Prin pânza subțire a cortului sunetele dimineții trec nestingherite spre timpanele mele încă adormite. E devreme, iar lumina strecurată printre ramuri dese de copaci nu reușise încă să mă trezească. Nici căldura zilei de vară, ținută deocamdată departe de umbra copacilor. A făcut-o însă behăitul oilor și lătratul câinilor din urma lor. Deschid fermoarul și văd cum șiruri de oi își fac drum prin rezervația naturală. Sunt în parcul Munții Măcinului.

Am plecat pentru o săptămână într-o călătorie de documentare prin Dobrogea, ca să vorbesc cu oamenii de aici despre cum le afectează schimbările climatice viața de zi cu zi. Dobrogea a fost mereu o zonă mai aridă a țării, însă ultimii ani au pus-o și mai mult la încercare. Seceta de anul acesta a transformat agricultura din zonă într-o loterie.

apasa pe imaginea de mai jos pentru a deschide galeria de fotografii
gliseaza pentru mai multe fotografii

„Extremele sunt mari acum, vara cald, cald, cald și când vine și câte o furtună cu gheață, iar iarna frig”, spune Tudorița Caraua din Greci, unde am făcut prima oprire. „Asta nu se întâmpla înainte, verile erau mai bogate în precipitații, iernile mai blânde, cu mai multă zăpadă. Lucrul acesta a dispărut acum”, continuă ea. „Acum vin fenomene necunoscute nouă, mini-tornadele astea, vârtejurile astea mai mari, că noi le ziceam când eram copii vârtej.” Îmi povestește cum cu doar o zi-două în urmă a fost o tornadă undeva la marginea satului.

Fostă profesoară de geografie, Tudorița crede că accentul trebuie pus pe educație, iar copiii trebuie să învețe de mici cum să trăiască în armonie cu natura.

Anul acesta, la Greci, zăpada a albit puțin pământul, iar toată primăvara nu a căzut un strop de ploaie. „Lucru care nu se întâmpla, să nu plouă chiar deloc, deloc”, spune Tudorița. Îmi mai spune ceva care îmi rămâne întipărit în memorie: „ploaia de Dobrogea e vântul.”

Adierea lui nu se simte însă azi, e doar o zi toridă de mijloc de iulie. Îmi continui traseul spre Slava Cercheză. Drumul șerpuiește printre dealuri împădurite, la baza cărora culturile de porumb par mai semețe ca în alte locuri. Temperatura e mai scăzută cu câteva grade.

„Avem noroc că pădurea e lângă noi”, îmi spune Irina Mihailov. E lipoveancă, născută și trăită în Slava Cercheză. A fost educatoare în sat timp de 42 de ani, 8 luni și 14 zile. „Soțul e venetic”, îmi povestește ea râzând, el fiind din Slava Rusă, la vreo nouă kilometri depărtare.

„Locul unde mă simt extraordinar și mă reculeg, acolo cânt, acolo râd, acolo plâng, acolo îmi aduc aminte absolut de tot, este pădurea”, spune ea cu emoție în glas. Casa lor este la poalele dealului și Irina merge aproape în fiecare zi să se plimbe prin pădure. Sunt unii copaci pe care îi ține minte de când era mică. De aceea, o doare sufletul când vede că se taie în pădure.

Când vine vorba de schimbări climatice, Irina crede că o parte din vină o poartă poluarea, „poluarea aduce aceste temperaturi toride”. Și vede schimbări, vede cum alte părți ale țării sunt lovite de inundații, de viituri. „Aici, culturile ard de arșiță și acolo culturile sunt distruse de ape.” Și îmi mai menționează cu tristețe cum se presupune că peste câțiva ani Dobrogea va deveni Sahara.

Mă gândesc la cele spuse de Irina în timp ce conduc spre sud, spre partea Dobrogei și mai despădurită, și mai lovită de secetă. Pe marginea drumului, mă opresc în dreptul unei pete de culoare azurii pe un câmp ars de soare. E o cisternă veche de apă, vopseaua ei albastră brăzdată de pete de rugină. Sub ea și în jur, mai multe oi stau înghesuite la refuz, să prindă un colțișor de umbră.

Din nou pe drum, trec printre lanuri de floarea soarelui. Sunt majoritatea uscate, cu capul mic și plecat. Nici porumbul nu stă mai bine. Ajung în Fântâna Mare, județul Constanța. În sat, trăiesc circa 130 de familii de etnie turcă. Apă își iau de la fântâna din centrul satului.

Peisajul îmi aduce aminte de țara de origine a strămoșilor celor de aici. Stâncos, arid, cu boscheți uscați pe post de vegetație. Când trec turmele de vaci sau de capre, un praf nisipiu se ridică în urma lor. 

Mehmet Sebatin, liderul comunității turce, îți aduce aminte cum era pe vremuri, când era el mic. Erau „plantații” îmi spune el, rânduri de patru-șase pomi care tăiau câmpul în două. Și ploua.

Continui discuția despre fostele perdele forestiere ale țării la una dintre terasele satului. Oamenii îmi povestesc cum la 50 de hectare de teren agricol, două hectare erau de perdele. Și cum odată cu introducerea sistemului de irigații, acestea au dispărut. 

Acum, cu perdelele forestiere distruse și sistemul de irigații ajuns la fier vechi, oamenii își pierd culturile care le asigură traiul. „Grâu n-am luat, orz n-am luat. Aveam speranța la porumb sau la floare, dar nici de-astea nu avem”, spune unul dintre bărbații de la masă. „Toți fermierii se plâng anul ăsta”, adaugă altul, „au la datorii în prostie.”

Oamenii din Fântâna Mare îi invidiază pe cei din zone mai împădurite ale țării și îi acuză pe cei care taie abuziv. Ei își doresc măcar niște perdele forestiere.

 Pentru că altfel, spun ei… și aud din nou aia cu deșertul. „Aici cred că o să ajungă ca-n pustiul Sahara până la urmă.”

Documentarea materialului a fost posibilă cu ajutorul Greenpeace România.

DESPRE AUTOR

Ioana Moldovan este jurnalist și fotograf documentarist freelance din București, România.

Reportajele ei au fost publicate de The New York Times, ESPN, Al Jazeera English, Huffington Post, LensCulture, Radio France Internationale și Vice printre alții. A lucrat de asemenea la proiecte multimedia finanțate de Comisia Europeană și Fundația Friedrich Ebert.

În 2016, a participat la prestigiosul Eddie Adams Workshop, unde a primit și premiul The Bill Eppridge Memorial Award pentru excelență si adevăr în fotojurnalism. Ambasada Statelor Unite la București i-a acordat premiul “Women of courage” pentru activate remarcabilă în evidențierea adevărului prin fotojurnalism.

Ioana Moldovan s-a numărat printre cei 10 fotografi est-europeni selectați să participe la Masterclassul de fotografie documentară al agenției foto olandeze NOOR.

ABONARE NEWSLETTER 

RECOMANDĂRI