Galațiul a trecut în ultimii doi ani prin două crize majore – pandemia și fuga cetățenilor ucraineni de război. Fundația Comunitară Galați a reușit să mobilizeze resurse locale nu numai pentru a face față acestor crize, dar și pentru a continua proiecte precum Fondul Științescu și Semimaratonul, care creează oportunități pentru educație și inițiative civice.

REFUGIAȚI ÎN SIGURANȚĂ

Zece copii se uită cu atenție la imaginile pe care Miroslava le arată pe laptop. Sunt „vyshyvanka”, cămăși tradiționale ucrainene, purtate de obicei la sărbători și zile speciale. Anya le explică detaliile fiecărui costum și apoi împarte copiilor decupaje pe care aceștia urmează să coloreze.

„Toți copiii au astfel de costume acasă. Uneori vorbesc despre ele cu noi și ne spun că le lipsesc. De asta am vrut să facem ceva activități cu ei care să le aducă aminte. Ei știu culorile, știu ornamentele și le place să le coloreze”, povestește Anya. Miroslava completează: „la început, copiii vorbeau despre explozii, alarme și toate aceste sunete. Acum însă sunt în condiții confortabile, în siguranță, înconjurați de dragoste și bunătate. A devenit mai ușor pentru ei, încep să uite.”

Anya și Miroslava sunt două din cele trei educatoare ucrainene angajate la grădinița „Clever Kids” din Galați, unde vin în fiecare zi copii ajunși aici din cauza războiului.

În primele zile ale războiului, Carmen Talabă, directoarea grădiniței, a vizitat câteva centre pentru refugiați din oraș și și-a dat seama că poate ajuta cu ceea ce asociația știe să facă cel mai bine – să ofere acces la educație copiilor, în acest caz celor ucraineni. A lansat în social media ideea de a crea o clasă pentru ei și dorința de a găsi cadre din Ucraina. La început educatoarele au venit voluntar.

Anya are 37 de ani, vine din Odessa și este mamă a două fete. În Ucraina a lucrat în ultimii patru ani ca educatoare într-o grădiniță particulară și vrea să își folosească experiența pentru a ajuta familiile care au plecat din țară și au rămas în Galați: „Stau într-un adăpost. La început, nu știam ce să fac, aveam foarte mult timp liber. Carmen mi-a spus că vrea să facă o clasă pentru copiii ucraineni și am vrut să ajut.”

Fuga din calea războiului a fost o experiență care a lăsat urme: „Sunt și artist și de obicei călătoresc mult în afara țării mele. Dar de obicei, când plec, știu că mă voi întoarce. Este prima oară în viață când plec din Ucraina și când nu știu când mă voi întoarce. La început am crezut că va dura două-trei zile și se va termina totul. Dar nu s-a terminat. Am plecat în grabă, m-au sunat niște prieteni și m-au întrebat dacă vreau să vin, am avut zece minute să ne decidem.

Nimeni nu știa unde mergem, voiam doar să plecăm. A fost greu la început. Prietenii mei au plecat spre Germania și am rămas aici singură. Nu vreau să plec nicăieri, vreau să stau aproape de țara mea.”

Grădinița nu ajută numai copiii, ci și pe ei, adulții care lucrează acolo, spune Anya. Pe ea, activitățile cu copiii o ajută să dea un sens întâmplărilor din ultimele luni.„Ne jucăm cu copiii, uneori ne spun povești amuzante. Copiii au această calitate foarte specială, nu sunt triști, se bucură de fiecare moment. Acum nu mai vorbesc despre război, se joacă, râd și noi facem la fel, odată cu ei.”

În primele zile de funcționare a clasei pentru copiii ucraineni, acestora li se oferea micul dejun și câteva fructe: „Nu aveam fonduri pentru tot ce trebuie”, spune Carmen Talabă. „Am aplicat la Fondul de Urgență „Refugiați în siguranță” al Fundației Comunitare Galați și acum copiii au toate mesele incluse aici și fac o mulțime de activități.”

La începutul lunii martie, când Anya și ceilalți ucraineni fugeau din calea războiului, echipa Fundației Comunitare Galați organiza, împreună cu alte ONG-uri din oraș și cu Prefectura Galați, o primă întâlnire în care se discuta colaborarea între autorități și societatea civilă pentru a face față crizei. Prin Vama Galați intrau în fiecare zi trei-patru mii de oameni, din care o parte căuta cazare și avea nevoie de ajutor. Voluntarii, prezenți în vamă din primele zile ale războiului, erau obosiți, ONG-urile încercau să investească timp și resurse de multe ori peste capacitățile lor, iar autoritățile erau prinse între nevoia de proceduri și procesul birocratic de implementare a acestora.

Apăreau multe nevoi: de la distribuția mâncării la cazare sau transport, de la lipsa de traducători la suportul psihologic necesar nu numai pentru refugiați, dar și pentru voluntari, de la lipsa signalisticii în vamă la coordonarea comunicării între voluntari și autorități. Fundația și-a asumat rolul de mediator și organizator al acestor nevoi, prin punerea în contact a oamenilor, asociațiilor și instituțiilor care își ofereau ajutorul, dar și prin acordarea de finanțări nerambursabile. Georgiana Mihailovici, vicepreședinte al Fundației, vorbea la vremea respectivă despre rolul pe care FCG îl îndeplinește într-o astfel de criză:

„Rolul Fundației Comunitare la Galați este să ofere suport organizațiilor prin ajutoare primite tot din Galați. Practic, persoane fizice și juridice contribuie cu fonduri și aceste donații ajung sub formă de granturi la organizațiile aflate la firul ierbii. Acum sunt opt ONG-uri principale, fiecare responsabil pentru o anumită zonă. Unii se ocupă de mâncare, alții de transport, cazare, voluntari, asistență juridică, medicală.”

Era prima oară când stăteau la aceeași masă cu autoritățile și își coordonau eforturile. 

Războiul din Ucraina nu a fost prima criză pentru care Fundația Comunitară Galați a căutat soluții la nivel local. În pandemie, a fost lansat fondul de urgență „Galați în siguranță”, prin care au fost sprijinite zece spitale din zona Galațiului.  

„În pandemie a lucrat fiecare cum a putut și s-a creat haos”, spunea Georgiana Mihailovici. „Pentru noi acum chiar e un moment foarte important că reușim să ne coordonăm, chiar dacă suntem departe de perfecțiune. Îi înțelegem perfect și pe cei din instituții, ei au nevoie de proceduri, de ordonanțe, dar până vine momentul ăla, e nevoie de mâncare acum. Aici au intervenit ONG-urile și au făcut ce au putut, pentru că la noi partea asta juridică e mult mai relaxată față de ce întâmplă în cadrul instituțiilor.”

FANTASTICII DOWN ȘI SEMIMARATONUL

Mioara Munteanu are 45 de ani și este de profesie economist. În 2016 a devenit mama lui Andrei, un copil născut cu sindromul Down.

„Andrei este un copil dorit și asumat. Am știut că are Sindrom Down – am citit mult, dar realitatea este cu totul și cu totul alta decât ceea ce se scrie. Din prima zi în care s-a născut nu am făcut decât să mă ocup de el, pentru că știam că are nevoie de ajutor specializat.”

După ce s-a născut Andrei, a căutat în Galați o asociație care să o ajute să îi ofere copilului tot ceea ce are nevoie, însă nu a găsit. Așa s-a hotărât să înființeze asociația „Fantasticii Down”, în care a adus un grup de părinți hotărâți să îmbunătățească viața copiilor cu acest sindrom.

„Nu credeam că o să fie o problemă incluziunea în societate. De mic mi s-a părut un copil normal, ca toți ceilalți, dar din păcate noi suntem criticați și judecați după înfățișarea fizică. Și da, sunt încă copii care se uită când mergem în parc sau la evenimente. Probabil trebuie lucrat în familie și în învățământ, ca să înțeleagă ce înseamnă un copil cu o dizabilitate. Să nu ne mai mirăm, mai degrabă punem o întrebare. Eu am răbdare să răspund, când mă întreabă cineva despre el. De multe ori oamenii spun «dar o să îi treacă, nu?» – deci nu știe lumea ce înseamnă acest sindrom. Sau «a cui e vina? Ai avut pe cineva în familie?». Acest lucru se întâmplă din cauza unui accident genetic.”

Nevoia de comunicare, de a transforma prejudecățile în normalitate a făcut-o pe Mioara să se implice în evenimente publice, așa cum este Semimaratonul Galați, organizat de Fundația Comunitară: „de aceea participăm la astfel de evenimente, pentru a ne vedea lumea, pentru a ne cunoaște, pentru a ne include. Pentru că și acești copii sunt un pic diferiți, dar sunt tot copii. Și ei știu să se joace, să iubească. Și ei învață, mai greu , dar învață.”

În 2022, asociația fondată de Mioara a participat pentru a patra oară la semimaraton, alături de alte opt cauze din Galați, cum ar fi susținerea copiilor cu autism sau a celor cu un părinte în penitenciar sau cauze de mediu. Mecanismul evenimentului este simplu: poți susține una din cauzele înscrise fie alergând în ziua curselor, fie prin donații directe către cauza respectivă pe site.

 „La Fundația Comunitară Galați și la Semimaraton am găsit o stare de fair-play. Noi ne promovăm cauza, căutăm oameni care să ne ajute, ei ne pun la dispoziție tot arsenalul de comunicare și promovare. Mi se pare un loc cinstit și curat, în care oamenii ne pot vedea. Ne simțim la fel ca toți ceilalți, nu marginalizați”, spune Mioara.

Asociația a reușit anul acesta să strângă de aproape trei ori mai mulți bani decât își propusese. Cu fondurile strânse, Mioara își propune să ofere acces la terapii specializate pentru copiii cu sindrom Down: logopedie, kinetoterapie, terapii comportamentale. „O bucățică din fonduri merge și către altceva. Cum sunt alții buni cu noi, vrem și noi să arătăm că putem ajuta, chiar dacă suntem cu dizabilități, putem să ne ajutăm aproapele.” Anul trecut, asociația a ajutat cu banii strânși o secție de copii de la spital, cu câteva dispozitive medicale. Anul acesta și-a propus să ajute un cămin de bătrâni care are 15 seniori.

Simona Mușală, project manager al Semimaratonului, povestește despre ce înseamnă organizarea unui astfel de eveniment: „Munca pentru Semimaraton a început din ianuarie, când ne-am ocupat de formalitățile cu instituțiile publice: am luat acordul de principiu de la Primărie, Jandarmerie, Poliția Rutieră. Toate autorizațiile se întind undeva pe trei luni. Apoi am ales furnizorii pentru tricouri, medalii, grafică. Încercăm de la an la an să fim cât mai inovatori și să ținem cont de feedbackul pe care îl primim de-a lungul timpului.”

S-au implicat aproape 150 de voluntari, care au ajutat atât în ziua curselor, cât și în perioada de dinainte, împărțind, de exemplu kituri de participare.

ȘTIINȚESCU

Într-o sală de clasă a Liceului „Mircea Eliade” din Galați, douăzeci de elevi de toate vârstele o ascultă pe profesoara de fizică, Niculina Coman, care arată către o machetă și explică proiectul de care s-au ocupat în ultimul an: „Aici avem o fermă parțial robotizată, pe care să o folosească un tânăr fermier care nu dispune de prea multe fonduri. Am pus simbolic trei văcuțe pe banda transportoare pe care vine mâncarea. Avem baloți de paie, plante furajere. Din piese lego, copiii au făcut un grajd de vară cu aerisire, o fântână.”

Iulian, unul dintre elevii de clasa a XI-a, „capul limpede”, după cum îl numește doamna profesoară, completează entuziasmat: „avem și panouri solare, care alimentează cu energie electrică un hambar!” 

Vorbește cu pasiune despre munca pe care a făcut-o în cadrul proiectului. Spune că și-a dorit dintotdeauna să construiască un braț robotic, dar i-au lipsit atât tehnologia necesară (în acest caz o imprimantă 3D), cât și fondurile pentru piesele electronice. Proiectul „Smart Farm”, cu care profesoara Niculina Coman a aplicat la Fondul Științescu i-au asigurat accesul la ambele.

La proiect au lucrat în jur de cincizeci de copii, care au primit și ajutorul studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Aceștia au venit cu ideea de a folosi module Arduino în loc de piese și mecanisme de Lego. Copiii au învățat programare și cum să combine tehnologii diferite.

Unul din obiectivele programului a fost să ofere posibilități de colaborare elevilor din cât mai multe clase. Au fost implicați, de exemplu, copii de la profile umane, care s-au ocupat de partea de design, iar o parte importantă a proiectului a fost cea de mentorat. Lucia și Bogdan, din clasa a zecea, au fost și ei mentori pentru copiii din clasa întâi. La prima întâlnire cu copiii, cei doi au avut emoții mari, le tremura vocea și nu știau la ce să se aștepte: „Experiența mentoratului a fost mai dificilă decât cea de elev. Nu știam dacă copiii înțeleg ce le explicăm, deși am avut un text organizat destul de bine. A trebuit să ne gândim cum să explicăm pe înțelesul lor, cum să îi facem să înțeleagă. Am avut, practic, o experiență de învățător. Trebuie să ai răbdare.”

Iulian explică ce a reușit să construiască împreună cu colegii lui:

 „Avem două sisteme automatizate. Cel de irigare constă într-un senzor care monitorizează permanent nivelul de umiditate al solului. Avem un convertor de la analogic la digital, iar toate modulele Arduino au câte un modul bluetooth, astfel încât toate informațiile sunt trimise la telefoanele noastre. Avem o pompă pe care o putem acționa cu ajutorul unui releu sau o putem programa să se activeze automat, la un anumit nivel de umiditate a solului.”

Tot prin Arduino, Iulian a făcut și cel mai mare proiect al său: un braț robotic care înlocuiește forța de muncă umană. „E foarte precis, eficient, nu cere mâncare, bani. Acum e conectat la laptop, dar se poate acționa și de pe telefon”. Pe viitor, ar vrea ca fermierul să acționeze totul de pe internet.

Lui Iulian îi place cel mai mult să combine partea de hardware cu partea de software. „Îți trebuie și cunoștințe de electronică, de mecanică. La început habar nu aveam ce face un releu, dar acum îl știu foarte bine. În viitor aș vrea să fiu inginer software în industria auto. Grupul ăsta de robotică mi-a deschis ochii, iar finanțarea m-a ajutat cel mai mult.”

Niculina Coman spune despre grupul de elevi cu care lucrează că sunt cu toții niște visători. În cei 32 de ani de învățământ, a încercat permanent să se implice în a le oferi copiilor cât mai multe ocazii de a lucra practic cu noțiunile de fizică pe care le predă: „Mintea trebuie să o ții tot timpul trează. Și n-ai cum să o ții trează uitându-te la televizor.

Știți cum se făcea școală înainte, trebuia să te descurci cu ce aveai în laborator. Și am vrut ca acești copii să aibă mai mult. Mie îmi place la firul ierbii, să priceapă copiii ce fac, cu un exemplu practic, palpabil. Teoria azi o înveți, mâine nu o mai știi.”

A mers cu copiii la tot felul de concursuri. A avut elevi în clasă care s-au calificat la olimpiade internaționale, dar lipsa de fonduri i-a împiedicat să facă deplasările. Cu timpul, a învățat să caute finanțări, precum este și cea de la Fundația Comunitară Galați: „Am aflat de Fondul Științescu de la o colegă, în 2019. Ideea o aveam: lipsa parcărilor. Am vorbit cu unul dintre elevi, cu Ștefan, l-am întrebat dacă putem face o machetă de parcare supraetajată. Mi-a spus că da și am aplicat. Am învățat din mers, am dat telefoane, am întrebat alți beneficiari ai programului cum au făcut.” La următoarea ediție a fondului a scris deja aplicația pentru un program de mediu, care se bazează pe panouri fotovoltaice.

În cele două ediții de până acum, Fondul Științescu a finanțat în Galați 20 de proiecte, în care au fost implicați aproape 3.000 de copii. La nivelul întregii țări, peste 450 de proiecte educative în științe, tehnologie, inginerie și matematică au fost susținute, în 13 regiuni din țară.

FUNDAȚIA COMUNITARĂ GALAȚI

Pe lângă Fondul Științescu, Semimaraton și fondurile de urgență deschise pentru crizele ultimilor trei ani, Fundația Comunitară Galați desfășoară și alte programe pentru comunitatea din oraș. Liliana Cristea, director executiv al fundației din 2019, explică: „Rolul nostru este de finanțator, facilitator, curator de resurse și oportunități. Susținem transformarea comunității prin implicarea potențialului uman și a resurselor locale. Viziunea noastră este o comunitate conștientă de potențialul ei și care să exploreze, să creeze noi soluții și să acționeze colaborativ. Țelul nostru este de a face din Galaţi acasă, un «acasă» din care să nu mai vrem să plecăm.”

Fundația a apărut în 2014 ca grup de inițiativă, iar în octombrie 2015 a devenit fundație cu acte în regulă, fondată de oameni din oraș, cu sprijinul Romanian American Foundation și al Asociației pentru Relații Comunitare. 

Astăzi, fundația face parte din Federația Fundațiilor Comunitare din România, alături de organizații din alte 14 orașe. Federația ajută fundațiile locale să se dezvolte și să se profesionalizeze, prin dezvoltarea de mecanisme de finanțare și prin susținerea în diverse forme a rețelei naționale de fundații. Unele din programe, precum Fondul Științescu, se regăsesc în mai multe orașe, iar fundațiile comunitare care sunt parte din rețea se recomandă una pe altă finanțatorilor naționali și schimbă informații despre proiectele lor.

Alina Kasprovschi, directoarea Fundației Comunitare București povestește despre condițiile care trebuie să existe pentru a crea o fundație comunitară recunoscută de federație: “Unu – să aibă o comunitate cât de cât închegată, să existe niște inițiative, niște oameni care fac bine și doi – să existe o economie locală suficient de puternică, pentru că fundațiile comunitare se susțin financiar în general din bani locali.” 

Este și cazul Galațiului, unde Fundația Comunitară încearcă permanent să crească implicarea resurselor locale. Dacă vrei să susții comunitatea gălățeană, o poți face ca persoană fizică sau juridică aici.

Articolul a fost realizat în cadrul Burselor pentru jurnalism despre filantropie, program realizat de Asociația pentru Relații Comunitare și susținut de Lidl România

RECOMANDĂRI

ABONARE NEWSLETTER