Ghid de utilizare a Bobotezei
fotografii de George Popescu
text de Vlad Odobescu
infografic: Quickdata.ro
Dacă Duhul Sfânt s-a pogorât într-adevăr ieri deasupra Constanței în chip de porumbel, cum obișnuiește de Bobotează, trebuie să fi avut un zbor cam dezlânat. Pe faleza dinspre Cazinou, viscolul le tăia respirația cetățenilor, în majoritate credincioși înfofoliți care se grăbeau înspre Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Suflul dinspre mare îi împingea peste pojghița groasă, tot mai aproape de lăcaș.
Colegul fotograf George “Poqe” Popescu mă tot îndemnase să urc cu el în singurul tren care pleacă în dimineața asta din București spre Constanța, în ciuda avertismentelor, curselor anulate de codul portocaliu-roșiatic și a instinctului meu de conservare. Să mergem cică, că până la urmă ajungem și ceva tot se va găsi de pozat și de scris și pentru noi.
El fusese prima dată la Boboteaza de la Constanța acum trei ani: “Cred că citisem că o să fie multe sticle de agheasmă, nu știam altceva. M-am trezit cu putini care erau trase de vaci, cu arhiepiscopul în caleașcă, cu un bodyguard îmbrăcat în camuflaj cu bluetooth la ureche. Am regăsit elementele astea și în anul următor.” E ca un film pe care-l poți revedea o dată pe an, zice Poqe.
Foto: Slujba de Bobotează, Constanța, ianuarie 2014 © George Popescu
Sunt aceleași personaje și obiecte, dispuse într-un spectacol complicat și unic, creat acum vreun deceniu. Arhiepiscopul Teodosie Snagoveanu, cunoscut și ca Petrescu Teodosie într-un dosar de corupție, apare în straie lucioase, cu mantii imense. Primește onorul din partea marinarilor și scafandrilor, iar Teodosie – Înalt Preasfințit și urmărit penal sub control judiciar – îi binecuvântează pe ei și pe noi toți, păcătoșii.
În fața Catedralei, Teodosie se urcă într-o caleașcă și pleacă în fruntea unui alai de atelaje cu boi și măgari împodobiți care pornește, alături de credincioși, înspre faleză. Acolo, pompierii umplu butoaiele din tulumbele lor, iar după ce Teodosie pune mâna, crucea și mănunchiul de busuioc de trei ori în fiecare vas, apa devine agheasmă, iar credincioșii – după ce sunt stropiți bine – își pot umple sticlele cu ea, întru purificare și îndestulare casnică. Jandarmii împart alte zeci de mii de sticle dispuse în formă de cruce pe faleză, cu o cruce de gheață în capăt. Apoi Înalt Preasfințitul pleacă în larg cu o șalupă, de unde aruncă trei cruci, iar câțiva scafandri se întrec să le prindă.
mouse over pentru navigare sau click pentru a deschide galeria de fotografii
gliseaza pentru mai multe fotografii
Cât așteptăm în Gara de Nord, în fața unei cafele proaste, am în minte mulțimea asta de gesturi și de podoabe puse în ordine, care-i face pe oameni să se simtă parte dintr-un ritual important și străvechi. Oamenii caută un rost în toate astea și, când îl găsesc, se simt privilegiați să ia acasă apă sfințită la PET. În jur se învârt jurnaliști gata să transmită că “și în acest an, credincioșii…”.
Ce șlefuiește ritualul într-un anumit fel? Ce elemente dispar și care sunt accentuate?

Potrivit obiceiului, slujba se desfășoară în fiecare comunitate într-un loc ales: un spațiu larg, în care să fie cel puțin o fântână, în apropierea unei ape curgătoare, într-o gospodărie sau în curtea bisericii. În mod tradițional, “apa se pune în vase mari de lemn și, tot acum, se taie la râu o cruce mare de gheață. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii se desfășoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunității. După slujba de sfințire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean își ia apă sfințită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă”, arată un ghid al sărbătorii.
La modul ideal, Boboteaza trebuie să arate la fel de la un an la altul, însă e cu totul altfel în zone diferite, chiar și de la o biserică la alta. Comunitatea modelează obiceiurile. La Făcăeni, de exemplu, unde Poqe a fost la Boboteaza de anul trecut, sătenii vin cu căruțele. Preotul ține slujba, după care aruncă crucea în Dunăre, sfințește oamenii și animalele. După ritualul ăsta sunt întreceri de căruțe și probe în care caii trebuie să tragă greutăți. Anul trecut i-au înhămat pe cei mai voinici la un tractor. Cursa de cai e un derivat laic, spune Poqe. Preotul deja nu mai e acolo când se întâmplă.
Foto: Credincioșii din Făcăeni, jud. Ialomița, participă la tradiționala întrecere cu căruțele ce are loc cu ocazia sărbătoririi Bobotezei, 6 ianuarie 2016. © George Popescu
Anul ăsta e viscol și, în toate localitățile acoperite de coduri, toată punerea asta în scenă are să sufere inevitabile modificări. Ce trebuie să rămână neschimbat, orice-ar fi? În fine, cine sunt cei care nu se lasă și ce așteptări au ei?
S-ar putea să nu aflăm deloc. Trenul de Constanța pleacă deja cu o întârziere de 70 de minute și o să strângă și mai multe cât va traversa Bărăganul. De cum ieșim din București, lumea de dincolo de geamuri se șterge sub rafale albe. Locomotiva se târâie și uneori se oprește. Intrăm sub cod roșu. De pe net aflăm că trei sferturi din localitatile județului Constanța n-au curent electric, că autostrada s-a închis, că orașul e și el închis și că slujba s-a anulat pentru că agheasma din sticle a înghețat. Are și Boboteaza limitele ei, ne zicem, și după aia ne râdem de prostia de a fi plecat de-acasă.
În vreo patru ore ajungem în Constanța și, fix înainte să coborâm, aflăm că se ține totuși o slujbă, iar la ora 13.00, Teodosie o să arunce și crucile în mare. Sunt vreo 200 de oameni chirciți de frig pe scările și în jurul Catedralei. Se mai vede din ei câte-o pereche de ochi sau vreun nas înroșit. La baza scărilor sunt șapte care: trei trase de boi, trei de măgari și unul de televiziune. Sub pături colorate, boii așteaptă cuminți să ducă greul, câte două butoaie mari fiecare. Au ciucuri roșii la urechi și colaci înfășurați în celofan, prinși cu panglici tricolore în jurul coarnelor și pe frunte, au țurțuri la bot.
Boii au sosit ieri cu TIR-ul din comuna brașoveană Holbav. În ultimii patru ani, cel puțin, așa s-a procedat: boii cară agheasma, ca să fie frumos. “Am venit din cauza tradiției, că-i foarte frumoasă. Noi de doi ani venim”, spune Elvira Muntean, una dintre membrele echipajului brașovean. “Strâng și ei din pene, ca și noi. Parcă s-a mai domolit și vântul. Când o fi să se poată, o să plece înapoi.
În față și în spate sunt atelaje cu butoaie mici, trase de măgăruși pe care lumea așază niște colaci în formă de scară. Multă lume trage să se pozeze cu ei. În schimb, doamna Ileana Tănase sărută un măgăruș în frunte ca pe-o icoană, apoi se îndepărtează.
Aș vrea să aflu de la ea care-i treaba cu agheasma, pentru că beneficiile percepute diferă, deci și utilizările trebuie să fie altele. Simbolistica Bobotezei e construită în jurul ideii de purificare, însă și cea de prosperitate e prezentă. În Ajun sunt sfințite nu doar casa și adăposturile animalelor, ci și bucatele așezate pe masă. În lucrarea sa, “Obiceiuri tradiționale românești”, etnologul Mihai Pop făcea referire la Chiraleisa, un colind adresat în această zi de copiii din Maramureș, ce merg pe la casele oamenilor: „Câți cărbuni în vatră,/ Atâția pețitori la fată,/ Chiraleisa Doamne./ Câte pene pe cocoș/ Atâția coconi burduhănoși./ Cîte peri găină,/ Atâția coconi la slănină.” “Chiraleisa” strigă și credincioșii care se întorc spre case după slujba de Bobotează, iar rostirea e însoțită de obiceiul de a turna puțină apă sfințită în fiecare fântână întâlnită în cale. Agheasma mai ajută la găsirea iubirii, căci busuiocul folosit pentru sfințirea apei are, în mod tradițional, asemenea proprietăți (în zona Olteniei, avea inclusiv un rol în ritualul nunții: după ce viitoarea mireasă stropea cu busuioc în cele patru zări, fetele din preajma ei se stropeau una pe alta cu apa rămasă în vadră, pentru a se mărita în viitorul apropiat.
La 70 de ani, Ileana Tănase o ia pentru sănătatea ei și a copiilor și “ca să meargă bine la toată lumea”. A luat de ieri din agheasma pregătită de Arhiepiscopie. “Acum cine mai ia, că-i înghețată apa?” O s-o țină în cămară, ferită de căldură și o să bea din ea 14 zile. Se simte foarte bine când face asta.

Mai sus, lângă butoaiele puse pe scări, Alexandrina Păunoiu așteaptă să ia câte-o sticlă-două, ca în fiecare an. Și anul ăsta a plecat de-acasă cu gândul că ce-o fi o fi, și uite că a ajuns. Cum se folosește agheasma? “Eu o țin în casă și stropesc cu ea. Vinerea mai beau câte o guriță.” Vinerea deci, concluzionez. “Vinerea. Dar în fiecare zi dacă vrei să bei câte-o gură, ca de-mpărtășanie…”. Și asta o ține sănătoasă? “Dumnezeu ne dă puterea. Lucrează prin corp”.
Lui Constantin Crauciuc, care are o singură sticlă în sacoșă, i-a murit un frate acum trei zile. El știe că agheasma se bea nouă zile, dar e bună și-n casă.

Sus, înconjurat de preoți, Teodosie ține slujba cu vocea tremurândă. La un moment dat, începe să se plimbe între butoaiele împodobite cu ramuri de brad înghețate și reproduceri după icoane. La recipientele mai mari, doi preoți tineri trebuie să-l ridice de subsuori ca să ajungă la apa dinăuntru. Trebuie să ajungă de trei ori la fiecare vas și să zică de fiecare dată “Sfințește apa aceasta cu Duhul Tău”. O doamnă atrage atenția c-ar fi bine să-l șteargă cineva cu prosopul, altfel o să-nghețe.
Pentru unii creștini de pe margine, momentele astea sunt încălzirea pentru o cursă: au vasele pregătite și pândesc robinetele. Cineva începe să toarne după a doua tură de sfințire și un preot îi atrage atenția că nu-i gata, așa că respectivul o pune spășit înapoi. Unii au pregătite sacoșe pline cu PET-uri la doi litri. Când se dă în sfârșit startul, brașovenii desfac boii, ca aceștia să nu se sperie de mulțimea credincioșilor. În mod simbolic, o picătură de agheasmă e la fel de eficientă precum un pahar, dar lumea nu e neapărat convinsă.
Înalt Preasfințitul Teodosie stropește mulțimea cu mănunchiul de busuioc înmuiat în agheasmă, dar nimerește mai degrabă fulare și glugi. Viscolul se întețește iar, așa că oricum nu mai știe nimeni dacă l-a udat agheasma sau zăpada. Mulțimea cere o udătură mai sănătoasă, iar când o primește se veselește și strigă: “Oho, Doamne-ajută!”
Din cei 16 ani de când e el arhiepiscop, acesta “este cel mai frumos an, cel mai bogat” decretează Înalt Preasfințitul. La sfârșit, nu uită să mulțumească tuturor celor care-au contribuit la acest nou succes, între care mai multe societăți comerciale și unui domn Costică, care-a ajutat cu sonorizarea.
În minutele următoare acțiunea se mută însă la vreo 500 de metri mai încolo, în capătul falezei. În mod normal, aici s-ar fi întâmplat sfințirea și ar fi fost puhoi de lume, însă condițiile meteo schimbă tot aranjamentul. Nici crucile nu mai sunt aruncate de pe șalupă, ci de pe mal. Un tânăr insistă să se arunce în apă și se dezbracă la bustul gol, dar jandarmii și un preot îl împresoară și-l opresc la timp. Voinicii le strâng tot de pe uscat, cu ajutorul bețelor. Între câștigători se află și un domn costumat în șubă care susține că vine de la poalele Retezatului. Potrivit credinței ortodoxe, va avea noroc tot anul.
Micul grup de jandarmi, preoți și jurnaliști care-au rezistat până la acest moment se îndreaptă spre crucea în formă de X a Sfântului Andrei formată din 170.000 de sticle cu agheasmă, care în condițiile date abia se distinge din peisaj. Lădițele s-au umplut de zăpadă și, ca să ajungă la ele, jandarmii se înfundă în stratul înmuiat de gheață și zăpadă. Împart apoi sticlele puținilor oameni rămași. O colegă jurnalistă vrea o lădiță pentru redacție.
Între ei, un bătrân pe nume Ion tot curăță sticle înghețate și le pune în două sacoșe galbene. Când altcineva vrea să-l ajute și mută o sacoșă, îi atrage atenția scurt: “Alea-s ale mele”. Ion bea agheasmă în fiecare dimineață din an, așa că ia cât poate duce. Se îndepărtează încet, printr-un vifor cum n-a mai prins niciodată de Bobotează, iar apa sfințită îl echilibrează un pic.
mouse over pentru navigare sau click pentru a deschide galeria de fotografii
gliseaza pentru mai multe fotografii
Istoric
Prima mențiune a sărbătorii e cea făcută de către Sfântul Clement Alexandrinul în secolul al II-lea. Se mai numește “Arătarea Domnului” sau “Epifania”. La început, era sărbătorită împreună cu Nașterea Domnului, pe 6 ianuarie, însă cele două evenimente au fost despărțite în secolul al VI-lea. Boboteaza este astăzi una din cele 12 mari sărbători ale calendarului ortodox.
(SURSE: , )
Semnificație
Atunci când Iisus i-a cerut lui Ioan să-l boteze în apa Iordanului, n-a făcut-o pentru a se curăți de păcate, ci pentru a readuce Duhul Sfânt în creație și pentru a se apropia de oameni, cu păcatele lor. În timpul rugăciunii de sfințire a apelor, Duhul Sfânt e chemat să curețe apa de forțele Răului, pentru a deveni loc al nașterii omului nou în Hristos.
(SURSA: )
Tradiții și superstiții
După ce preotul aruncă în apă o cruce, câțiva bărbați tineri sar în apă și se întrec să o scoată. Cel care ajunge primul la ea primește binecuvântarea preotului, pentru a avea noroc tot anul. Un alt obicei este Iordănitul femeilor: în unele părți din nordul țării, femeile se strâng la casa uneia din ele cu mâncare și băutură și petrec toată noaptea. De asemenea, se spune că în noaptea de Bobotează, fetele își visează ursitul, dacă își pun sub pernă un mănunchi de busuioc. În unele părți, oamenii colindă ulițele strigând “Chiraleisa” (“Doamne, miluiește!” în neo-greacă), pentru a căpăta putere până de Sfântul Andrei. Sărbătoarea abundă de superstiții: se crede, de pildă, că fetele care cad pe gheață în această zi se vor mărita în timpul anului, că animalele vorbesc la miezul nopții despre locurile în care sunt îngropate comori și că nu e bine să se spele rufe în această zi.
(SURSA: )
Sfințirea cea mare a apei se face doar în biserică sau lângă o apă curgătoare curată. Potrivit Bisericii, agheasma nu se strică de-a lungul anului.
(SURSA: )
Utilizări
Preotul păstrează agheasma în altar, pentru rugăciunile de peste an, sfințiri de biserici și icoane sau molifte. Pot fi stropite și casa, animalele de pe lângă casă, pământurile. Agheasma se ia și la boli grele, cu binecuvântarea duhovnicului.
(SURSA: )
8 zile, din ziua Bobotezei și până pe 14 ianuarie, credincioșii pot bea apa sfințită fără post și spovedanie. În restul anului, pot lua din agheasma păstrată într-un loc curat din casă numai cu binecuvântarea preotului, înainte de anafură.
(SURSA: )
Foto: Făcăeni, jud. Ialomița, 6 ianuarie 2016. © George Popescu
Au contribuit: George Popescu (fotografii), Vlad Odobescu (text), Quickdata (infografice), Ioana Bîrdu (corectură și social media), Alexandra Dincă (editare foto), Bogdan Dincă (coordonare și layout).
AR FI fain Sa faceti SI un experiment: Sa luati o sticla de agheazma SI Sa o pastrati un an, in parallel cu o sticla de apa nesfintita, Sa le comparati. Daca chiar nu se strica? Cat de tare ar fi! Cum de nu s-a gandit nimeni la asta pana acum?
Doamne oare cand va intelege tot omul ca tot circul asta e spre osanda vesnica a sufletelor lor? Minciuni si ritualuri sustinute de “preoti” doar ptr bani si faima.. Isus a murit pe cruce pentru mantuirea noastra si tot ce ne cere e doar inima si viata traita in adevar si lumina!! Ai mila Doamne de poporul roman caci traditii si obiceiuri ca la noi doar in jungla mai gasesti
..
Multumesc tuturor celor implicati in producerea materialului. A produs o usoara transpunere placuta in lumea rituala.
Este frumos scris si pozat episodul Bobotezei… este necesara o anumita doza de masochism pt a face eforturi in a lua parte la asa ceva in asemenea conditii meteorologice. :]
De-a dreptul fascinant fenomenul acesta de acceptare a unei superstitii in numar atat de mare si participare in conditii atat de vitrege. Dar si mai fascinant mi se pare faptul ca abia ultima generatie are posibilitatea sa urmareasca relatarea celor intamplate la o asemenea sarbatoare atat de adanc impamantenita dintr-o alta perspectiva decat cea traditionala/bisericasca. De cand se afla pe fata pamantului poporul roman, nu a existat o perioada in care cele bisericesti sa fie tratate cu umor si chiar ironie. Nu in mod public si fara repercusiuni.
Interesant cum se transforma ritualul si cum este prezentat in “new-media”. De fapt, asta este secularizarea, in stil romanesc: unii cu prea multa “apa sfintita”, altii care nu mai inteleg nimic, nu mai vor sa creada, doar “superstitie vad peste tot. Dar si lipsa de empatie fata de ultimii mohicani ai Ortodoxiei. Si inca: @Anca: iti respect credinta neoprotestanta. Dar nu mai o mai face pe fiinta superioara fata de oamenii acestia amarati, care se chinuie sa CREADA in ceva, pur si simplu…
[…] obiceiurile de Boboteaza împreună cu o serie de fotografii excelente din timpul ceremoniilor de la Constanța și […]
[…] cu viscol m-a convins să luăm ultimul tren care mergea spre Constanța, pentru un reportaj despre Bobotează. Poqe participa cu totul la fiecare material, era curajos și generos, […]