SHARE

1.381 de copii au murit înainte de a împlini vârsta de un an în România lui 2016. Alți 1.503 de bebeluși cu vârsta sub un an au plecat dintre noi în 2015. România este încă pe primul loc în clasamentul european al mortalității infantile. Cum am ajuns aici și de ce nu reușim să scăpăm de acest rușinos loc întâi? Răspunsul are prea puține de-a face cu genetica, și totul de-a face cu accesul limitat la servicii medicale adecvate -mai ales în mediul rural și în comunitățile defavorizate – pentru femeile însărcinate sau care tocmai au născut și copiii acestora.

Mortalitatea infantilă e denumirea academică pentru ceea ce se întâmplă dacă un copil moare înainte de prima lui zi de naștere. Rata mortalității infantile într-o anumită țară este numărul de astfel de decese petrecute la fiecare o mie de nașteri vii. Această rată este frecvent folosită pentru a măsura sănătatea și bunăstarea unei națiuni, deoarece factorii care afectează sănătatea întregii populații pot de asemenea să influențeze și rata mortalității infantile. Sunt diferențe foarte mari în ceea ce privește rata mortalității infantile după rasă și etnie. De exemplu, în SUA, rata mortalității infantile este dublă față de cea înregistrată în populația albă.

În 2015, rata mortalității în România a fost de 10,9 decese la 1000 de nou-născuți vii, mai mult decât dublu față de media europeană din același an (3,5 la mia de nașteri vii), arată raportul Comisiei Europene pentru țara noastră, realizat în cadrul Semestrului European din 2016.

Principala cauză a mortalității infantile o reprezintă afecțiunile perinatale, adică cele care se declanșează în timpul sarcinii sau imediat după naștere (malformații sau anomalii cromozomiale, afecțiuni respiratorii etc.). Unele dintre aceste afecțiuni pot fi depistate încă din timpul sarcinii, dar acest lucru deseori nu se întâmplă în zonele sărace. Femeile gravide nu ajung regulat la controale, fie pentru că nu își permit să o facă, fie pentru că nu sunt suficient de informate cu privire la cât de importantă este această rutină. Apoi, nu toți copiii sunt imediat înscriși la un medic de familie, după naștere, deși toți minorii au dreptul la asistență medicală gratuită, indiferent de statutul de asigurat al părinților.

Majoritatea copiilor care nu accesează servicii medicale trăiesc în mediul rural. Pentru a rezolva această situație, e foarte important ajutorul pe care îl pot oferi asistenții medicali comunitari, care ar trebui să meargă în casele oamenilor pentru a facilita un minim acces la serviciile de sănătate. Problema e că în multe sate și comune acești asistenți comunitari lipsesc, pentru că autoritățile locale nu s-au deranjat să îi caute.

Cea mai mare parte a morților copiilor sub un an din mediul rural ar fi putut fi prevenite dacă părinții ar fi avut acces la informație medicală adecvată și dacă sarcina ar fi fost supravegheată constant. O cercetare de teren efectuată de organizația Salvați Copiii în 2012 în comunitățile defavorizate sugera că 47% dintre femeile gravide la momentul studiului nu făcuseră nicio ecografie până la acel moment, 42% nu efectuaseră analizele recomandate, în vreme ce peste o treime nici măcar n-ajunseseră la un control ginecologic.

La aceste cifre periculoase se adaugă și cele care reflectă vârsta mamelor din mediul rural. Cam 36% din mamele care au format eșantionul aceleiași cercetări născuseră primul copil înainte să împlinească 18 ani. La mama adolescentă, sarcina vine însoțită de riscuri medicale multiple (prematuritate, preeclampsie, malformații congenitale, greutate scăzută la naștere, depresie postpartum), riscuri care se suprapun peste riscurile sociale ușor de închipuit.

Americanii spun „it takes a village”, de când Hillary Clinton a scris o carte cu numele acesta în 1996, în care vorbea de responsabilitatea pe care diferiți oameni și instituții o împărtășesc în creșterea cu succes a copiilor (familia directă, bunicii, vecinii, profesorii, preoții, doctorii, angajatorii părinților, politicienii, organizațiile nonguvernmentale, organizațiile religioase, oamenii de afaceri). În cartea sa, Clinton făcea advocay pentru acel tip de societate care să facă o prioritate din nevoile copiilor la fiecare nivel.

Douăzeci de ani mai târziu, copiii României sunt dezamăgiți în fiecare zi de „satul” în care s-a nimerit să se nască.

DESPRE AUTORI

Ioana Moldovan este jurnalist și fotograf documentarist freelance din București, România.

Reportajele ei au fost publicate de The New York Times, Al Jazeera English, Huffington Post, LensCulture, Radio France Internationale și Vice printre alții. A lucrat de asemenea la proiecte multimedia finanțate de Comisia Europeană și Fundația Friedrich Ebert.

În 2016, a participat la prestigiosul Eddie Adams Workshop, unde a primit și premiul The Bill Eppridge Memorial Award pentru excelență si adevăr în fotojurnalism. Ambasada Statelor Unite la București i-a acordat premiul “Women of courage” pentru activate remarcabilă în evidențierea adevărului prin fotojurnalism.

Ioana Moldovan s-a numărat printre cei 10 fotografi est-europeni selectați să participe la Masterclassul de fotografie documentară al agenției foto olandeze NOOR.

Alexandra Nistoroiu este jurnalist de sănătate, știință și cultură. Scrie pentru Science, New Scientist, Balkan Insight, Documentaria și Republica. Este redactorul șef al revistei Arte și Meserii. A fost laureat al secțiunii de Investigații la premiul Tânărul jurnalist al anului în 2015.

ABONARE NEWSLETTER 

RECOMANDĂRI