FRAGMENTE:AURELIA

„Vedeam, simțeam, dar nu mă puteam opune”

colaj: Aurelia*
text: Andrada Lăutaru
fotografii: Bogdan Dincă
SHARE

Când Aurelia* a devenit mamă s-a gândit că viața începe să-i surâdă. Crescută de bunici, mereu s-a întrebat cum se simte dragostea părinților. La câteva luni după majoratul ei s-a căsătorit cu tata la copii. Voia să fie ea părintele pe care nu l-a avut.

„Să am casa mea. Asta e dorința mea”

S-a trezit într-o casă și o relație cu un bărbat abuziv. „N-am avut o relație bună cu el, am fost bătută, chinuită. A adus peste mine amantele lui, dar am stat cu el pentru copii.”

Apoi, el a fost închis și soacra a dat-o afară din casă. 

„Era ziua de Crăciun, am stat cu copiii sub niște balcoane, pe niște cartoane. Am găsit niște plăpumi la gunoi, i-am învelit și m-am băgat peste ei.”

A stat pe drumuri câteva luni până când și-a găsit o cocioabă la marginea orașului. 

Prietena ei a vândut-o

La un moment dat, una dintre prietenele ei i-a propus un job: să ajute în bucătărie și la curățenie într-un local din țară. Au plecat la mare, pentru interviu. I s-a oferit cazare, mâncare, pe lângă salariul de 2.500 de lei. I s-a spus că o să poată trimite bani copiilor în fiecare lună.

A rămas. În câteva zile, retorica s-a schimbat. I-au cerut să se prostitueze.   

– „Eu nu fac, eu vreau să plec”, le-a răspuns Aurelia.

– „Uite, eu știu tot despre tine, știu unde ești, știu copiii unde sunt, pot să-ți iau copiii, pot să te omor și pe tine aici, că nu mă interesează. Iar eu prietenei tale i-am dat bani pe tine”, a venit răspunsul unuia dintre traficanți. 

Au urmat alte amenințări. Au bătut-o. Au tras în ea cu un pistol cu bile și cu unul cu curent. Au tuns-o.

„Puteți să mă omorâți, puteți să faceți ce vreți, dar eu nu mă ocup cu așa ceva, lăsați-mă să plec.” 

I-au dat cu un baston în cap. „Nu mai știu ce s-a întâmplat, m-am trezit în cameră, în pat.”

A doua zi au început să o drogheze. „Vedeam, simțeam, dar nu mă puteam opune. Făceau clienții cu mine fără protejat. Așa am stat un an de zile, prin drog și bătaie.”

Nu avea voie să iasă din apartament. Cumpărăturile le făceau cei care o traficau, iar ea era taxată dublu. Un pachet de țigări o costa 60 de lei. Îi scădeau din banii pe care ei îi luau direct de la clienți. Nu a văzut niciodată niciun ban. A ajuns să aibă datorie de aproape 100 de milioane la proxeneți, deși ea nici nu se ducea vreodată la magazin. E una dintre cele mai comune strategii prin care traficanții inoculează ideea că la finalul datoriei impuse de ei și care crește continuu, fetele își vor recâștiga libertatea.

În 2019, au fost identificate 698 de persoane din România traficate :

  • 518 traficate în scop de exploatare sexuală; 
  • 138 în scop de muncă forţată, inclusiv cerşetorie şi furt;
  • 42 de victime ale tentativelor de trafic de persoane), arată raportul anual al Statelor Unite ale Americii, cu privire la traficul de persoane.
  • Dar aceste cifre nu acoperă realitatea: România e țara din UE din care sunt traficate, la nivel național și internațional, cele mai multe persoane, inclusiv minori. 

 

 

De fiecare dată când vorbea cu cei care o traficau, Aurelia îi ruga să o lase să plece. Le promitea că nu va spune nimic nimănui. Degeaba. 

Până când, într-o dimineață, mascații au spart ușa apartamentului. „Dintr-o dată a zburat ușa, așa, în fața mea. M-am pus în genunchi, tremuram de frică, nu înțelegeam.”

Scăpase.

 

 

Autorităţile române au deschis 532 de noi cazuri de trafic de persoane în 2019, un număr în scădere față de anul precedent (695 în 2018). Instanţele au condamnat 120 de traficanţi de persoane în același an. 

  • 37 de traficanţi condamnaţi au primit pedepse cu suspendare; 
  • în cazul a trei s-a amânat executarea pedepsei cu închisoarea;
  • 80 de traficanţi au primit pedepse cu închisoarea între 1 şi peste 10 ani, mai arată raportul. 

Același raport critică România pentru că eșuează să combată traficul de persoane prin măsuri eficiente. Ca și în Cazul Țăndărei, în multe astfel de procese, traficanții scapă. 

 

 

„Sper să facă Dumnezeu tot ce știe el mai bine, să fie închiși toți care sunt la fel și să scape restul fetelor care sunt într-o situație ca noi”, e dorința Aureliei. 

În plus, de multe ori, la tribunal, femeile sunt puse față în față cu cei care le-au traficat. „La proces, i-am văzut pe toți ăia acolo, mai îmi făceau și semne că mă omoară. Am zis că nu mai pot. Am început să plâng, tremuram toată.”

Cu ajutorul Monicăi și al avocatei de la fundația Open Door au făcut o cerere să i se ia declarație într-o cameră separată. Cei care au traficat-o pe ea au fost condamnați.

 

„Ieri o victimă, azi o supraviețuitoare, mâine o luptătoare”

După ce a dat primele declarații la poliție, Monica Boseff a venit și a luat-o la fundație. Aici, e un loc în care fetele traficate găsesc timp, spațiu și personal calificat. Ceea ce au nevoie pentru a se vindeca. Și ceea ce statul român nu le oferă. Majoritatea victimelor traficului de persoane provin din medii vulnerabile, la fel ca Aurelia. 

 

„Aveam inima aici în gât”

A vorbit cu fetele care erau deja în program. Fiecare cu povestea ei despre trafic. Dar și cu bilețele pe care-și scriu planurile de viitor, lipite pe dulapurile din camerele lor. A primit haine. Regula casei spune că fiecărei nou venite, rezidentele îi vor da trei lucruri: pentru suflet, minte și trup. 

Dar Aurelia avea nevoie și de altceva. „Aș vrea să mă duc să-mi fac niște analize. Nu mă suport, oricât m-aș spăla nu-mi suport corpul, nu mă suport pe mine.”

Analizele au venit curate. Era timpul să-și recupereze copiii, rămași la familia soțului. Între timp, și el ieșise din închisoare. 

 

A doua încercare

După câteva luni s-a mutat din nou cu soțul ei, „pentru copii. Am stat cu el pentru copii”. O nouă încercare, printre amenințările venite de la bărbatul care îi spunea că „o lasă fără ei”. După nici o lună împreună, au urmat alte bătăi. „M-a bătut cu ranga. M-a bătut rău.”

 Și-a adus prietenii să se culce cu ei. 

  • „Păi nu ai fost tu prostituată?”, i-a urlat.
  • „Ți-am povestit. Nu a fost voia mea. Am fost vândută. Lasă-mă în pace să-mi cresc copiii. Sau să plec cu ei.”
  • „De aici mai pleci moartă”, i-a spus bărbatul. 

Atunci a fugit. S-a întors la fundație, a obținut un ordin de protecție și cu sprijinul celor de aici a reușit să-i aducă și pe copii. Legal. Familia ei se contura în trei. „Nu mai am încredere în bărbați. Abia încep să am încredere în mine.”

„Mami nu te bate ca tati. N-aș putea măcar să dau în tine la câte am văzut”

Cei doi nu mai erau bebeluși, erau copii de câțiva ani și ea nu știa cum să se poarte cu ei. Se uitau la televizor și mâncau toată ziua. A cerut ajutor. Au făcut terapie, și ea, și copiii. Parte din programul în care Aurelia este și astăzi la fundație include dezvoltarea abilităților parentale. În timp ce ea învață să fie mamă, copiii învață să uite frica. 

„Copiii au învățat să nu se mai ascundă sub paturi, sub dulapuri.” 

Pe ea, uneori o mai „macină, mai plâng, mai urlu. Îmi place să stau mai retrasă și am învățat să nu mă mai deschid. Am fost prea mult înșelată”.

Începând cu părinții care au abandonat-o de mică. Și pe care astăzi încearcă să-i înțeleagă. „Până la urmă ei știu ce au avut în viață, ce s-a întâmplat.”

Tot aici a învățat să scrie și să citească. Încă se perfecționează împreună cu cei mici, care merg la grădiniță. În același timp, Aurelia lucrează în bucătăria unui azil și a început să-și pună bani deoparte. Pentru casa lor.

„Vreau să am un buletin unde să scrie spațiu, nu fără spațiu, că deja m-am săturat până peste cap. Nu mai vreau să văd buletinul ăla doar pe un an, vreau să scrie acolo adresa. Să am eu casa mea acolo scrisă.”

 

Promisiunea

După ce vor fi la casa lor, cei trei au un plan. „Am promis și eu și copiii, am făcut un legământ strâns. Vrem să înfiem un bebeluș de la casa de copii.”

Unul dintre cei mici a propus asta, după ce a stat o perioadă într-un centru de plasament. „A spus că vrea un copil de acolo. Să aibă un frățior, care nu are mamă și tată, dar o să aibă mamă și doi frățiori.”

Ca să nu mai piardă șirul niciunei amintiri, ține un jurnal. Pentru ea și copii. Să nu-și uite povestea. „Scriu și scrisori și ba le aprind, ba le pun pe apă vara și simt că ajung la bunici.”

Uneori seara, în camera lor, pentru Aurelia timpul se oprește un pic și se întoarce să acopere momentele în care nu au fost împreună. „Să zic că nu au fost niciodată.” Aproape doi ani din viață. „Le mai cânt și eu la copii. Și seara, când ne jucăm de-a bebelușii, îi îmbrac, îi schimb, le dau de mâncare și ei râd. Mai ales când îi pupăcesc.”

 

*Aurelia este un pseudonim, folosit pentru protejarea identității. Din același motiv, unele detalii din poveste nu au fost menționate. 

 

Victimele traficului de persoane pot cere asistență la numărul 0800 800 678, apelabil gratuit din România, și la numărul 0040 21 313 31 00, care poate fi apelabil și din străinătate.

 

articol publicat în “Libertatea”

“Fragmente” îmbină fotografia, colajul și interviul pentru a documenta poveștile personale ale unor oameni care au trecut prin experiențe traumatice.

În proiect, persoanele intervievate și fotografiate realizează un colaj în care își schițează vizual identitatea reconstruită după traumă.

concept și realizare de Andrada Lăutaru / Bogdan Dincă

RECOMANDĂRI

ABONARE NEWSLETTER