E o luptă. Două tabere se bat pentru teritoriu. De o parte este apa, parcă încă în avantaj, de cealaltă parte, o armată de plastice și deșeuri menajere care a cucerit malurile și pare să adopte o tactică prin învăluire. E bătălia de la Voila, primul baraj de pe Olt. Apele curgătoare sunt într-o dinamică permanentă. Odată cu ele, și gunoaiele pe care le poartă în drumul lor. Astfel, de multe ori, sunt barajele cele care devin câmpul de luptă al acestor ciocniri.

Conform Apelor Române, printr-un răspuns la solicitarea de a identifica niște cursuri de ape curgătoare care se confruntă cu problema deșeurilor excesive, „salubrizarea cursurilor de apă și a malurilor din interiorul și în jurul localităților aparține autorităților locale. De asemenea, acestea au responsabilitatea de a igieniza și menține curăţenia cursurilor de apă, a lacurilor şi bălţilor, a digurilor şi a malurilor din localități și în jurul localităților, conform prevederilor din Ordonanţa nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.” Se mai menționează că depozitele de deşeuri necontrolate se află într-o dinamică continuă, iar de aceea, sunt destul de dificil de identificat.

Câteva rațe scrutează inamicul, păstrând o distanță de siguranță față de gurile de sticlă îndreptate spre ele. În marea de deșeuri, niște smocuri de verdeață atestă trecutul teritoriilor deja cucerite.

„Cum facem să scăpăm de gunoaiele astea?”, mă întreabă, prin geamul întredeschis, șoferul unei camionete care, văzând că fac poze, a oprit pentru câteva momente. „Am postat si eu pe Facebook, dar nu s-a întâmplat nimic”, continuă el.

Realitatea este că sistemul de colectare a deșeurilor este unul deficitar în mediul rural. Iar după cum se poate observa pe marginea cursurilor de apă, oamenii aruncă deșeurile direct în râu, fie că e vorba de deșeurile menajere din curte, gunoiul de grajd sau chiar de electrocasnice vechi. Pe lângă efectul vizual neplăcut, mai grav este că toate aceste substanțe, care în mod normal nu se regăsesc în mediul natural, de la simpli detergenți până la conținutul bateriilor, distrug compoziția chimică a cursurilor de apă și ecosistemul.

O altă cauză a poluării apelor este dezvoltarea inadecvată a rețelelor de infrastructură din România, la nivelul comunelor. Institutul Național de Statistică arăta că, la sfârșitul anului 2019, dintr-un total de 3.181 de localități, dispuneau de sistem public de canalizare doar 1.354, din care 314 în mediul urban și 1.040 în mediul rural. În rural, gradul de acoperire al sistemului de colectare și epurare a apelor uzate este de 36,35%. Asta în condițiile în care România s-a angajat, prin semnarea în 2015, la Adunarea Generală ONU, a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, să atingă ținta de 90% în ce privește conectarea gospodăriilor populației la rețeaua de apă potabilă și canalizare.

Pe cursul Seviș ce străbate comuna Rășinari din județul Sibiu, numeroase conducte își găsesc eliberarea fix în albia râului. Dar nu e singurul loc din țară. Zonele cu potențial turistic sunt adesea cele mai afectate. În Săticul de Sus, un sat situat după intrarea în parcul național Piatra Craiului, oamenii spun că apa din baraj capătă o culoare diferită în week-end, atunci când zona e vizitată de mulți turiști. Se pare că este o practică destul de des întâlnită, cu o amploare ridicată pe cursul Dunării.

La trecerea pe sub drumul național 67, cursul de apă seamănă cu un pârâu de ulei. Ai zice că service-ul auto din apropiere a golit toate motoarele clienților acolo. Mergând însă în amonte, prin pădure, culoarea Cornetului nu se schimbă. La câteva sute de metri de stradă, ridici privirea de la apa maroniu închis și dai cu ochii de un munte de deșeuri. E deja celebra groapă de gunoi de la Măldărești, județul Vâlcea. Considerată neconformă și condamnată la închidere din 2017, groapa nu dispunea de măsuri pentru colectarea levigatului și nici pentru captarea gazelor, aflându-se pe lista gropilor pentru care România a intrat în procedură de infringement din partea UE. În 2021, muntele de gunoaie e tot acolo, iar pârâul Cornet îi resimte în continuare prezența nocivă, la fel ca râul Ciupa (afluent al Oltului) în care acesta se varsă.

Pentru mult timp, groapa de gunoi de la Măldărești a fost singura groapă din județ. „Dar aduceau și din Mehedinți, Hunedoara, inclusiv de la Baia Mare”, spune un localnic, după numerele de înmatriculare ale camioanelor care intrau. „Într-o zi am numărat 18 camioane”, continuă el.

În 2017, groapa de gunoi a ars timp de patru luni. „Era un miros…”, spune bărbatul de 35 de ani, „ciorapii ăia care sunt împuțiți sunt frumos mirositori. Atunci s-au răzvrătit oamenii. Au chemat televiziunile.” Îmi mai spune că cei de la Apele Române vin și iau probe în fiecare săptămână. „Dar nu se întâmplă nimic.”

Printre sursele de poluare puternică se numără și zona industrială. Surse din Garda de mediu afirmă că sunt foarte multe făbricuțe care, în momentul când primesc autorizația de construire, au în plan ori o canalizare la care se racordează, ori o stație de epurare. Dar că acestea nu funcționează și totul este deversat în râu, și intră în funcțiune doar când vin controalele. Și unii jucători mai mari din industrie sunt vizați, fiind responsabili de „deversări controlate care se varsă chiar în corpul de apă, în râuri.”

Un alt loc aparte în discuțiile privind deteriorarea apelor curgătoare îl au balastierele. Acestea sunt acuzate că, adesea, colectează volume foarte mari, în mod ilicit, fix din albiile minore ale râurilor. Acest lucru ridică foarte mult turbiditatea apei. Specialiștii spun că mâlul de pe fundul apei care e în descompunere, nisipul, devine material în suspensie în corpul de apă si distruge tot ce înseamnă biodiversitatea corpului de apă. Peștii mor, li se blochează branhiile. 

Și cei de la Milvus Group, un ONG specializat în conservarea naturii, au ridicat problema balastierelor care, în unele cazuri, mai și decantează apa murdară înapoi în râu. Într-un proiect întins pe trei ani, aceștia au studiat impactul poluării apelor în județul Mureș. „Sunt multe grupuri de organisme care trăiesc în apă şi sunt afectate de poluarea apei, de exemplu peşti sau amfibienii care respiră prin piele. Mai departe suferă chiar şi prădătorii care nu trăiesc în apă”, a spus Sos Tibor, responsabilul de proiect, într-un interviu la ProTV.

Conform unui raport publicat de Apele Române anul acesta – Sinteza calităţii apelor din România în perioada 2018 – 2020 – 65,32% din râurile monitorizate în categoria corp de apă natural, nu ating obiectivul de calitate a apei. Conform aceluiași raport, 61,38% din stațiile de epurare au o funcționare necorespunzătoare.

Într-o postare recentă pe pagina personală de Facebook, ministrul mediului Tánczos Barna scria că „sute de Pet-uri și alte materiale lemnoase curg zilnic pe cursurile de apă.” Și că „o parte dintre acestea traversează frontiera României și ajung în Ungaria, mai ales în perioada viiturilor.” „Stoparea acestui fenomen este o prioritate pentru autoritățile de mediu”, scria în continuare ministrul. În încheierea postării, se face un apel de responsabilizare a cetățenilor: „Pentru a putea elimina prezența plutitorilor din plastic de pe ape este important să stopăm poluarea la sursă, iar un prim pas este ca populația să arunce deșeurile în locurile special amenajate.”

Potrivit Apelor Române, plasticul nu are un efect imediat asupra calității apei. Problema cu acesta însă este că o mare parte ajunge, după călătoria pe Dunăre, să rămână blocat în acumularea de stufăriș din Deltă. Iar pericolul constă în crearea unui nou strat geologic, antropogen, format din foarte multe particule de plastic.

Fie că e vorba de plastice și alte deșeuri aruncate de oameni, de carențele infrastructurii de canalizare sau a celei de colectare a deșeurilor, de poluarea industrială sau activitatea balastierelor, sau cel mai curând de toate la un loc, realitatea rămâne că apele din România suferă. Odată cu ele și mediul. Și oamenii. Cu alte cuvinte, ne încăpățânăm să ne facem rău singuri.