SORA GABRIELA

fotografii și text de Mircea Reștea

SHARE

Citește și articolul publicat în DOR.

 

Gabriela Lucaci, o călugăriță catolică, licențiată în psihologie și teologie, acum în vârstă de 42 de ani, a început în 2016 un program de alfabetizare a copiilor din Craica, una dintre comunitățile de romi din Baia Mare. Ajunsese în oraș cu un an înainte și toată vara s-a ocupat de un grup de aurolaci cărora le ducea mâncare în fiecare zi.

În toamnă a deschis împreună cu Fundația Somaschi un adăpost de noapte unde aceștia puteau să se spele, să mănânce și să doarmă. Cei mai mulți erau din Craica, așa că s-a dus să vadă comunitatea. A găsit multă sărăcie, frig (era iarnă), copii flămânzi și murdari. Curând a aflat că foarte puțini dintre ei mergeau la școală și s-a hotărât să-i ajute pornind programul de alfabetizare într-un container din curtea Fundației.

Zilnic la școala surorii Gabriela vin în jur de 20 de copii. Sora Gabriela se duce dimineața după ei în Craica. Programul începe cu o gustare, continuă cu lecții, desenat, colorat, joacă și se termină cu o masă caldă, la prânz. Vin copii care au renunțat sau nu au fost niciodată la școală deși, conform vârstei, ar fi trebuit, copii înscriși în programul A doua șansă dar și copii mai mici, de trei, patru ani.

Obiectivul surorii Gabriela e integrarea a cât mai mulți dintre copii în sistemul școlar. Piedicile sunt multiple: începând de la școală și autoritățile locale (nimeni, de exemplu, nu face un control și nu se știe cine merge la școală, cine nu și de ce sunt copiii în abandon), continuând cu părinții care nu au o cultură a școlii și terminând cu cetățenii care adesea îi privesc pe romi cu neîncredere și suspiciune.

În timp ce în sistemul școlar sunt marginalizați, la școala surorii Gabriela sunt acceptați așa cum sunt: săraci, cu frustrări, uneori murdari sau cu probleme la nivel psihic. Sunt încurajați și li se fac complimente. Mersul la școală înseamnă pentru ei un pas mai departe de pericolele ce-i pândesc: delincvență, droguri, prostituție.

Bianca are 14 ani. Când a intrat în programul coordonat de sora Gabriela era în abandon școlar. Făcuse trei clase, citea pe silabe și știa să facă adunări și scăderi simple. Acum e cea mai bună la învățătură dintre copii. Citește cursiv și știe să facă înmulțiri și împărțiri cu numere mari. Sora Gabriela se pregătește să o înscrie la șansa a doua. Mama ei a plecat de acasă în urmă cu doi ani, iar ea și cei doi frați ai ei locuiesc împreună cu tatăl lor.

Dani are 16 ani. În urmă cu patru ani, când l-a întâlnit sora Gabriela, Dani făcuse un an de școală printr-un proiect de șansa a doua. Doi ani mai târziu, sora Gabriela l-a înscris la șansa a doua, iar acum a terminat clasa a patra. Știe să scrie și să citească în română și în maghiară, limba maternă și se descurcă bine la matematică. Ambii părinți lucrează la o fabrică de mobilă, iar el își dorește să plece de pe Craica. E mereu îmbrăcat frumos și atent la limbaj. Îi place foarte mult fotbalul dar a renunțat la antrenamente pentru că se suprapuneau cu programul de școală.

Sandu suflă în pungă. Tatăl lui nu-l recunoaște, iar mama suflă și ea în pungă și se prostituează. Practic a fost crescut de bunică care a murit în urmă cu patru ani. ‘’Este un copil bun, inocent, cu toate că suflă în pungă. Atunci când nu e drogat are gândire bună, e un copil corect și responsabil, știe să lucreze cu ceilalți și vrea să fie scos la tablă.’’(sora Gabriela).

Silvana e în abandon școlar de anul trecut. Ea zice că a făcut doi sau trei ani de școală, dar nu știe să scrie, nici să citească și la matematică face doar adunări și acelea destul de greu pentru că nu se poate concentra.

Andrei are 8 ani și vine la sora Gabriela de anul trecut. Nu a fost la școală. A făcut un progres extraordinar: a învățat adunarea și scăderea cu Brent, un pensionar american care vine periodic la Baia Mare și face voluntariat. Acum a trecut la înmulțiri și împărțiri. Cunoaște toate literele dar refuză să citească dacă nu are alături pe cineva care să-i placă. Sora Gabriela speră să reușească să-i convingă pe părinți să-l înscrie la școală.

Documentarea materialului a fost posibilă datorită unei finanțări în cadrul proiectului Jurnalism despre soluții, susținut de UniCredit Bank și Lidl România și organizat de DoR și Ashoka România.

ABONARE NEWSLETTER