CONTRA CRONOMETRU

fotografii de Adrian Câtu, Ioana Moldovan, Andrei Pungovschi, Andreea Retinschi,  George Popescu, Mircea Reștea, Ciprian Hord, Ciprian Muntele, Alexandra Dincă, Bogdan Dincă
text de Vlad Odobescu, infografic de Quickdata 
 

apasa pe imaginea de mai jos pentru a deschide galeria de fotografii

gliseaza pentru mai multe fotografii

Sâmbătă seara, cronometrul zecilor și sutelor de mii de oameni strânși în Piața Victoriei părea să fi încetinit, nu să fi înghețat cu totul. Aproape de 20.30, premierul Sorin Grindeanu declara că a decis să organizeze a doua zi o ședință de guvern în care să abroge ordonanța de urgență cu privire la modificarea codului penal. În minutele următoare pancartele, vuvuzelele, sloganurile și furia care le genera pe toate erau încă acolo, în fața Guvernului.

Pe unul din blocurile imense dintr-un capăt al pieței, sub reclamele colorate la băuturi și clinici private, imaginile se schimbă întruna: clipesc doi ochi amenințători, sub care scrie #vavedem, se conturează un semn al victoriei și mesajul “EU, we love you”. Speranța a primit întăriri și se așază lângă supărare.

Chiar dacă atmosfera s-a destins vizibil, protestatarii primesc fiecare cuvânt al prim-ministrului Grindeanu cu neîncredere. Se tem că anunțul, pregătit cu mesaje de tipul “ar putea” în timpul zilei, e menit doar să liniștească spiritele înainte ca mișcarea de stradă să capete alte proporții. După ce zilele trecute au învățat care-i treaba cu anularea și abrogarea, analizează acum un cuvânt nou: prorogare. Se lămuresc că ar însemna de fapt o amânare a intrării în vigoare. E clar că, indiferent ce document iese mâine din ședința de guvern, lumea o să se strângă din nou. A început să le placă.

București, 4 februarie 2017 © Adrian Câtu

Va fi a cincea seară de proteste de după anunțarea ordonanței și a opta după ce guvernul anunțase o dezbatere publică pe subiectul modificării codului penal și grațierii. Marți seara, într-o conferință de presă după ședința de guvern, ministrul Justiției Florin Iordache anunța dezincriminalizarea abuzului în serviciu pentru prejudicii sub 200.000 de lei și trimiterea legii grațierii în Parlament. Înainte ca Iordache să spună pentru ultima dată “Altă întrebare!”, oameni furioși apucaseră deja să anunțe pe Facebook și să iasă din casă pentru a prinde ultimul metrou spre Guvern. Alții au venit pe jos, cu taxiul, cu mașina personală.

Printre ei era și Andrei Fântână, de la Robin and the Backstabbers. “Ai mereu pretenția de la tine că ești printre cei ce pot argumenta un răspuns la ce se întâmplă – dar m-am trezit în seara aia, și a doua zi dimineață – cu un blocaj. Mă întrebam dacă îmi trebuie un level-up sau pur și simplu – s-a schimbat jocul”, mi-a explicat el. Încercase să stea departe de politică, mai ales că tatăl lui făcuse șase ani de închisoare politică. În plus, i se pare că societatea e construită în așa fel încât să nu-ți pese de politică: taxele pentru stat se opresc la firmă și nu simți când îi dai statului.

“Pentru orice om cu mașină și serviciu bun, România e minunată: nu te atinge nimic, doar traficul un pic. Te sui într-o mașină bună, mergi la un birou unde ai parcare și paznic, lucrezi într-un birou cu design ca în The Valley, ai copii la o școală privată, servicii medicale la privat plătite de companie, și viața e ieftină. Două ore până la mare, trei până la munte… Ce-ți pasă că ăia fură? Nu par să fie banii tăi.” De data asta însă, furtul avea să fie pe față.

București, 31 ianuarie 2017 © Ioana Moldovan

La o jumătate de oră după terminarea conferinței de presă erau destui cât să acopere cele trei laturi dinspre stradă ale clădirii. Până după miezul nopții s-au strâns vreo 15.000, iar înăuntru efectivele de jandarmi erau tot mai numeroase și mai bine echipate. Unii scuturau gardul din fața Palatului Victoria, alții priveau concentrați spre luminile care se aprindeau în vreun colț de clădire. “Noaptea, ca hoții!” s-a născut din furia aceea pură, care n-avea încă nevoie de pancarte cu jocuri de cuvinte subtile și nici de vuvuzele. Președintele PSD, Liviu Dragnea, și ministrul Justiției, Florin Iordache, au fost principalele ținte ale “urărilor” din piață.  Articolele pentru presa străină nu erau scrise încă, ambasadele căutau încă termeni potriviți pentru a-și formula pozițiile, așa că strada părea singură. Tocmai asta-i dădea forță.  

La ora 1.20, Monitorul Oficial publica ordonanța, dar tot atunci apărea și prima speranță: urmau zece zile până la intrarea în vigoare a principalelor prevederi. Lumea își dădea întâlnire pentru a doua zi dimineață, la ora 9, pentru a începe cursa contra cronometru împotriva ordonanței.

Cluj-Napoca, 31 ianuarie 2017 © Mircea Reștea

În seara următoare adoptării, pe 1 februarie, aproximativ 220.000 de oameni aveau să se strângă pentru cele mai mari proteste de după Revoluție. În București au fost vreo 150.000. Atunci au fost și primele violențe: un grup de bărbați a început să arunce cu petarde și fumigene în cordoanele de jandarmi dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara. Reacția întârziată a jandarmilor i-a făcut pe oameni să bănuiască o complicitate menită să înăbușe viitoarele ieșiri.

© Adrian Câtu

Majoritatea nu s-a speriat însă. Au ieșit cu zecile de mii joi și cu sutele de mii vineri, cu voci îngroșate și cu pulovere mai groase. Nervii s-au diluat întrucâtva în zâmbete la vederea pancartelor despre făuritorii ordonanței, în ieșiri casual, în grupuri mari de prieteni. Sâmbătă, într-o zi cu soare nesperat, au ieșit părinți care au vrut să-și învețe copiii care-i treaba cu democrația. Au ieșit oameni în locuri în care noaptea e mai groasă și strigătele răsună periculos de tare în ochii unor atotputernice autorități locale. În timpul zilei erau oameni mai puțini în scuarul delimitat în mijlocul Pieței Victoriei, dar lor li se adăugau claxoanele dimprejur și amintirea serii dinainte. Mișcarea căpăta continuitate, strada știa, în sinea ei, că poate să piardă.

Mă aflam sâmbătă în piață cu un grup de jurnaliști din Serbia. Trecuseră vreo douăzeci de minute de la anunțul premierului. Înspre Magheru și Calea Victoriei, dincolo de luminile pregătite pentru live, steagurile se mișcau cu mai multă însuflețire, iar pe clădirea Guvernului se plimbau lasere. În mijlocul unui contur al României scria #neamtrezit. Planurile pentru a doua zi se ascundeau sub zgomotul vuvuzelelor. Spre cameramanul sârb tot veneau oameni care aveau să-i zică lucruri în română, iar el le făcea semn să vină mai aproape și să-i spună ce-au pe suflet. “Oamenii vor doar să-i asculți”, îmi explica el zâmbind. Vorbim despre succesul – nesperat acum câteva zile – al protestului. Acum două seri îmi spusese că la Belgrad, chiar dacă s-ar strânge atâta lume, n-ar fi venit nimeni să-i filmeze, iar la un moment dat lumea s-ar fi risipit de frică. “Vezi”, zice el. “Ți-am zis să ai încredere în România”.

București, 4 februarie 2017 © Alexandra Dincă

După încrâncenarea ultimelor zile, duminica protestului bucureștean a fost un festival fără staruri rock, fără scenă și fără boxe. Pe când nu toate gardurile din Piața Victoriei căzuseră încă, un cârd de toboșari a străbătut piața dintr-un colț în altul, cărând după ei o mulțime în căutare de ritm. După apelurile din dimineața protestului, vuvuzelele au mai tăcut, iar vocile s-au auzit mai mult. Bannerele s-au mărit, costumațiile s-au rafinat, iar steagurile s-au înmulțit. Laserele au cuprins și clădirea Guvernului, plus un bloc de-alături. Și pentru că nu era destulă lumină pentru a veghea faptele politicienilor, peste 250.000 de oameni și-au aprins lanternele telefoanelor. Pe fundalul ăsta s-ar fi putut cânta cea mai frumoasă baladă din lume și poate chiar s-a cântat.

București, 5 februarie 2017 © Bogdan Dincă