Verde peste betoane

Octavian Pascu a crescut în cartierul bucureștean Militari, dar s-a mutat în Aviației pe când era în gimnaziu. Mai toată familia lui e din București și iubește orașul ăsta, cu toate ale lui. L-a văzut în creștere, apoi sufocat de aglomerație și de praf, dar nu s-a gândit niciodată să renunțe la el.

Împreună cu câțiva prieteni – unii antreprenori, alții lucrători în domeniul aviației sau IT-iști – a creat acum trei ani Asociația Cartier Aviației , ce-și propune să găsească soluții de revitalizare urbană. Vor să găsească modele de bune practici pe care să le pună pe masă în discuțiile cu primăriile și să arate ce se poate face cu puțină imaginație și ceva muncă.

Își vede cartierul ca pe un laborator în care pot fi încercate, la scară mică, soluții pentru problemele cele mari ale capitalei. Spune că aici, într-o zonă compactă, poate urmări cel mai bine efectele unor asemenea încercări: „În Militari, de exemplu, informația se risipește și nici rezultatele nu se văd atât de bine”.

Acoperișurile verzi au fost printre primele soluții la care s-a gândit. Totul a pornit de la o discuție la bere cu un prieten: discutaseră despre ce se poate face cu terasele blocurilor și se gândiseră, între altele, la aquaponics, o combinație între piscicultură și creșterea plantelor de apă. „Era o tâmpenie, îți dai seama, pentru că nu poți să duci pe bloc tone de apă. Totuși am căutat, eram curios: «Băi, dar ăștia oare ce fac în afară cu terasele?» Tot căutând, au apărut rezultate din Germania sau din State. Și am văzut sistemul ăsta de acoperișuri verzi. Am început să citesc despre el, mi-a stârnit curiozitatea. Am fost: «Uau, ce idee bună!»”.

Ce-ar însemna câteva milioane de metri pătrați de terase înverzite pentru un București poluat și încins ca un cuptor peste vară? Praful depus periodic pe plămânii locuitorilor ar fi fixat în straturile de verdeață montate la înălțime și totodată temperaturile ar scădea simțitor, spune Octavian Pascu. În plus, acoperișurile verzi ar ajuta la colectarea mai bună a apelor pluviale: în loc să ajungă în sistemul de canalizare al orașului, ce dă pe dinafară la fiecare ploaie mai sănătoasă, cantități mari de apă ar fi reținute în substraturi.

Anul trecut au obținut o finanțare prin Fondul IKEA pentru Mediul Urban, pentru a instala un prim acoperiș verde pe un bloc din Aviației. După ce rotițele birocratice s-au pus în mișcare, acea primă terasă a devenit un soi de „vitrină” menită să convingă deopotrivă locatari sceptici și primării amorțite că sistemele green roofs funcționează. Acum, miza asociației ar fi să integreze în acoperișurile verzi panouri solare care să reducă facturile asociațiilor de locatari. Echipa vrea să pună la punct și un ghid de bune practici, o colecție de învățături întru luare aminte pentru cei care vor să-și înverzească terasele.

Octavian Pascu: „Privit din satelit, orașul arată ca o plită”

Documentaria.ro: Voi unde sunteți acum cu proiectul?

Octavian Pascu: Primul bloc a fost făcut anul trecut. Am făcut un experiment și am delimitat mai multe zone: am avut o zonă de acoperire cu role de plante de sedum de 90%; o zonă cu role de plante de sedum cu acoperire de 50%; o zonă de brown roof, ceea ce înseamnă că n-am plantat absolut nimic, am lăsat doar substratul, ca să vedem peste ani ce specii sunt aduse de vânt sau de păsări și se adaptează; și am mai avut o zonă de însămânțare. Pe prima terasă am mai avut o bucată denumită zonă umedă. Terasa blocului avea un defect: pe un sfert din terasă, scurgerea de apă pluvială era mai înaltă decât înclinația terasei și am hotărât să nu o modificăm. Cei de la firma care a montat acoperișul au venit cu un burete special și au înălțat un pic locul și au creat o zonă umedă.

Imediat, o a doua asociație de locatari a văzut ce-am făcut noi în primul an și și-au dorit și ei. Plus că ei aveau o problemă: când s-a făcut reabilitarea blocului, nu au pus bine hidroizolația și toate apartamentele erau inundate, aveau igrasie. Și noi le-am oferit această soluție. Oricum, orice montare de acoperiș începe cu o hidroizolație specială, rezistentă la rădăcini, nu le lasă să pătrundă în membrana de bitum clasică. Practic, avem două terase de bloc alăturate.

Anul acesta am făcut un alt experiment: am pus substrat și pe urmă am plantat bucăți de sedum, mici lăstari de sedum. Și vrem să vedem în cât timp acoperă acești lăstari de sedum acea zonă de terasă. În teorie, dacă condițiile meteo ar fi cât de cât bune și n-ar mai apărea seceta, cum a fost în primăvară, ar trebui în 3-4 sau chiar 5 ani. E o perioadă lungă, dar vrem să facem experimentul acesta pentru că e mult mai ieftin. Adică vrem să oferim și o soluție de cost: dacă ne întreabă cineva de la vreo primărie sau o asociație de locatari, le spunem că putem putem reduce câteva mii de euro dacă luăm niște lăstari de sedum și ies în 3-4-5 ani.

Deci teoretic de-acum ar trebui să vă fie mai ușor, pentru că aveți ce arăta.

Imediat după ce-am montat primul green roof au venit ei la noi. Asta îmi și doream de la proiectul ăsta, voiam să-l arăt pe primul ca pe un showroom de mașini. La început nici cei de la primărie nu știau despre ce-i vorba, nu înțelegeau. Când au văzut, au zis: „Uau, ce haios!”, deși ei ar fi trebuit să facă deja asta. Vecinii, la fel, nu știau despre ce-i vorba. Când am început și noi să mai comunicăm, să mai dăm poze, au început vecinii să vorbească. Iar pe urmă a decurs foarte ușor. Acum n-avem finanțare pentru câte cereri avem.

Care-s costurile pentru un asemenea sistem?

Costurile nu-s foarte-foarte mari. După 900 de metri pătrați acoperiți, putem zice că un sistem costă cam 70-80 de euro pe metru pătrat. Asta pentru că noi am făcut câte un acoperiș. Dar o administrație locală poate negocia altfel. E relativ viabil, plus că Uniunea Europeană dă bani pentru așa ceva.

Și cine trebuie să facă proiectele astea?

În principiu, ar putea să le facă și asociațiile de locatari, pentru că au personalitate juridică. Însă, fiind lucrări de anvergură, ar trebui să se ocupe de ele administrația locală în primul rând. Londra are un program pentru așa ceva, de-a lungul următorilor 10-15 ani: primarul își face campanie pe faptul că va instala acoperișuri verzi. E un subiect destul de important în afară: statisticile oficiale spun că în Germania se instalează 10 milioane de metri pătrați de acoperișuri verzi pe an; orașele oferă reduceri pentru asociațiile de locatari, acoperă ei 50-60% din costuri.

Care a fost impactul, în orașele în care au fost instalate masiv acoperișuri verzi? Sunt beneficii calculabile?

Da, sunt calculabile. Germania, Belgia, Olanda, Elveția au acoperit destul de mulți metri pătrați și au început să facă și studii. Ei au început să se gândească la asta acum vreo 50 de ani, au început să dezvolte tehnologii și au tot evoluat.

O terasă de bloc are o suprafață de 400-500 de metri pătrați. Folia de hidroizolație este neagră, se încinge la 70-80 de grade Celsius. Privit din satelit, orașul arată ca o plită. Căldura rămâne închisă, din cauza betoanelor, a străzilor și nu poate fi scoasă de curenții de aer: se numește heat island effect. Prin sistemul de acoperișuri verzi, ce aduce temperaturi mai scăzute, se creează un microclimat ce ar putea să combată, într-o oarecare măsură, acest efect. Intervine o mișcare care mai răcorește aerul cu un grad sau două, dar diferența se simte. La noi în cartier, a mai rămas o zonă mică de case, apoi sunt blocurile. E pur și simplu o barieră termică: dacă vii dinspre case și mergi pe strada cu blocuri un singur pas, te izbește diferența de temperatură.

Spunea cineva din echipă că un proiect de felul ăsta e o luptă cu mentalitățile și cu birocrația. Cum a fost, din punctul ăsta de vedere?

Aici sunt două povești. Cea cu oamenii din cartier, cu asociațiile. Pe urmă cea cu primăria și birocrația. Cu oamenii a fost foarte greu la început, dar mă așteptam la chestia asta: e o chestie nouă pe care n-o înțeleg, așa că devin sceptici și zic: „vii cu ceva pe blocul meu…”, „dar dacă îmi plouă în casă”, și tu trebuie să le tot explici. Sunt mai multe tipologii de oameni într-o scară de bloc: ai inginerul pensionar care le știe pe toate, ai pensionarul alcoolic, ai corporatistul care are o idee bună și chiar îi place ce faci și te roagă să participe. Plus că pe scară sunt relații de putere, formale și informale. Dacă dai de unul care își dorește sistemul și îl supune la vot, apare vecinul cu care a avut un conflict pe locul de parcare și respectivul, chiar dacă ar vrea, e total împotriva proiectului numai din cauza celuilalt. Sunt oameni care zic: „De ce să faci la mine? Du-te la altcineva, fă prima dată, vedem cum e și pe urmă vii și la mine”.

Apoi e birocrația. Aproape întregul an 2017 am lucrat pe partea de birocrație. Nu s-a mai făcut niciodată green roof pe blocurile vechi, toate proiectele de până acum sunt private, puse pe construcții noi. Așa că ne duceam cu proiectul tehnic și toată lumea ridica din umeri. Am obținut cartea imobilului de la primărie. Cu cartea imobilului ne-am dus la o firmă de proiectare, unde aveau un specialist în structură. Acesta a luat planul imobilului, a scris proiectul cu toate detaliile tehnice pe care i le-am dat noi, pe urmă s-a dus la profesorul de la Politehnică cu drept de semnătură. Cu toată documentația tehnică și cu poze, ne-am dus din nou la primărie și am depus-o la departamentul de urbanism, alături de o cerere de autorizație de construcție. Noi ne gândeam că va fi considerată o construcție. Ne făcusem un soi de intrare în primărie, oamenii erau de acord, au zis că-s foarte interesați de sistem. Dar a început un fel de frecuș, fiindcă nu știau despre ce e vorba. Și ne-au trimis către alții: „stai, că nu-i la mine!”. Până la urmă, ne-au zis că există o lege din 1991, iar noi, pentru că hidroizolăm și fonoizolăm, intrăm pe legea asta și n-avem nevoie de autorizație de construcție atâta timp cât aducem o îmbunătățire termo-, hidro-, fono-. Am cerut însă o opinie de la primărie ca să avem ceva la mână, ne protejează de reclamații.

Ce avantaje mai oferă un astfel de sistem?

Un alt avantaj este managementul apei pluviale. Sistemul are niște cofraje în care se strânge apă, plus geotextile care filtrează. Să zicem că e secetă și apoi vine o ploaie cu 20-30 de litri pe metru pătrat. Sistemul preia toată apa asta și ori o ține, ori o lasă foarte încet către scurgere. Americanii sunt foarte interesați de managementul apei pluviale, pentru că au un sistem foarte vechi de canalizare, n-au umblat foarte mult la țevi și se cam inundă, mai ales orașele mari. S-ar putea să fie mai ieftin să pună green roof-uri decât să schimbe toate țevile. Ar fi o soluție și pentru București, pentru că mereu se inundă. Mai sunt avantaje de mediu, cu praful și cu micro-particulele.

Pe urmă sunt avantajele particulare, pentru locuitorul de la ultimul etaj. E ca și cum ar mai avea un apartament deasupra, pentru că are 35 de grade în plafon, nu se mai încinge la 80 de grade. Mai e și partea estetică, desigur.

Îi și implicați pe locatari? Pot participa la instalarea acoperișului, de exemplu?

Ei pot participa, i-am chemat. Am verificat primul bloc după ploile din iulie și început de august, după o perioadă de secetă. Își revenise complet, arăta superb. Și a venit un vecin care își dorea foarte mult, am urcat pe bloc și am plivit buruienile invazive, el ne-a ajutat. L-a implicat și pe băiatul lui, i-a arătat sistemul. Dar implicarea este minimă: pe restul vecinilor nu-i interesează pur și simplu. Și nu urcă nimeni pe bloc. Adică le-a plăcut, s-au uitat, „da, drăguț, mulțumim” și au plecat.

Care e pasul următor pentru voi?

Pe mine, ca asociație, nu mă interesează să fac încă un acoperiș verde, pentru că am demonstrat ce-aveam de demonstrat. Pasul următor ar fi să punem un sistem de green roof cu panouri solare. E un sistem care se practică, pentru că crește eficiența panourilor solare. Ele vin montate, nu mai trebuie nici să acționezi mecanic asupra terasei. Cercetările din State și din Germania arată că inputul de energie pe care o produce crește cu 10%, dacă e integrat cu un sistem de green roof. 10% e destul de important. O altă chestiune este mentenanța: sistemul de green roof așază particulele de praf și le fixează în sol și nu se mai depun pe panouri.

Spune-mi puțin despre manualul de bune practici. Lucrați deja la asta?

O să încercăm să-l finalizăm anul ăsta. E bazat pe experiență. Ne-am dat seama, de exemplu, cât de importantă este scara de acces. Nu pentru accesul tehnic al echipei de montaj, ci pentru vecinii care să vină și să se bucure de ce e pe bloc. Scara e compusă practic din niște bare sudate, iar pentru cineva în vârstă e mai dificil. De obicei femeile nu vor să urce, o persoană mai în vârstă nu vrea să urce. Da, e un impediment.

Ce alte tips & tricks de felul ăsta ai mai include?

Dacă vrei ca sistemul să funcționeze pe termen lung, trebuie sistem de irigații. Și am învățat că un sistem de irigații nu este atât de scump, e undeva la 2.000 de euro. Nu trebuie foarte multă apă: cinci minute, odată pe seară, cu senzor de ploaie.

DESPRE AUTORI

ABONARE NEWSLETTER