Cincisprezece copii romi de la mai multe școli din Bistrița vin de câteva ori pe săptămână la centrul de zi al Fundației Inocenți ca să-și facă temele cu Dana Rebrean, specialist în pedagogie școlară. Încăperea e mică și luminoasă, iar pereții sunt acoperiți cu desene, panouri cu lunile anului, zilele săptămânii, litere și formule de politețe. Copiii trebuie să respecte câteva reguli la centru – să se spele pe mâini, să folosească toaleta corect și să nu vorbească urât –, însă Dana trebuie să le reamintească asta în fiecare zi.

Copiii au mâncat azi pilaf cu ficăței. Un restaurant din Bistrița le donează felul doi de la meniul zilei, iar Dana le încălzește mâncarea; masa caldă pe care o primesc îi motivează să vină la Fundația Inocenți. Cele două mese albe sunt pline de caiete, manuale, penare și pixuri. La geam sunt înghesuite lădițe cu jucării, cărți de povești și puzzle-uri care peste două ore vor fi împrăștiate pe jos. Câteva tamburine îi așteaptă pe copii să termine lecțiile și să cânte cu Dana Cântecul fructelor. 

Copiii n-au fost la grădiniță pentru că microbuzul școlar nu intră pe drumul de pământ din cartierul lor și ei erau prea mici ca să meargă singuri prin mocirlă, zăpadă și ploaie. Au intrat direct în clasa zero fără să știe să țină un creion în mână, să distingă culorile, să folosească toaleta sau să vorbească corect. „Dacă pe un copil nu l-ai stimulat deloc când era mic și l-ai lăsat afară toată ziua, el va avea niște defecte de vorbire“, spune Dana.

Diferențele dintre copiii care vin la Fundația Inocenți sunt foarte mari: în timp ce Denisa și Natalia (clasa a II-a) fac sărituri peste ordin, Mihăiță (clasa a IV-a) abia învață literele. Alex, care termină acum clasa I, recunoaște cu greu literele și nu înțelege ce citește. Maria (clasa a VI-a) poate să-și facă singură temele, dar, la fel ca ceilalți, nu are acasă condiții, așa că vine la centru. Ei fac parte din grupul de 15 copii norocoși care au fost ajutați de Fundația Inocenți să meargă la școală și care au recuperat materia împreună cu Dana. Altfel, ei ar fi putut fi între cei 22% dintre copiii romi de vârstă școlară care nu merg la școală (Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE, 2014).

Dana lucrează individual cu fiecare copil și încearcă să recupereze materia. Se sfătuiește cu învățătoarele copiilor, care sunt copleșite de numărul mare de elevi din clase și de obligația de a respecta programa. Cu doi ani în urmă, când s-a angajat la Fundația Inocenți Bistrița, Dana avea 22 de ani și abia terminase facultatea. S-a gândit atunci că o să recupereze toate lacunele copiilor și o să-i aducă cu materia la zi, dar după câteva luni și-a dat seama că trebuie să-și propună obiective realiste și imediate: să-i învețe pe Mihai literele, pe Natalia adunarea și pe Alex tabla înmulțirii.

La Zăvoaie

Cartierul căruia bistrițenii îi spun „La Zăvoaie“ este afară din oraș, lângă o fostă groapă de gunoi. Mergem cu mașina prin câmp și oprim în fața caselor sărăcăcioase în care stau îngrămădite mai multe familii cu cinci, șase sau opt copii. Casele sunt construite fără autorizație și din cauza asta furnizorii de electricitate și de apă au refuzat să le branșeze, deși oamenii care locuiesc în ele au acte pe teren. Unii și-au cumpărat generatoare și cele câteva ore de uitat seara la televizor îi costă cât abonamentul pe o lună la curent electric.

Oamenii care trăiesc la Zăvoaie sunt romi, dar nu vorbesc limba romani și nu știu nimic despre identitatea lor, pentru că singura lor identitate e sărăcia. Bărbații lucrează la salubrizare, iar femeile stau acasă cu copiii. Majoritatea sunt analfabeți și nu știu cum să-și ajute fiii și fiicele, deși și-ar dori o viață mai bună pentru ei.

Dana Rebrean, pedagog social, și Andrada Miron, asistent social la Fundația Inocenți, vin adeseori aici ca să vorbească cu familiile; vor să vadă cum trăiesc și ce probleme au copiii care vin la centrul Fundației Inocenți, dacă lipsesc sau nu de la școală, dacă pot să-i ajute cu ceva.

Crina, mama lui Alex și a Denisei, are 31 de ani și opt copii. Bărbatul ei lucrează la salubrizare și toți cei 10 membri ai familiei trăiesc din salariul lui și din alocațiile copiilor. În casă nu există nici o masă la care copiii să-și facă temele sau la care să mănânce. Copiii mari, care merg la școală, dorm împreună în același pat, iar cei mici, cu părinții lor. Singura care se ocupă de copii e Crina, pentru că tatăl e plecat de dimineața până seara. Crina n-a fost niciodată la școală și nu știe să scrie sau să citească, așa că nu-i poate ajuta la teme pe Alex și pe Denisa.

Alex n-a fost azi la școală și, când ne vede, fuge să se ascundă rușinat. L-a durut piciorul, se scuză mama lui. Dar Dana știe foarte bine că lui Alex nu-i place școala și că ar face orice ca să chiulească. Părinții lui nu s-au ocupat de el când era mic, nu l-au învățat să vorbească și nu l-au stimulat în nici un fel, la grădiniță nu a mers, așa că Alex avea deja niște lacune când a început clasa zero: vocabularul lui era redus, nu știa să deseneze și nu avea nici una dintre cunoștințele elementare pe care le aveau colegii lui.

La toate astea se adaugă sărăcia, pe care Alex o vede în diferențele dintre hainele lui și ale colegilor săi și în faptul că el n-are niciodată trei lei ca să-și cumpere o felie de pizza, la fel ca ceilalți copii. Mama lui nu-l trezește dimineața să meargă la școală și nici nu-i impune să respecte niște reguli, așa că Alex e liber să chiulească și să meargă peste deal, la pește.

„Cred că mama lui Alex are intenții bune, dar e măcinată de nevoile zilnice“, spune Andrada. „Să ai opt copii, soțul tău să lucreze pe un salar de 1.200-1.300 de lei, să nu ai curent, să nu ai nimic în casă, poți să ai și cele mai bune intenții că te depășesc din cauza sărăciei și a situației în care te afli. E cumplit de greu să ai opt copii și să trebuiască să-i îmbraci, nu mai vorbesc de îngrijire medicală.“

Intrăm într-o casă joasă, cu două încăperi, construită de Feri și de Viorica, care au amândoi 67 de ani. Cei doi îi cresc pe nepoții lor, Maria, 12 ani, și Cornel, 10, pe care mama lor, sora lui Feri, i-a abandonat când aveau trei ani, respectiv un an. Viorica n-a avut niciodată copii, așa că i-a luat pe Maria și pe Cornel în plasament familial, și-a dat demisia de la „mătură“ și a rămas acasă să-i crească. Copiii le spun acum „mami“ și „papule“.

Pășim cu grijă pe covoarele curate și ne așezăm pe canapea. Încăperea e plină de perdele, milieuri, cuverturi, perne, covoare și covorașe, toate așezate în ordine, de parcă ar aștepta musafiri. E singura casă din cartier în care am văzut mese și scaune, nu doar paturi și canapele pe care se înghesuie toată familia.

Maria este acum în clasa a VI-a, iar Cornel, într-a III-a. Amândoi se descurcă cu școala: Maria are note de trecere la toate materiile și ar vrea să facă liceul de informatică, iar Cornel știe să citească și să socotească. Viorica încearcă să-i țină departe de copiii vecinilor, care vorbesc urât și se bat între ei, așa că nu-i lasă să stea pe-afară. Le-a cumpărat telefoane mobile ca să nu se plictisească și le încarcă pe rând cartelele: o lună lui Cornel, o lună Mariei.

Pentru că n-au frigider, Viorica trebuie să cumpere vara mâncare în fiecare zi, ca să nu se strice. Hainele le spală cu mâinile ei noduroase, ajutată de Maria, care-i aduce apă cu gălețile de la fântâna vecinei. N-o lasă niciodată pe fată să spele, pentru că ea trebuie să învețe și „să-și facă un viitor“. Generatorul îl pornesc doar seara, când își fac copiii lecțiile. „Până la vreo doișpe noaptea consumă trei kilograme de benzină“, spune Viorica. „Vă dați seama atâția bani cât cheltuim noi?“

Viorica a făcut opt clase și o școală profesională, iar Feri, patru clase. Amândoi au lucrat „la mătură“ – ea, 29 de ani, el, 39 – și au acum o pensie de cinci, respectiv șase sute de lei, la care se adaugă indemnizația de 1.200 de lei pe care o primesc pentru Maria și Cornel.

Cea mai mare dorință a Vioricăi este să trăiască până când Maria și Cornel termină școala. „Am zis: «Maria, dragă, să n-ajungi, mamă, la mătură să lucri în frig, în ploaie, cum am lucrat eu, pe un salar de mizerie. Te plătește, nu te plătește, își bat joc de tine. Acum ai posibilitatea să înveți, nu cum am fost noi pe vremea aia».“

Slătinița

Fundația Inocenți are programe de afterschool și în alte comunități de romi din jurul orașului Bistrița. La Slătinița, 20 de copii își fac temele cu Rozalia Șutea, psiholog la Fundația Inocenți, deși programul a fost gândit pentru 15 elevi. Majoritatea copiilor de la școala primară din localitate au părinți analfabeți sau semianalfabeți, provin din familii sărace și au nevoie de ajutor la teme.

Slătinița face parte din municipiul Bistrița și e la 10 kilometri distanță de oraș, dar cei aproximativ 570 de locuitori trăiesc izolați. Copiii ajung în clasa a IV-a fără să fi fost vreodată la oraș, iar părinții lor merg rar în Bistrița, când au de umblat pe la doctori sau după acte. În localitate nu se întâmplă niciodată nimic, așa că elevii rămân bucuroși în clasă după ore ca să-și facă temele cu Rozalia, căreia toți îi zic Bobi. Mai ales că la afterschool nu fac doar teme, ci și dansuri, piese de teatru și jocuri, activități care-i ajută să se dezvolte și să aibă mai multă încredere în ei.

Un tată mai înstărit din Slătinița ne spune că școala primară din localitate ar trebui desființată, pentru că atunci când copiii merg în clasa a V-a la Bistrița nu știu literele și rămân repetenți. Dacă s-ar duce la oraș din clasa zero, crede el, atunci s-ar descurca mai bine cu cititul. Iar școala din Slătinița e veche, are veceul în curte și iarna copiii stau cu gecile pe ei în clasă.

Dacă școala din localitate s-ar desființa, atunci copiii n-ar mai face nici patru clase, spune Andrada Miron, asistent social la Fundația Inocenți. „Familiile n-ar face față unei școli din Bistrița. N-ar putea cotiza la fondul clasei, fondul școlii sau 8 Martie, iar copiii s-ar simți descurajați când s-ar compara cu colegii lor, care sunt mai bine îmbrăcați, au telefoane și sunt aduși cu mașina la școală.“

Lăcrămioara, 29 de ani, are doi copii în program, Tania, o fată de 11 ani (clasa a III-a) și Ionuț, un băiat de opt (clasa I), care au evoluat foarte mult de când își fac lecțiile cu Bobi. Lăcrămioara, Tania, Ionuț, sora lor mai mică și tatăl lor locuiesc în două camere întunecoase, într-o casă construită de ei. Bărbatul lucrează cu ziua în construcții, iar Lăcrămioara îngrijește grădina de lângă casă și se ocupă de copii. Și-ar dori ca măcar ei să facă școală, pentru că ea are doar cinci clase, iar bărbatul ei, șapte. „Am zis că să facă și ei ceva în viață, că dacă se ia după noi, fac copii și stau acasă, asta-i tot“.

Cea mai mare realizare pentru Fundația Inocenți ar fi dacă toți copiii de la școala din Slătinița ar merge la Bistrița în clasa a V-a și ar termina opt clase. „În realitate, o mică parte dintre ei se vor descurca când vor ajunge în clasa a V-a“, spune Andrada. „Ei nu sunt la nivelul clasei și, ca să facă față programei, le-ar trebui un profesor de sprijin care să-i ajute să recupereze materia. Copiii nu sunt diagnosticați oficial cu cerințe educaționale speciale, dar, din moment ce în clasa a IV-a sunt la nivelul clasei I, ei au nevoie de ajutor.“ Școala nu poate solicita însă profesori de sprijin pentru acești copii, pentru că ei n-au fost diagnosticați cu cerințe educaționale speciale de un psiholog.

Acești copii au pierdut startul de când aveau câteva luni sau un an și părinții lor nu s-au ocupat de ei. Au învățat să vorbească mai târziu decât alți copii și au un vocabular limitat. În casele lor nu găsești nici o carte, părinții lor n-au timp de ei și nu s-au gândit niciodată să-i învețe cum se numește capitala României sau cum se citește ceasul. „Potențialul intelectual al acestor copii e foarte limitat din cauză că n-au fost stimulați la timp“, spune Andrada.

Tocmai de aceea, Fundația Inocenți lucrează în fiecare comunitate și cu părinții. Îi ajută cu produse de igienă, îmbrăcăminte, rechizite și alimente și le explică de ce e important să vorbească cu copiii lor, să îi învețe cum se numesc animalele din curte și obiectele din casă, să le arate culorile și să se folosească de lucrurile pe care le au la îndemână. Îi încurajează să-i ia pe copii cu ei când lucrează în grădină și să le explice ce fac acolo, pentru că toate astea se vor vedea mai târziu în dezvoltarea lor.

Munca Andradei, a Danei și a lui Bobi are rezultate care sunt greu de măsurat. E important însă că, pentru câteva ore, acești copii ies din mediul lor și cunosc alți oameni în afară de părinții și de vecinii lor. Că învață să folosească scările rulante, să mănânce cu tacâmuri, să se spele pe mâini. „Unii poate nu vor reuși în viață să citească perfect sau să știe toată tabla înmulțirii, dar au învățat câteva noțiuni de igienă, au învățat să respecte niște reguli, stau corect pe scaun și vorbesc frumos unii cu alții“, spune Dana.

În România, rata abandonului școlar este cu mult peste media UE, iar programele de prevenire sunt insuficiente. Romii și copiii din familiile sărace nu au acces la un învățământ de calitate și abandonează școala. România a făcut mai multe eforturi ca să-i înscrie pe copiii de 3-6 ani la grădiniță, dar nu are servicii de îngrijire pentru copiii între 0 și 3 ani. „Rezultatele din domeniul educației și al sănătății rămân nesatisfăcătoare, în special pentru categoriile cele mai afectate de sărăcie și excluziune socială“, arată Raportul de țară al României din 2017, publicat de Comisia Europeană.

Consiliul Uniunii Europene a recomandat vara trecută României să ia măsuri ca să prevină abandonul școlar și să ofere învățământ de calitate copiilor romi. Tot de vara trecută, Fundația Inocenți încearcă să găsească sprijin în Bistrița ca să-și continue programele de afterschool pentru copiii romi.