AGRICULTURA
DE SUBZISTENȚĂ

Unul din doi români trăiește în mediul rural, conform Institutului Național de Statistică. Unii dintre ei muncesc, unii sunt pensionari, unii sunt elevi sau studenți, iar alții pur și simplu nu au activitate.

Din totalul celor de peste 15 ani care au activități economice pentru a obține bani sau plata în natură – cu alte cuvinte, din totalul celor care muncesc pentru a se întreține –, doar 39% sunt angajați și primesc un salariu (la oraș, numărul lor e mai mult decât dublu). Restul trăiesc din activități indepedente (din munca cu ziua și, în primul rând, din ceea ce cultivă și din animalele pe care le cresc, adică din agricultura de subzistență) sau sunt membri ai familiei acestora, lucrează în gospodăria lor și nu primesc salariu sau plata în natură – sunt așa numiții „lucrători casnici neremunerați”.

De regulă capul familiei este considerat lucrătorul independent, iar soția și copiii majori (dacă nu studiază și nu sunt angajați) sunt lucrători familiali neremunerați. Din punct de vedere statistic, și lucrătorii independenți, și cei casnici neremunerați sunt considerați populație activă și „ocupată” (în sensul literal „care are o ocupație”). Asta explică de ce, în ciuda unui număr mic de angajați, România are și o rată mică a șomajului – pentru că foarte mulți români sunt angrenați, de fapt, în agricultura de subzistență.

Practic, din totalul celor care muncesc, dacă îi lăsăm la o parte pe cei 39% care sunt angajați, restul sunt dependenți de ceea ce produc, iar dacă nu produc, nu au alte surse de trai, ceea ce îi face extrem de expuși riscului de sărăcie. Nu mor de foame, dar cam atât, iar asta se vede și în statistici: regiunile unde nivelul de ocupare în agricultură e foarte ridicat sunt și cele mai sărace din România (Nord Estul Moldovei, Dobrogea, zona de Sud a Munteniei).

Muncesc, și cu toate astea sunt săraci și vulnerabili: nivelul lor de trai e foarte scăzut, au suprafețe de teren mici, nu își permit să facă investiții în gospodărie și, de cele mai multe ori, nu își permit nici să-și trimită copiii la liceu, dacă liceul e în altă localitate. O dată pentru că nu au bani de transport și în al doilea rând pentru că au nevoie de ei la muncă.

În alte țări europene, nu numai că aceia care lucrează în agricultură sunt mult mai puțini (5% față de 29% la noi), dar sunt și mai puțin vulnerabili, pentru că fac o muncă mult mai productivă, și asta în primul rând pentru că se asociază în cooperative care le permit un acces mai facil la utilaje (le cumpără împreună și le folosesc toți) și la un sistem de distribuție și valorificare a produselor obținute.

“Munca în agricultura de semisubzistență este unul dintre principalii factori care stau la baza riscului ridicat cu care se confruntă România în materie de sărăcie sau excluziune socială. Mai mult de jumătate din locuitorii zonelor rurale sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

Veniturile reduse asociate cu agricultura de semisubzistență sunt cauza ratei celei mai ridicate a sărăciei persoanelor încadrate în muncă din Uniunea Europeană (20%) și o concentrație a sărăciei monetare în zonele rurale (71%).”

Raportul Comisiei Europene pentru România 2016, în cadrul Semestrului European