VULNERABILI

 
fotografii de Ioana Moldovan
text de Alexandra Nistoroiu
 
apasa pe imaginea de mai jos pentru a deschide galeria de fotografii

gliseaza pentru mai multe fotografii

Sintagma de „pacient vulnerabil” în România poate să pară un pleonasm. Până la urmă, ce pacient din România nu e unul vulnerabil în fața unui sistem de sănătate corupt, ros pe dinăuntru de o grămadă de boli cronicizate, mai mult morale decât financiare?

Cu toate acestea, vârstnicii din mediul rural formează o categorie aparte de „pacienți vulnerabili”. Distanța fizică și financiară față de serviciile medicale face ca accesul lor la sănătate să fie greoi, dacă nu de-a dreptul blocat.

În 2015, numărul de pacienți care reveneau unui medic în mediul urban a fost de aproape șapte ori mic decât în rural. Unul din cinci vârstnici din mediul rural locuiesc în sate fără medici. În satele cu medic, cabinetele sunt dotate cu strictul necesar pentru medicina familiei – cu excepțiile notabile în care mai există câte un ecograf la dispensar. Medicii mai norocoși au avut sprijin din partea autorităților locale -existând mecanisme clare prin care pot oferi sprijinul medicilor.

Cei mai mulți doctori însă au învățat să se gospodărească, peticească și să improvizeze singuri.

2016 © Ioana Moldovan

În România, „accesul la asistență medicală este limitat și inegal. Accesul la îngrijiri de bună calitate este afectat de densitatea scăzută de medici generaliști, de medici specialiști și de asistenți medicali”, arată recomandările făcute României în 2017 de către Comisia Europeană, în cadrul Semestrului European.

Deși se confruntă de ani buni cu o criză de medici în mediul rural, România nu implementează politici de încurajare a medicilor să se stabilească în sate și comune, așa cum fac statele occidentale. Franța, de pildă, caută să combată deșerturile medicale, inclusiv importând forță de muncă din România. Astfel, guvernul francez își stimulează medicii să profeseze în comunitățile izolate, dându-le alocații financiare lunare (de mii de euro) timp de doi ani de la instalarea în localitate.

Măsuri similare sunt prinse și în Strategia națională de resurse umane în sănătate. Pregătită pe final de mandat tehnocrat însă, această strategie încă așteaptă într-un sertar al ministerului să fie aprobată.

2016 © Ioana Moldovan

Datele Institutului Național de Statistică arată că pe listele unui medic de familie de la țară sunt de la 1.500 de pacienți în sus. Mulți (prea mulți) ajung însă la recorduri de peste 3.000 de pacienți. Când rafturile din cabinetul unui medic de familie sunt îndesate până la refuz cu fișele medicale a mai mult de două mii de oameni, e de neimaginat că va exista suficient timp ca medicul să își îndeplinească misiunea până la capăt pacient cu pacient.

Educație, screening, diagnostic, prevenție, tratament, monitorizare. Un proces de triaj se impune. Prima care pică la această prioritizare e prevenția (profilaxia). Laolaltă cu ea, educația pentru sănătate. La sat chiar mai mult decât la oraș, accentul cade pe tratament, nu pe prevenirea bolii.

2016 © Ioana Moldovan

Sistemul românesc nu este unul al sănătății, ci al bolii. Ceea ce se întâmplă la nivelul cabinetului de medicina familiei se reflectă și în politica de la nivelul macro. Medicina primară este acut subfinanțată – și a fost așa din 1989 încoace. În România, sănătatea rămâne axată pe spitale, existând prea puține servicii de îngrijire primară și ambulatorie, ceea ce are drept rezultat servicii de îngrijire învechite și ineficace (Comisia Europeană, 2016c).

Îngrijirea vârstnicului este un capitol esențial al politicii de bunăstare și de sănătate ale fiecărei țări. Deseori vârstnicii sunt multiplu dezavantajați, prin scăderea resurselor fizice (care nu trebuie neapărat echivalată cu boala), prin diminuarea resurselor financiare sau prezența unui handicap psihic/mental.

Dar societatea românească a descalificat vârstnicul din lupta sa pentru o existență decentă. Mulți bătrâni trăiesc astăzi sub pragul de sărăcie, sunt nevoiți să renunțe la sursele minime de confort (căldură, energie electrică) din cauza veniturilor mici, și îngroașă rândurile instituțiilor de ocrotire socială și a cantinelor sociale.

© Ioana Moldovan

Într-un studiu al Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, din 2014, 48,5% din pacienții vârstnici intervievați au spus că starea lor de sănătate nu este „prea bună”, în vreme ce alți 13% au etichetat-o direct drept „proastă”. Întrebați ce obstacole întâmpină în accesarea serviciilor de îngrijire medicală, respondenții au indicat drept principală barieră timpul îndelungat de așteptare pentru servicii (52,6%), urmat de dificultățile care intervin în obținerea unei programări la specialist (32,9%). 5% au formulat propriile răspunsuri, precizând că întâmpină dificultăți în achiziționarea medicamentelor sau din cauza lipsei specialiștilor în localitatea lor.

Decalajul dintre bogați și săraci în ceea ce privește neefectuarea unui control medical necesar este al patrulea din UE, dublu față de media UE, precizează recomandările Comisiei Europene din 2017. În România, există aproape 400.000 de vârstnici care supraviețuiesc dintr-o pensie de agricultor. Cu greu, media acestor pensii fiind de 403 lei. Dacă ne raportăm la cei 4.670.000 de pensionari de asigurări sociale de stat, pensia medie este de 981 de lei (calcul din luna februarie 2017).

2016 © Ioana Moldovan

În ianuarie, mărirea punctului de pensie a fost o veste bună pentru majoritatea beneficiarilor, dar una cinică pentru acea minoritate care se afla chiar sub plafonul de 700 de lei. Pacienții care obțin venituri doar din pensie beneficiază în sistemul public românesc de compensarea anumitor clase de medicamente în proporție de 90%.

Lună de lună, la ridicarea rețetei, pacienții cu pensii de cel mult 700 de lei prezintă medicului de familie ultimul cupon de pensie și semnează o declarație conform căreia nu înregistrează venituri și din alte surse. Doar așa pot beneficia de un grad mai mare de compensare. Creșterea pensiei chiar și cu un leu peste plafonul de 700 de lei face ca gradul de compensare să scadă la 50%. Asta înseamnă că, la fiecare creștere a punctului de pensie, sute sau chiar mii de pensionari primesc nu o mărire, ci o scădere practică a veniturilor. Intră câteva zeci de lei în plus la pensie, dar ajung să piardă mai mult decât câștigă pe rețetele lunare de medicamente.

În comunitățile rurale cu medic de familie, acesta rămâne deseori singurul contact cu sistemul medical al pacienților săi. Sărăcia, cultura rezistentă a „plicului” și implicațiile ei, teama de necunoscut fac ca numeroși pacienți din rural să refuze să meargă până în oraș la specialist, pentru investigații sau tratament specializat.

Medicii satelor sunt, și de această dată, nevoiți să peticească și să improvizeze, iar pacienții… să se descurce.

2016 © Ioana Moldovan