SHARE

La început a fost o hală. Sună perfect hală: a mare, a gol și a destinație incertă.

Apoi a apărut și o casă. Ambele zidite pe lângă sistemul de irigații dintr-un sud sărac de Oltenie.

Sorin Crișan, inginer hidrotehnist, pasionat de canotaj și canoe, le-a umplut cu bărci și sportivi. Apoi a fugit. “Șușotea peste umeri că o să cadă Ceaușescu. Era încă vara lui 1989”, povestesc urmașii doljeni.

Apoi au apărut medaliile. Fără să aibă vitrină, pe ele s-a pus imediat praful.

Apoi rugina pe hală. Apoi pânza de păianjen. Pânză de păianjen nu sună perfect. Pânza e ceva subțire, alb, nicidecum grămezile de vată murdară revărsate din cotloane și pereți.

Apoi au trecut 27 de ani.

***

1988 este anul aproximativ în care a fost ridicată hala din Dăbuleni

12 sportivi din cei 16 de la LT Dăbuleni au cucerit medalii la campionatele naționale din acest an

“În ultimii 20 de ani, în hala unde ținem bărcile s-a făcut un singur lucru: s-a dat cu vopsea verde «la linie» pe perete. Copiii buni merg la lot, la Bascov, în Argeș”

Sorin Prodan, antrenor LT Dăbuleni

apasa pe imaginea de mai jos pentru a deschide galeria de fotografii
gliseaza pentru mai multe fotografii

Apoiul de acum

Dacă Jamaica bătută de raze a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă în proba de bob, nu surprinde că, deși România e în top 40 mondial la rezerva de apă dulce, se face performanță la canoe în mijlocul singurului deșert din țară. La Dăbuleni.

De ce în bastionul pepenilor, locul de unde pleacă căruțe pline de “facem dop”? E o explicație. Însă unde sunt dune e și un canal de irigații. Și, ca-n oază, limba de apă ce înaintează în nisip e folosită și pentru sport.

Aici activează secția de canoe a Clubului Sportiv Liceul Teoretic Constantin Brâncoveanu Dăbuleni. Pe scurt, LT.

Poarta dispărută

Și, iertare, Waze!, dar tehnologia nu ajută în capătul ăsta de țară. Chiar și fără grămezi galbene și beduini, până la bază ieși din drumul principal, ocolești pe ulițe de câmp foste CAP-uri, fântâni și silozuri, greșești drumul din oficiu fără să te certe nimeni că-i calci ogorul și, mai mult fără să vrei, ajungi la o poartă deschisă.

Mult prea deschisă. “Ne-au furat-o și pe asta, că și-așa aveam multe”, ne întâmpină în bază, în stilul profului de sport pișicher, trecut de 50 de ani, Stelian Prodan. E cel mai vârstnic antrenor de la club.

Pentru că am zis bază de două ori deja, gazdele încep cu povestea lor preferată.

“A venit sanepidul acum câteva luni. Le-am spus că îi așteptăm «în bază». «Aia nu e bază, e sit arheologic!»”, pufnește, într-un râs amar, Mirel Vasiliche.

Vice european fără podea

E antrenorul coordonator al copiilor de 12-17 ani de la Dăbuleni. Și înșiră pe abac, chiar lipsește unul din peisaj!, performanțele. Multe sunt scrise pe afișe care au, cu siguranță, vârsta copiilor care le citesc. Cu litere mari, îngrijite, ca un panou de “așa da” dintr-o școală de țară a anilor ’70. E chiar prima încăpere din hangar, sala de forță.

Vicecampioni mondiali în ’85. La fel în 1995. Florin Mitroi, campion mondial în 1999. Alte rezultate de top și-n anii 2000, amestecate pe pereții învechiți cu postere ale României din 2006, încadrate de fețe de masă în carouri și o podea nu fără dușumea, nici măcar cu șapă, învelișul protector și impermeabil.

De-aici, în ultimul an de zile, a ieșit un vicecampion european. Alexandru Pătrașcu, 17 ani, argint în proba de caiac simplu, 200 de metri.

Două bărci fac exact bugetul pe un an!

O canoe ieftină, cumpărată la mâna a doua și folosită de club pentru antrenamente, costă, în medie, 600 de euro. Sunt ambarcațiuni vechi, doar două, mai noi, fiind primite de la Federație. De celelalte se ocupă marangozul Sorin Coteț, care le aranjează în funcție de piciorul sportivului și de mâna cu care vâslește. “Bugetul nostru e de 50.000 lei pe an, aproximativ 10.000 euro. În care intră absolut tot, de la deplasări până la mese și costurile de mentenanță. Cele două bărci noi de aici, din fibră de carbon și acoperite cu un lac, rășină, fac exact cât bugetul nostru pe un an”, spune marangozul, meserie care mai există doar în Deltă!

“Dacă ar veni cineva să investească aici, baza ar putea fi transformată în ceva de top, canalul chiar e exploatabil. S-ar putea muta și lotul național sau cel olimpic”

Mirel Vasiliche, antrenor LT Dăbuleni

Izolat cu cruciuliță

Din prima sală, cea de forță, se trece în cea de depozitare a bărcilor. “Au venit, la un moment dat, niște părinți să își dea fata aici. Când au intrat în hală, le-a picat fața încă de la vederea halterelor și fiarelor din sala de forță. Mi-au zis că ea are de făcut școală și se mai gândesc. Probabil au rupt-o la fugă!”.

În România sunt undeva spre 1.000 de săli de fitness. Toate arată cu mult peste cea de la Dăbuleni. Unde nu exista nici curent de multă vreme. Acum, prizele au semn roșu cu “pericol de electrocutare”, iar una singură e izolată. Cu o cruciuliță atârnată!

De-aici, cu bărcile în spinare, copiii ies pe apă. Trec pe lângă un panou de ciment pe care și-au mâzgălit numele ca pe stelele de pe Broadway, coboară o movilă și, înconjurați de stuf, se urcă în canoe. În dreapta e stația de filtrare a apei, cu 8 pompe.

În stânga, la fix 10 kilometri, e Dunărea.

Iarna

Se urcă fără ponton, distanțele se măsoară cu elemente naturale. Un semn făcut pe după o salcie e suta de metri. Un lemn. O cruce la 200. “Aici s-a înecat un cioban. M-a sunat nevastă-mea, eram plecat, că au găsit pe cineva mort, în apă. Înghețasem. Credeam că e un elev”.

Elevii vin, antrenorul îi privește dintr-o șalupă cu motor. Al doilea, primul a fost și el furat și vândut în târg. E o zonă săracă.

Dar nu urâtă. Canalul arată excelent pentru sporturi nautice, iar marginea ar putea fi amenajată.

Însă iarna se apropie, planurile sunt departe.

“Când vine frigul e groaznic. Nu avem încălzire, halterele sunt bocnă, nu te poți antrena. Ce să vorbim de copiii care stau transpirați când e cu minus!.WC-urile sunt în curte. Nu e nici măcar un duș”.

Pericol, Goga!

Poate se exagerează cu dușul. Nu există nici robinet. Singura sursă de apă potabilă e o pompă montată acum câțiva ani în mijlocul curții. Unde, după antrenament, campionii fac coadă la cana transmisibilă.

S-a lipit, ironic, și o etichetă de apă plată pe țeavă.

Iar tabloul electric de vizavi are un graff primitiv. “Pericol, Goga!”. Nu am aflat încă ce înseamnă “Goga”, dar e marcat cu un craniu și două oase. E de rău.

Măcar au dispărut computerele 386 din camerele elevilor.

Însă impresia că România poate cuceri, în curând, un titlu olimpic fără pagaie, după cel luat cu pagaia ruptă, se simte în aerul greu de la Dăbuleni.

***

Articol publicat concomitent și pe GSP.ro

SUSȚINE ACEST SERIAL

DOCUMENTARIA este o comunitate de șase fotojurnaliști independenți, uniți de dorința de a documenta vizual, pe termen lung, subiecte importante care sunt ignorate sau tratate superficial de media tradițională.

Ne susținem munca din fonduri proprii și din donațiile cititorilor, așa că avem nevoie de contribuția ta pentru a putea continua să publicăm serialele de fotografie DOCUMENTARIA.

Donațiile se pot face:

Prin transfer bancar (te rugăm să menționezi “campioni” în descrierea transferului):

Asociația LEVANA
București
CIF 36801310
cont RO47BACX0000001280156001
deschis la Unicredit Bank

Cu cardul, în siguranță, online, cu ajutorul platformei Netopia MobilPay:

DONEAZĂ 50 DE LEIDONEAZĂ 100 DE LEIDONEAZĂ 500 DE LEI

Prin PayPal:

DESPRE AUTORI

George Popescu este fotojurnalist independent, co-fondator Documentaria si membru al agenției de presă N-OST, organizație media focusată pe Europa de Est și spațiul ex sovietic.

A fost publicat in publicații din Romania ca Esquire, DOR, Vice, Casa Jurnalistului și în publicații straine ca Der Spiegel, L’Express, CNN online, Frankfurter Allgemeine Zeitung, NZZ. A colaborat ca videographer/cameraman cu Televiziunea Publica Germana (ARD), ARTE TV, Vice UK.

In 2015 a castigat Lensculture Storytelling Award la categoria Single.

Răzvan Luțac scrie la Gazeta Sporturilor din 2009, de la 18 ani fiind și reporter special. Scrie sport și investigații, fiind membru în echipele care au scris despre Dosarul Transferurilor (încheiat cu 8 condamnări ale șefilor din fotbal), Gala Bute sau cazurile medicale declanșate de ziar (Hexi Pharma, Secureanu etc).

Declarat de AFAN ziaristul sportiv al anului 2015 în România, Răzvan Luțac a primit și alte distincții după investigațiile în domeniul sănătății. La numai 23 de ani, a fost cel mai tânăr corespondent la un turneu final din istoria de peste 90 de ani a ziarului (Campionatul European de Fotbal 2016).

ABONARE NEWSLETTER 

RECOMANDĂRI