ABANDONAȚI, ABANDONEAZĂ

fotografii de George Popescu, text de Sorana Stănescu, infografic de Cristina Cazacu 
 
Material realizat cu sprijinul Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene, cu excepția cazurilor când aceasta este formulată explicit.

Ionuț Banu are 22 de ani și două fetițe: una de doi ani și jumătate și alta de două săptămâni și jumătate. Locuiește cu fetele, cu soția și cu mama lui în satul Valea Corbului, o comunitate de romi penticostali la vreo 25 de kilometri de Pitești, într-o căsuță cu o cameră, pe care a ridicat-o din munca lui și a mamei. El – verile la vie în Constanța, ea cu anii în Italia.

O căsuță curată, din bolțari, cu o ușă și o fereastră din aluminiu, cu jucării din pluș pentru fete, cu două paturi și o mașină de spălat care servește mai mult drept masă, pentru că bani să-și tragă apă încă n-a avut. „Am crescut greu, dar m-am ajutat singur”, își rezumă Ionuț, într-o frază, toată viața.

Tânărul a făcut doar șase clase: patru în școala din sat și două la Urlucea, la patru km pe care îi străbătea pe jos. Într-a VII-a, după ce a rămas repetent, nu s-a mai dus. Tatăl murise când era în școala primară, mama fusese nevoită să plece în Italia și, deși rudele aveau grijă de el, copilul avea nevoie de bani și și-a dat seama că, oricâtă școală ar face, tot la munci agricole ar ajunge. Dacă totuși ar fi avut parte de școală, i-ar fi plăcut să facă Dreptul și să devină avocat.

Clasele I-IV sunt o amintire frumoasă, spune Ionuț. A fost premiant, dar diplomele s-au pierdut. Cel mai mult îi plăceau orele de română și crede că are talent de povestitor. Vorbește corect, cu acord între predicat și subiect și cuvinte ca „șarm”, „viziune”, „proiectant”. Acum face școala de șoferi – a aflat că s-ar da lege ca numai cei cu 10 clase să-și mai poată lua carnetul și s-a grăbit să prindă trenul. Îi place și crede că se pricepe. După a patra oră de condus făcea deja 22 de puncte la testele grilă, pe o aplicație instalată pe telefon.

© George Popescu

Își câștigă traiul din „gunoaiele pădurii”: buturugi de copaci tăiați, care trebuie oricum luate de acolo, ca să curețe locul. „Stai la o butură patru ore și îți trebuie două ca să faci o roabă de lemne și să iei 50-60 de lei”, spune Ionuț. „Mi-e rușine când fur, când capăt, nu când muncesc”, adaugă el și se scuză în continuu că nu e curtea perfect măturată într-o sâmbătă primăvăratică, când cu puțin noroc reușise să vândă niște lemne.

© George Popescu

Soția lui, Frăguța, are 17 ani și patru clase. O s-o ia cu acte când va deveni majoră. Sunt împreună de la 14 și, acum că au deja doi copii, vor să se oprească pentru moment și, poate, să-și continue împreună școala, să-și ia o diplomă și un serviciu. Mai sunt în sat oameni în toată firea, de 30 de ani și peste, care, încurajați de biserică și de un grup de inițiativă local, își recuperează tinerețea și cunoștințele la licee fără frecvență din Pitești, în timp ce își cresc copiii și adună leu peste leu ca să plătească naveta.

Când visează, Ionuț vede o croitorie construită de el în sat. Ar învăța el întâi și apoi i-ar învăța mai departe pe alții. I-ar ajunge chiar și salariul minim, dacă l-ar primi în două tranșe. Ca să nu mai fie mereu murdar și mereu transpirat de la o muncă în care face singurul lucru pe care-l știe și care-i e permis.

© George Popescu

Ionuț e unul din tinerii români care au abandonat școala – mai degrabă dintr-o lipsă de îndrumare și de părinți aproape, de care orice copil de 13-14 ani are nevoie, decât din cauza nevoilor financiare majore. Mai mult, el ar vrea, și nu i-ar fi imposibil, să continue și să termine măcar gimnaziul.

Pentru mii de alți copii însă, școala rămâne un vis îndepărtat – abandonați de societate sau de familie – abandonează la rândul lor. Pentru că nu au cu ce ajunge la cursuri. Pentru că trebuie să poarte cu rândul singura pereche de încălțări pe care o împart cu frații. Pentru că părinții îi trimit la muncă, la câmp sau la pădure sau pentru că îi țin acasă să aibă grijă de frații mai mici. Cei mai mulți dintre ei nu se mai întorc niciodată la școală, chiar dacă ar vrea. Pentru că puține școli au programe pentru adulți, pentru că nu au creșe gratuite unde să-și lase copiii mici, pentru că țin cu dinții de un serviciu, atunci când și-l găsesc. Mai mult, fără să știe, își vor fi condamnat copiii la sărăcie și excluziune socială în clipa în care s-au lăsat sau au fost obligați să se lase de școală.

Există cel puțin două definiții ale termenului „abandon școlar”. Prima e un indicator de tip intrare-ieșire stabilit de Institutul Național de Statistică și se referă la numărul de elevi care încep școala în septembrie, dar o părăsesc pe parcursul anului școlar. A doua, agreată la nivel european, se numește rată de părăsire timpurie a școlii și reprezintă ponderea tinerilor de 18-24 de ani care au terminat cel mult opt clase, în condițiile în care învățământul obligatoriu e de 10 clase.

Spre deosebire de tendința generală a țărilor europene, rata de părăsire școlară timpurie în România a crescut continuu în ultimii ani și a atins apogeul în 2015: 19,1%, al treilea cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, în condițile în care media UE a fost în acel an de 11 %, iar ținta asumată de țara noastră pentru 2020 este 11,3 %. (Spre comparație, rata de părăsire timpurie a școlii în 2008 era 15,9%.)

Din fericire, datele provizorii EUROSTAT, biroul de statistică al UE, arată o ușoară scădere în 2016: 18,5%.

Cei mai expuși riscului de abandon școlar și de sărăcie educațională sunt elevii din mediul rural, din familiile sărace și romii, arată Monitorul Educației și Formării 2016, un studiu realizat sub egida Comisiei Europene.

Același document explică factorii care conduc la un nivel atât de ridicat al părăsirii timpurii a școlii:

  • abandonul școlar în clasele primare și în gimnaziu, din cauza măsurilor insuficiente de prevenire;
  • o tranziție dificilă la învățământul secundar superior (liceu sau școală profesională), în special pentru elevii din mediul rural;
  • prea puține programe de remediere, cum ar fi „Șansa a doua”, prin care adulți care au abandonat școala sau care nu au mers niciodată la școală pot recupera.
© George Popescu

Programul „Șansa a doua” este insuficient și nu acoperă teritoriul țării în mod uniform, în special la sate, unde au loc cele mai multe cazuri de abandon, arată și un raport al Ministerului Educației din 2015.

Din fericire, în ultimii ani au fost introduse programe de asistență socială care să îi sprijine pe cei mai săraci elevi. Programul „Bani de liceu” oferă o bursă de 180 de lei pe lună liceenilor care provin din familii cu un venit pe membru de familie mai mic de 150 de lei, iar toți elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic primesc o bursă lunară de 200 de lei. Pentru cei din învățământul primar există „cornul și laptele”, iar în 2016 a fost început un program pilot prin care 30.000 de elevi din 50 de școli primesc o masă caldă.

Tot anul trecut, în cadrul pachetului anti-sărăcie al Guvernului României, au fost lansate două apeluri de proiecte, finanțate cu bani europeni: „Școala pentru toți”, (menit să sprijine 17.000 de preșcolari și 41.000 de elevi să rămână în școală și 20.000 de profesori, directori și mediatori să lucreze cu copiii cu risc de abandon școlar) și „Profesori motivați în școli defavorizate” (menit să reducă abandonul prin atragerea unor profesori talentați în școlile defavorizate, după modelul Teach for Romania).

Măsura care ar putea avea cel mai mare impact a venit însă în noiembrie 2016 și vizează decontarea integrală a abonamentelor de transport pentru elevii navetiști, după ce în 2013 costul navetei fusese plafonat și copiii trebuiau să achite diferența. Peste 35.000 de elevi au abandonat școala în următorul an după plafonare.

Chiar nota de fundamentare a proiectului ordonanței de urgență care a introdus decontarea integrală arăta că, la nivelul lunii noiembrie 2015, în România erau peste 125.000 de elevi navetiști care trebuiau să achite mai mult de jumătate din costul transportului. Distanţa medie naţională pe care trebuia să o parcurgă un elev care făcea naveta era de 18 km, iar preţul mediu al unui abonament lunar aferent era de 150 de lei, din care doar 56 se decontau, arată documentul.

Fără a nesocoti reușita scăderii ratei de părăsire timpurie a școlii în 2016, mai e mult până departe. 18,5% nu e 11% și fiecare Ionuț Banu merită șansa să devină croitor sau avocat.

© George Popescu

“Rata de părăsire timpurie a școlii rămâne la un nivel ridicat din cauza acordării unei atenții insuficiente acțiunilor de depistare și prevenire timpurie, a sărăciei și a unui grad scăzut de disponibilitate a programelor corective. “

Raportul Comisiei Europene al României pentru 2016, în cadrul Semestrului European

Recomandarea Comisiei Europene pentru România (2016) prevede luarea de măsuri pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii și oferirea unei educații de calitate, în special în rândul romilor.


Descarcă Recomandările de țară 2016
Material realizat cu sprijinul Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene, cu excepția cazurilor când aceasta este formulată explicit.
Descarcă Raportul de țară 2016