SHARE

Dreptate pentru lilieci

Se lasă seara peste Grădina Botanică din București și o lună plină luminează aleile părăsite de vizitatorii obișnuiți. E ora la care o parte din vietățile ce populează acest spațiu prind viață: se aude câte-un zumzet, un ciripit, un fâlfâit, o voce subțire de țânțar. Se-adună și câteva zeci de oameni în micul spațiu pentru evenimente al Grădinii Istorice. Majoritatea sunt părinți și copii care au venit să afle câte ceva despre lilieci, să-i caute prin copaci cu detectoare cu ultrasunete peste lac sau prin copaci și mai ales să asiste la eliberarea unui exemplar de liliac de amurg.

Începe Noaptea Internațională a Liliecilor, sărbătorită cum se cuvine de către Asociația Wilderness Research and Conservation, organizație ce se ocupă cu strângerea de date despre animalele sălbatice protejate, propune măsuri de conservare și intervine pentru salvarea acestora. Din 1997 încoace, cercetătorii din peste 30 de țări ies cu această ocazie în fața publicului larg și încearcă să-l familiarizeze cu detalii din viața acestor creaturi pe nedrept temute. Evenimentul din București e parte din proiectul Liliecii din Mediul Urban, realizat cu sprijinul Fondului IKEA pentru Mediul Urban, finanţat de IKEA România şi gestionat de Fundaţia Comunitară Bucureşti.

Nu există un recensământ al liliecilor, însă cei din asociație lucrează la asta: au cumpărat dispozitive pe care vor să le prindă de lilieci pentru a-și da seama unde au adăposturi. „Facem o hartă cu toate punctele în care voi ne-ați semnalat colonii și unde am instalat adăposturi de lilieci. Încercăm să le monitorizăm, să vedem dacă sunt populate”, le explică Dragoș Măntoiu, de la Wilderness Research and Conservation, celor strânși la eveniment.

Ce știm e că la noi sunt 31 de specii, din cele 45 identificate în Europa. În perioada de migrație, unii parcurg și câte 2.000 de kilometri până în Rusia, dar se întorc fix în adăpostul din care au plecat. „Se duc acolo, fac un singur pui pe an, apoi se întorc cu el în zbor, după o lună, se întâlnesc cu masculii și începe împerecherea. După ce se împerechează, în iulie-august-septembrie, își găsesc un adăpost de hibernare și apoi iar pleacă în martie”, spune specialistul.

Liliecii din România sunt însă în pericol, pentru că an de an mai pierd câte-o bucată din habitat, le explică Dragoș Măntoiu, celor adunați în Grădina Botanică. De exemplu, cei din păduri nu-și găsesc uneori locul, din cauza înlocuirii speciilor de copaci potriviți pentru ei. Cei din peșteri sunt adesea expuși luminilor aprinse de turiști, iar asta le întrerupe hibernarea. Nici în oraș n-o duc mai bine. În mod normal, ar locui în scorburile copacilor din parcuri, însă orașul n-are destui arbori bătrâni care să-i găzduiască și să le ofere hrană. Așa că zeci de mii trăiesc în balcoanele și podurile Bucureștiului, iar în unele cazuri se bagă în micile spații dintre pereții blocurilor și bucățile de polistiren folosite pentru termoizolare. Adesea, muncitorii găsesc coloniile și le distrug.

Sunt însă și destui oameni care încearcă să-i salveze. Atunci când sunt anunțați, cei de la Wilderness Research and Conservation, împreună cu medicul veterinar Ovidiu Roșu de la Fundația Visul Luanei, îi preiau și-i adăpostesc într-un centru de salvare și reabilitare pentru animale sălbatice deschis recent în sudul Bucureștiului. În spațiul pe care l-au folosit înainte, timp de patru ani, au fost internate în jur de 2.000 de animale din 40 de specii diferite.

Dacă sunt recuperați pe timp de iarnă, cei de la centru țin liliecii în hibernare artificială, în niște frigidere, și-i trezesc uneori pentru a-i hrăni, cu ajutorul voluntarilor. În restul anului, îi eliberează în Pădurea Comana sau prin parcurile bucureștene unde pasionații au montat și căsuțe pentru ei.

Pentru momentul culminant al serii, Dragoș Măntoiu se pregătește să elibereze o „bestie” de 4 grame. E un liliac de amurg adult, care încape într-o cutie de chibrituri. Le cere celor prezenți să se apropie, dar să nu-l atingă și să nu-l sperie cu blițuri. Copiii fac cerc în jurul lui Dragoș și fac ochi mari când văd „minunea” ce se agită în mâinile sale. Unul dintre puști poartă costum de Batman, cum îi stă bine unui fan adevărat al liliecilor. O fetiță vine mai aproape, ca să-și arate curajul, și le zice celor de-alături: „Voi știați că liliacul este un șoricel cu aripi? Și ce mai șoricel!”

Dragoș îi întinde degetele, ca să le-arate pielița dintre degete care-i ajută să zboare. Chiar dacă par niște „șoricei cu aripi”, așa cum îi descria fetița mai devreme, liliecii nu-s nici rozătoare, nici păsări. Au apărut acum peste 50 de milioane de ani, iar în prezent sunt peste 1.300 de specii în lume, foarte diferite între ele: sunt lilieci de câțiva milimetri și unii de aproape jumătate de metru lungime. Chiar și cei mai mici dintre ei oferă servicii ecosistemice importante: un adult de 4 grame mănâncă în jur de un kilogram de insecte pe an, ceea ce înseamnă cam jumătate din greutatea sa corporală în fiecare seară. Un singur liliac mănâncă insecte în valoare de 1.400 de euro pe an, spun specialiștii.

Se iscă un scurt țipăt colectiv când liliacul decolează din mâinile lui Dragoș și se ridică peste capetele noastre. „Ați văzut că nu vi se înfige în păr?”, îi întreabă el. E una dintre temerile nejustificate, dar bine înrădăcinate legate de aceste animale: cea potrivit căreia liliecii se prind în părul oamenilor și le sug sângele. O altă idee răspândită e că ar transmite cu ușurință rabia: deși teoretic e posibil, în România n-a fost înregistrat până acum niciun caz. Pentru cei care vor să afle lucruri reale despre lilieci, cei de la Wilderness Research and Conservation au pus la punct un ghid de bune practici pentru protecția celor din mediul urban.

apasa pe imaginea de mai jos pentru a deschide galeria de fotografii
gliseaza pentru mai multe fotografii

Dragoș Măntoiu: „Ne sună oameni și ne spun: «Uite, am o colonie de lilieci. Nu vreau ca această colonie să dispară»”

Documentaria: Când ai căpătat pasiunea pentru lilieci?

Dragoș Măntoiu: Aveam o predispoziție spre natură, așa că am făcut Facultatea de Georgrafie. Acum vreo opt-nouă ani am fost cu un grup de speologie numit „Focul viu” în peștera Polovragi. Ei erau speologi de meserie, așa că intrau și explorau toată cavitatea. Noi eram tineri exploratori. Când am văzut prima dată un liliac, am rămas mască.

De ce sunt importante evenimente precum cel din seara asta [Noaptea liliecilor – n.r.]?

E foarte important ca lumea să înceapă să înțeleagă cât de cât ce facem noi cu animalele, pentru că e vorba de specii protejate aflate pe cale de dispariție. Orice informație cu care pleacă de-aici și pe care o pot pune în practică în viața de zi cu zi este un câștig pentru noi. Să știe, de exemplu, că liliecii nu se înfig în păr și nu trebuie să te sperii când vezi unul. Măcar atât. Pe lângă asta, încercăm să le inducem o educație ecologică, să fie mai aproape de natură, să vadă animalele, să pună mâna pe echipamente. Încercăm să-i facem să înțeleagă că, în momentul în care se intersectează cu ele, nu trebuie să le facă rău și că pot apela undeva în caz de urgență.

Înțeleg că sunt zece specii de lilieci în București. Există însă vreun recensământ?

Nu știm momentan. Încercăm să ne dăm seama. Sunt câteva specii migratoare și câteva sedentare. Ca număr de animale nu știm încă. Avem acest proiect cu cei de la Fondul IKEA pentru Mediul Urban și am achiziționat niște echipamente de cercetare care se atașează pe aceste animale. Și ne putem da seama de teritoriul lor. Odată ce le știm teritoriul, știm și unde au adăposturile și putem să le numărăm. În timpul hibernării, undeva în nordul Bucureștiului, pe Ion Ionescu de la Brad, sunt colonii una lângă alta. În mod natural n-ar trebui să fie așa, dar s-a schimbat mult comportamentul acestor animale și acum le găsim foarte aproape una de alta. Sunt sute de animale, cam 500 pe colonie de lilieci de amurg. Pe o singură stradă am avut peste 1.500 de animale.

Înțeleg că, printre pericole se numără și faptul că, atunci când se termoizolează blocurile, se întâmplă ca muncitorii să găsească colonii și să le distrugă.

Din păcate, foarte mulți le-au acoperit, fără să sune la specialiști. Noi am încercat să vorbim cu Primăria Capitalei despre asta, am fost la câteva întâlniri de consiliu local și am rămas destul de blocați pe subiect, s-a luat puțin în derâdere subiectul. Încercăm să existe o etapă prin care primăria să contacteze niște specialiști, ei să facă o descărcare biologică în acel bloc și abia apoi să se construiască. Ne sună oameni și ne spun: „Uite, am o colonie de lilieci. Nu vreau ca această colonie să dispară”. Și este ilegal să faci o gaură în termoizolația blocului pentru a le permite să iasă de-acolo. Pe noi ne costă foarte puțin să scoatem o colonie de lilieci dintr-un bloc în perioadele optime, în care n-au pui sau nu hibernează.

Sunt și alte pericole pe care le-ai sesizat, mai ales în mediul urban?

Principala problemă e faptul că se folosesc în continuare insecticide. Nu am spune să nu fie deloc folosite, pentru că este o problemă foarte mare cu țânțarii. Bucureștiul a fost construit pe o mlaștină și în continuare avem în spațiile umede țânțari ce preiau boli de la alte specii migratoare și le pot da mai departe oamenilor. Iar liliecii consumă foarte multe astfel de insecte. Visul nostru ar fi să reușim să înlocuim insecticidele. Se dă cu insecticid fix pe locurile în care stau ei, în spațiile verzi. Încercăm să semnalizăm autorităților existența coloniilor de lilieci, dar e foarte complicat să discutăm cu ei, e un proces care durează ani buni.

Proiectul „Liliecii din mediul urban este susținut prin Fondul IKEA pentru Mediul Urban, finanțat de IKEA România și gestionat de Fundația Comunitară București.

DESPRE AUTORI

Bogdan Dincă este fotograf independent, absolvent al masterului “Studii Vizuale și Societate” din cadrul SNSPA.

Bogdan a urmat diverse cursuri și workshop-uri de fotojurnalism, precum Foundry Photojournalism Workshop în Istanbul în 2010 și NOOR-Nikon Masterclass in Documentary Photography în București în 2011. A colaborat cu National Geographic România, Decât o Revistă, Dilema Veche, Hotnews, AFP, precum și cu diverse ONG-uri.

Vlad Odobescu este reporter al platformei culturale Scena9.ro, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI), al Associated Reporters Abroad (Berlin) și colaborator al Casei Jurnalistului. Articolele sale au fost publicate în USA Today, Washington Times, Global Post, Decât o Revistă sau Dilema Veche. În iulie 2016 a absolvit Masterul de Antropologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ABONARE NEWSLETTER 

RECOMANDĂRI