se sparg și sar în direcții imposibil de anticipat. Când obosesc, fac schimb.
După o vreme se plictisesc și încep să se joace prin curte. Ștefania se cațără într-un copac, Denisa sapă cu o lingură într-un morman de pietriș. Distracția nu durează prea mult, Gabriela le strigă și le amintește că vine seara și n-au pregătit cina.
Denisa cară lemnele în casă cât timp Ștefania scoate apă din fântână într-o găleată. Se apucă să curețe cartofi pentru cină. Salată de legume și cartofi prăjiți pentru toată familia.
„Dacă mai rămân cartofi prăjiți, îi dăm lui Sașa.” zice Denisa entuziasmată, cu privirea la un câine lățos din vecini, care se întinde în două picioare pe gard să vadă mai bine de unde vine mirosul.
„Dar mai rămân cartofi?” întreabă mama.
„Câteodată.”
*prenumele persoanelor fotografiate au fost schimbate, la cererea acestora, pentru a le proteja identitatea
Documentarea materialului a fost posibilă cu ajutorul Fundației United Way și cu sprijinul financiar al Fundației Globalworth.
,,Educația, centrul schimbării în comunitate” este unul dintre principalele programe de educație ale United Way România. Obiectivul său central este sprijinirea unui număr de 12 centre de zi înființate de United Way România, care funcționează ca hub-uri comunitare.
Beneficiind de finanțări oferite de Fundația Globalworth, programul previne abandonul școlar în comunitățile sărace urbane și rurale, unde nu educația copiilor este prioritatea, ci lupta zilnică pentru a găsi resurse necesare supraviețuirii. Are o abordare integrată, în cadrul căreia acțiunile sunt concentrate asupra nevoilor copilului. Părinți, profesori, voluntari și asociații nonguvernamentale locale lucrează împreună pentru rezolvarea problemei abandonului școlar, care nu este una a copilului, ci a întregii comunități.
În cele 12 centre comunitare din Urlați, Fundulea, Băicoi, Jilava, Pădureni, Cluj-Napoca (Pata-Rât), Timișoara (Școala nr. 20) și 5 comune din jud. Timiș (Sânandrei, Mașloc, Carani, Șemlacu Mare și Bucovăț), 2.700 de copii, 2.160 de părinți și 540 de profesori sunt implicați, în cei 5 ani ai programului, în peste 1.700 de activități educaționale.
RECOMANDĂRI
